Magia numărului 12 şi suferinţa gigantului

0
260
Real Madrid a dat altă conotaţie numărului 12

De aproape 15 ani, numărul 12 a fost retras oficial de pe tricourile rapidiştilor. Un gest normal, dedicat celor din tribune. Fiindcă în toată istoria Rapid a fost definită de suporteri. Iar ei chiar au fost, mai mereu, al doisprezecelea jucător. Acasă sau în deplasare, fără deosebire. Povestea v-am expus-o aici, în urmă cu cinci ani! Timpul a trecut, numărul 12 a rămas sacru la Rapid, însă între timp el a căpătat o conotaţie internaţională. După ce Real Madrid a învins pe Juventus Torino cu 4-1 în finala Ligii Campionilor, ediţia 2016-2017. La finalul partidei, Cristiano Ronaldo a apărut cu un tricou special, cu acest număr 12.

12 de la Real Madrid şi de la Cristiano Ronaldo

Un număr plin de semnificaţii. Fiindcă pentru Real Madrid a fost al 12-lea trofeu. Al treilea în ultimii patru ani! O statistică impresionantă şi de-a dreptul colosală. Mai mult, Ronaldo a marcat, cu dubla din finală, 12 goluri în acest sezon de Liga Campionilor. Devenind golgheter, cu o lungime peste Messi. Marele său rival. Povestea acestui titlu de golgheter este cu atât mai specială cu cât e al cincilea la rând! În plus, zece dintre aceste goluri au venit de la faza sferturilor în sus! Cinci cu Bayern, trei cu Atletico şi două cu Juventus! Astea da realizări. Numere colosale pentru un jucător legendar. Care devine primul din istorie ce marchează în trei finale de Liga Campionilor. Şi autorul primei duble din 2010 încoace. Aşa că semnificaţia acelui tricou, cu 12 scris pe el, este una istorică din punct de vedere al fotbalului mondial.

Drama lui Gianluigi Buffon

Chiar dacă pe Giuleşti se aude mereu celebra scandare „Haide Rapid! Haide Real!”, împărţită între tribună şi peluză, pentru o rezonanţă deosebită, nu vrem neapărat să reliefăm doar performanţa lui Real Madrid. Mai ales că vorbim despre numărul 12. Unul care pe terenul de fotbal este specific portarului. De obicei, în varianta standard, celui de rezervă. De aceea vom vorbi şi despre un mare portar. Gianluigi Buffon nu are numărul 12, ci numărul 1. Pentru că toată viaţa a fost un titular incontestabil. Şi va rămâne, probabil, cel mai important portar din istoria fotbalului. Dacă nu chiar este deja. Însă Gigi are un mare of. Ajuns la 39 de ani el nu s-a putut bucura încă de Liga Campionilor. În 2003, a pierdut prima finală. La 11 metri, împotriva marei rivale AC Milan. A urmat cea mai dificilă perioadă din viaţa sa din punct de vedere psihic. Buffon a rămas însă puternic.

Finalul de carieră pe care l-ar merita!

Iar în 2006 a devenit campion mondial alături de Italia. De Liga Campionilor mai avea timp, în mod cert. Anii au trecut însă, Juventus a devenit tot mai mare. A ajuns în alte două finale de Liga Campionilor. Numai că atât în 2015, cât şi în 2017, Barcelona şi Real Madrid au fost mult prea puternice. Fiecare a măturat cu „Bătrâna Doamnă” din punct de vedere sportiv. 3-1 prima, 4-1 a doua. Pentru Real Madrid a fost un succes şi mai mare, devenind prima echipă din istoria Ligii Campionilor care îşi apără trofeul. Buffon a părăsit iar terenul cu capul plecat, dar demn în acelaşi timp. Nu a făcut un meci bun, dimpotrivă, are partea lui de vină la scor. Iar la 39 de ani e greu de crezut că mai poate spera la acest succes. E însă om de bază la Juventus. Iar echipa merge ceas în ultimii ani. E tot mai bună. Cum ar fi un 2018 cu Buffon, la 40 de ani, ridicând trofeul deasupra capului?! Iar la final de an să ia şi Balonul de Aur?! Ar fi finalul perfect de carieră pentru un GIG(I)ANT!

Foto cover: uefa.com

ABONEAZA-TE PENTRU CELE MAI NOI STIRI

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