Lucrările la stadionul Giuleşti blocate?! Motiv incredibil

prosport
Giuleşti, un stadion mereu boem! Situaţie explicată în ProSport

Prosport a descoperit că un litigiu între lichidatorul judiciar al SC FC Rapid şi Clubul Sportiv Rapid e pe cale să blocheze un al doilea stadion din lista celor patru care ar trebui reconstruite în Bucureşti înaintea meciurilor de la Euro 2020 programate în România. Arena din Giuleşti a picat la mijloc între lichidatorul Mihai Florea, care vrea să inventarieze şi să recupereze bunurile echipei de fotbal intrate în faliment anul trecut, şi Vali Ionescu Caciureac, şefa CS Rapid. Aceasta din urmă spune că nu există niciun act care să demonstreze că acele bunuri reclamate de FC Rapid i-ar aparţine. Este vorba de diverse bunuri, îmbunătăţiri pe care conducătorii FC Rapid spun că le-au făcut de-a lungul anilor: aparate de aer condiţionat, tabela de marcaj, porţi, fotolii la tribuna oficială etc.

Primul termen ar putea fi în toamnă

Nici precedentul lichidator, Aurel Brihac, nu a putut pătrunde în stadion, pentru a face inventarul. În urma acestor evenimente, Mihai Florea a propus, iar Adunarea Creditorilor a aprobat, ca FC Rapid să facă demersuri în instanţă. Fiind vorba de un litigiu pe rol, procesul de reconstrucţie pentru stadionul Giuleşti va fi blocat până la pronunţarea unei sentinţe definitive. Dacă nu se ajunge la un acord – conflictul între părţi datează deja de un an –, e foarte greu de prezis când şi cum se va putea porni la demolarea actualului stadion Rapid şi construcţia celui nou. După cum a declarat chiar Mihai Florea pentru ProSport, primul termen ar fi fixat abia pentru toamnă. După ce se va judeca procesul (nu se ştie cât poate dura), urmează recursul făcut de partea care pierde. În aceste circumstanţe, dacă se pierde un an până la o sentinţă definitivă, nu se ştie dacă reconstrucţia stadionului Rapid va fi gata în timp util pentru Euro 2020.

Interviu cu lichidatorul Florea în ProSport

Domnule Florea, aţi avut o Adunare a Creditorilor de la SC FC Rapid SA. La punctul 5 aţi cerut creditorilor să aprobe o cerere de revendicare mobiliară în contradictoriu cu Clubul Sportiv Rapid. Se referă la bunurile rămase la stadion?

Da. În contabilitatea SC FC Rapid sunt mai multe facturi pentru anumite bunuri care au fost locate în incinta stadionului. Am încercat să vorbesc cu doamna Caciureac, n-am găsit înţelegere. Am încercat o formă de acţiune în instanţă, nu s-a putut. Am încercat să-i dau timp, să vadă despre ce e vorba şi să ajungem la o înţelegere. Eu nu vreau să blochez reconstrucţia stadionului, dar se pare că altă variantă nu am. Am vorbit şi la Compania Naţională de Investiţii. Este adevărat că, de-a lungul timpului, între FC Rapid şi CS Rapid nu s-au făcut nişte documente, dar facturile sunt foarte clare.

Discuţia dintre Florea şi Vali Caciureac în ProSport

Acum v-aţi poticnit la inventarierea bunurilor de la stadionul Giuleşti…

Legea 85 are o prevedere care ne spune că valorificarea bunurilor începe după inventariere, ori noi stăm să ne chinuim de patru luni de zile să inventariem nişte bunuri care şi aşa nu ştiu dacă mai fac mare lucru… Şi haideţi să vă spun ceva: eu nu am vrut să blochez modernizarea stadionului, pentru că, dacă eram de rea-credinţă, o blocam. Acolo sunt nişte bunuri… Eu m-am dus la doamna Caciureac şi am încercat să discutăm omeneşte: „Daţi-mi voie, acolo sunt nişte bunuri folosite!“. Nu cumpără nimeni aşa ceva! Eu nu pot să mă duc să iau tabela de marcaj, o lăsam acolo, ajungeam la o înţelegere. „Domnule, o puteţi folosi la modernizarea stadionului Giuleşti? Dacă o puteţi folosi, nu are rost să mai cumpăraţi alta. Faceţi-mi o ofertă pe ea, întreb creditorii şi evident că o las acolo, nu am ce face cu ea.“

