EMOŢIE / Revederea cu stadionul de pe strada Veseliei

1
94
Veseliei
Imagine cu tribuna principala a stadionului de pe strada Veseliei

Acum aproape 12 ani, Rapid II elimina steaua din Cupa României. La loviturile de la 11 metri, este adevărat. Meciul s-a jucat pe Giuleşti, însă echipa secundă a Rapidului îşi juca meciurile pe stadionul Electromagnetica, de pe strada Veseliei. De aceea mai purta şi numele de Rapid Electromagnetica. Erau vremurile în care Rapid conta la cel mai înalt nivel, iar Rapid II devenise o prezenţă destul de consistentă în a doua ligă. Ceea ce pentru un satelit nu este rău deloc. Timpul a trecut, Rapid e în liga a 5-a, iar Rapid II nu mai există. Momentan. Pe Electromagnetica se joacă doar meciurile echipelor care plătesc chirie.

De la Eroii Revoluţiei, pe lângă Viilor

Soarta a făcut ca una dintre ele să fie tocmai Asalt, iar Rapid să revină pe terenul din strada Veseliei. Pentru cei care n-au prins meciurile satelitului, locaţia poate fi un mister. Mai ales dacă n-ai automobil cu Waze aferent. E comod să vii cu metroul, până la Eroii Revoluţiei, apoi te îndrepţi pe Viilor, laşi liceul omonim în spate şi mergi până la primul semafor. Cam vreo 400 de metri. Faci stânga şi ţii linia de tramvai până la bifurcaţie. Laşi linia să o ia spre Trafic Greu, iar tu mergi pe Veseliei. Numele străzii care, în mod ironic, găzduieşte acest stadion cândva cochet, dar care actualmente arată potrivit pentru un meci de liga a 5-a. Ca mai toate stadioanele uitate din Bucureşti…

strada veseliei EMOŢIE / Revederea cu stadionul de pe strada Veseliei

Mirosul de tei de pe strada Veseliei

Când auzi un aşa nume, te-ai aştepta la ceva deosebit. Impactul e însă diferit. Pe strada Veseliei mergi cu capul ridicat, pentru a observa cu o fascinaţie îndoielnică două elemente contradictorii care se îmbină. Pe de o parte faţadele unor clădiri industriale, oarecum logice pentru această zonă. Şi pe de altă parte teii stufoşi şi masivi care şi-au intrat deja în drepturi din punct de vedere olfactiv. Un miros unicat ce se îmbină nefiresc de lipsit de logică în peisajul dezolant. Completat de lipsa traficului atât rutier cât şi pietonal. Sau, mă rog, absenţa semnificativă. Nu mergi mult pe Veseliei şi ajungi la poarta arenei. Cu o tribună acoperită, din beton rece, aceasta găzduieşte meciul Rapidului.

Un numitor comun: Rapid şi puştii săi!

La mai bine de jumătate de an după ce tot aici, în septembrie, băieţii lui Mihai Iosif erau eliminaţi de Asalt din Cupă. Băieţii noştri sunt în vişiniu, aşa cum le stă bine. Galeria, la datorie. Chiar dacă un bilet la peluză este 20 de lei. Cu mult peste preţurile din Liga 1 chiar. Nu contează. Trecutul se împleteşte aici cu prezentul şi, poate, cu viitorul apropiat. Iar element comun este Rapidul. Cel care ne-a adus atâtea clipe de bucurie. Nouă, taţilor, bunicilor sau străbunicilor noştri în cei aproape 94 de ani de existenţă. În trecut, pe Electromagnetica se căleau tinerele talente pentru prima echipă. În prezent, se călesc tinerii talentaţi de la prima echipă. Rapid trăieşte!

asalt rapid EMOŢIE / Revederea cu stadionul de pe strada Veseliei copaci asalt rapid EMOŢIE / Revederea cu stadionul de pe strada Veseliei electromagentica EMOŢIE / Revederea cu stadionul de pe strada Veseliei galerie rapid 7 EMOŢIE / Revederea cu stadionul de pe strada Veseliei lovitura libera bimbarec EMOŢIE / Revederea cu stadionul de pe strada Veseliei

1 COMENTARIU

  1. „Galeria la datorie…”…..se pot numara in fotografie…cam 80 de oameni, inclusiv femei si copii…Oare e de vina pretul biletelor sau chiar suntem morti ?

LĂSAȚI UN MESAJ