Secundele de la metrou. Rapid e peste tot!

1
151
Rapid
Rapid s-a născut în 1923!

Dimineața în metrou. Un tată o asculta pe fetița lui cu două codițe din cartea de istorie de clasa a IV-a:
– Prima întrebare! Ce s-a întâmplat în anul 1923?
Lumea din jur ciuleşte urechile. Presiune pe fetița cu codițe.
– S-a făcut, s-a format… ăă… s-a format o constituție care a devenit cea mai bună constituție.

Probabil a părut că râd de răspuns, pentru că mă uitam zâmbind la ei. Probabil nu se gândea nimeni de acolo că în 1923 s-a făcut, s-a format… ăă… s-a format o echipă de fotbal care a devenit cea mai frumoasă echipă.

Sursa: Ruj pe Bară

1 COMENTARIU

  1. Eu n-am blog. Nici măcar pagină de Facebook. Am însă câteva întâmplări, situații, povestioare simpatice sau interesante ori chiar amuzante – zic eu – din jurul Rapidului. Nu din interior, nu legate de glorii rapidiste – pe care n-am avut, din păcate, prilejuri fericite de-a le întâlni personal. Ci mai degrabă cu oameni simpli care țin cu această echipă și cărora li s-au întâmplat ceva „faze” de-a lungul vieții de rapidist. Unele poate că au mai degrabă relevanță personală, riscând să iște în mintea unui cititor neimplicat cel mult mirări de tip „…așa, și? Ce-i așa special sau interesant sau chiar amuzant la asta?”. Totuși, cred eu că mulți dintre rapidiști s-ar putea regăsi în ele, amintindu-și că și lor li s-a întâmplat la un moment dat ceva similar. Așa cum m-am regăsit și eu, citind această postare a domnișoarei Andreea. Căci mi-am adus aminte de un astfel de moment, oarecum asemănător, în care cifrele astea, înșiruite fix în această ordine, aveau pentru cineva o relevanță aparte, fără ca altcineva – neavizat – să înțeleagă vreo iotă. Un moment de umor absurd – nu din acela care te face să râzi în hohote, ci eventual să zâmbești complice. Și, poate (sper!) să te-ajute să preiei leapșa, ducându-te imediat cu gândul la un alt moment asemănător și altul si altul… Îmi permit să redau aici întâmplarea, pentru oricine ar vrea să-și provoace amintirile rapidiste la un astfel de joc ad-hoc.

    ANUL ÎN CARE S-A ÎNTÂMPLAT CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEL AN
    (o amintire rapidistă a lui Harald)

    El – un rapidist din ăia despre care prietenii zic că-i cu capu’. Sau măcar un pic. Nu s-o-mbrăca el exclusiv în vișiniu, dar pentru oricine din familie sau grupul de prieteni ar intenționa să-i dea cadou ceva de purtat, e lege să se ferească de combinațiile roșu-albastru-alb-roșu. Nu s-o fi născut el la 19:23, dar de ani buni i se-ntâmplă cam de minimum 4-5 ori pe săptămână să-și arunce ochii la ceas fix când e ora asta. Și nu și-o fi făcut el tatuaje cu sigla Rapidului, nici imnul nu-l are ca ringtone pe telefon, dar la câteva secunde după ce-i apasă butonul de pornire, tot îl întâmpină de fiecare dată mesajul pe care și l-a setat demult și pe care nici prin cap nu-i trece să-l updateze: „1923: S-A NĂSCUT UN MIT!”.

    Ea – mamă de rapidist din ăia despre care prietenii zic că-i cu capu’. Sau măcar un pic. E!, vrăjeală „un pic”. Știe ea mai bine. L-a văzut cum făcea în fața televizorului, de la cei peste 300 km depărtare de Giulești, la sfârșitul anilor ’90. Și când Rapidul a pierdut campionatul, câștigând totuși Cupa, da’ și când „nea Mircea” a reușit în sfârșit marea bucurie după 32 de ani, de-i venea ăstuia să se ducă și el pe jos ca-n ’67 până… până… draci!, până undeva, oriunde. O fi el cu capu’, da’ nici ea nu s-a lăsat mai prejos. Piatra Neamț, Suceava, Pojorâta – când a putut, a zis „prezent” la deplasări alături de el. Bacăul nici nu-l mai pune la numărătoare, meciul ăsta-i struțocămilă – singura deplasare a Rapidului acasă. Că din fața blocului până pe „Letea” nu face mai mult de 20 de minute în plimbare lejeră.

    El și ea – acu’ câțiva ani. Azi sunt infinit mai accesibile telefoanele noi, mai ales cele cu taste, simple și eficiente, cât să nu-i complice ei existența. Dar pe-atunci încă se mai purta pasarea către un părinte a vechiului telefon, că se-ncheiase perioada contractuală și primeai cadou unul nou de la operatorul disperat să te păstreze la el în ogradă. Tot așa a ajuns la ea și telefonul lui, la un sfârșit de an. Mesajul de întâmpinare? Păi de ce să-l schimbe? Doar și pentru ea e la fel de valabil. Și, vorba unui bătrân hâtru – a mers perfect fix până s-a stricat. Bine, nu telefonul, ci SIM-ul care-a trebuit înlocuit. Și pentru asta a fost nevoie de un drum până la magazinul operatorului, pentru că tehnicalități. Cum ar spune un alt hâtru, dar mai puțin bătrân.

    Ea și reprezentantul operatorului – față în față. „Băiatul” – un tinerel aparent amabil, gata să rezolve problema profi și eficient. Desface, scoate, trage, pune, face țac! – neuitând să zâmbească discret în tot acest timp. (Și parcă și un pic condescendent… dar e tânăr, hai să-i acordăm circumstanțe, e zglobiu băiatul, de la vârstă i se trage). După care, ca să se-asigure că s-a rezolvat, apasă lung butonul de pornire. Câteva secunde și… Da, efectul pe care ea îl intuise de când își lăsase telefonul pe mâinile lui de expert în telefonie mobilă: condescendența a murit, trăiască uimirea!

    El – cu ochii mai mari decât adineaori și cu zâmbetul brusc șui:
    – Ce… ce s-a întâmplat în 1923?… –

    Ea – cu cea mai serioasă și nevinovată mutră, felicitându-se în gând pentru felul magistral în care nu lasă nici un rictus să-i trădeze râsul interior:
    – S-a născut un mit.

    Ca și cum nu încăpea în discuție vreun altfel de răspuns. Dar și PENTRU CĂ nu încăpea în discuție vreun altfel de răspuns.

    El – neînțelegând nimic, dar uitându-și arborat pe figură zâmbetul devenit între timp de-a dreptul tâmp:
    – …aa…

    Ea – mulțumind pentru ajutor și ieșind din magazin. Cu cea mai serioasă și nevinovată mutră. Cu cine jucăm săptămâna viitoare?…

LĂSAȚI UN MESAJ