Bine, dar…

Tumicheţii, în acelaşi mod. Scaunele: nu am ce face cu ele, dar poate găsesc vreo echipă de liga a treia, a patra, care nu are scaune şi stă pe bănci de lemn şi poate vrea să dea ceva pe astea. Adică găseam o soluţie de bun acord, că eu nu mă duc acolo să iau bunurile statului. Am factură, cădeam de comun acord, asta este… Eu vă arăt factura mea, arătaţi-mi şi dumneavoastră factura. Doamna Caciureac ştiţi ce mi-a spus? „Am avut şi noi tabelă.“ Nu a putut decât să îmi confirme când a shimbat-o cu cealaltă, dacă „am avut şi noi“. Corect?

Stadionul Giuleşti, în pericol?!

Deci veţi face acţiune în instanţă şi se va bloca operaţiunea de reconstrucţie a stadionului Rapid.

Exact! O să notific Compania Naţională de Investiţii. Am vorbit cu domnul Adrian Cefalan (n.r. – directorul Companiei Naţionale de Investiţii, care ar trebui să execute refacerea celor patru stadioane din Bucureşti în vederea Europenelor din 2020), i-am explicat, mi-a promis că va vorbi şi dânsul cu doamna Caciureac. Şi, eventual, să avem o discuţie în trei pe această temă. De asta nici nu am dat drumul la acţiune, am cerut creditorilor să se pronunţe, pentru că nu ştiu ce se mai poate recupera de acolo. Avem porţile, tabela de marcaj, scaune pe la tribuna oficială… Alea se vor demola, nu ştiu dacă mai rămâne ceva din ele, dar măcar să mă lase să mă duc să văd despre ce e vorba.

Cât îi mai aşteptaţi, domnule Florea?

Prea mult nu îi mai pot aştepta. Având în vedere că vine vacanţa judecătorească… Probabil că vreo două-trei săptămâni o să mai aştept, până depun cerere în instanţă. Cerere care probabil că va primi primul termen la toamnă. Până atunci, dacă avem o înţelegere de comun acord, putem stopa procesul. Trebuie să înţeleagă lumea situaţia: vreau să găsim o soluţie ca să nu blocăm reconstrucţia stadionului Giuleşti.

Posibile conseciţe în viziunea lichidatorului Florea

Şi dacă nu se mişcă nimic?

Dacă nu se mişcă nimic, eu n-am ce să fac. Pentru că mie creditorii mi-au spus: „Domnule, dă-i drumul!“. Le-am explicat despre ce este vorba aşa cum v-am spus şi dumneavoastră.

E clar. 

Acum, toată lumea înţelege, mai puţin o persoană (n.r. – Vali Caciureac, preşedintele de la CS Rapid). Eu sunt convins că, până la urmă, va înţelege şi dumneaei, pentru că, până la urmă, este în avantajul dânsei. Eu nu pot să iau scaunele alea de acolo şi să le revând mai departe. Dar trebuie să fac obligaţia pe care o am, conform legii. Trebuie să inventariez bunurile de pe stadionul Giuleşti. Sunt bune, nu sunt bune, eu trebuie să fac raport.

Spuneţi că sunteţi constrâns de lege…

Exact. Sunt nişte rigori ale legii.

În caz contrar, vi se poate atrage răspunderea.

Sigur că da! N-am ce face. O să mi se spună: „De ce n-ai făcut nimic?“.

Sursa: prosport.ro (CLICK)

Foto cover: Paul Urian

Foto articol: ProSport

 

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required

4 COMENTARII

  1. Tipic romanesc ! Cand se doreste sa se faca ceva,…, apare un „nu stiu ce” care blocheaza tot ! Pana la urma, nici nu ma mira.

  2. Oare cand se va termina tot circul asta, ca este un circ. Gata, mai fratilor, s-a dus . Nu mai este nimic, sau o mai fi……?

  3. Trebuie sa ne scarpinam in cap cind ne mananca in …sezut, cam asa sunt legile la noi. O sa ajunga sa rada de noi si Papuasii, daca nu rad deja

  4. Sa speram ca vor incepe lucrarile. Poate un stadion modern este ultima noastra sansa de a atrage un investitor potent, de a redeveni un Rapid puternic. Numai bine!