Alex Velica a schimbat liceul din dragoste pentru Rapid

Alex Velica
Alex Velica pe Laromet alături de colegi

ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER-UL 1923.RO

* indicates required

Dacă există un om care a jucat în toate minutele pentru Rapid 2001, acela este portarul Alex Velica. Nu de alta, dar Mihai Iosif nu a avut la grupa lui devenită campioană decât un singur portar! Rezerva era… golgheterul Dumitrescu! Alex a debutat chiar şi pentru echipa mare în acest sezon, jucând aproximativ 30 de minute în meciul de pe Giuleşti, Rapid – Galaxia 9-5. De altfel el este printre cei cinci promovaţi până acum de Miţă la Rapid. După Sabin Iosif, Adrian Niţu, Andrei Dumitrescu şi Antonio Cazan. Poveştile primilor trei v-au fost expuse, aşa că acum este rândul unui portar de mare perspectivă. Şi chiar dacă are doar 16 ani, incursiunea sa prin fotbal până acum a fost una extrem de tumultoasă.

Alex Velica a început ca atacant!

Spre deosebire de mulţi rapidişti, Alex Velica nu a avut microbul din naştere, ci l-a căpătat pe parcurs. Dar în momentul în care a realizat cât de mult iubeşte clubul de lângă Podul Grant a dovedit că este dispus să facă multe sacrificii doar pentru a purta tricoul vişiniu. „De fotbal m-am apucat la 7 ani, la Eco Sport. Am fost coleg cu Andrei Dumitrescu. Dar, spre deosebire de actualele momente, eu jucam atacant şi el… portar! Am stat un an acolo, fiindcă clubul s-a desfiinţat. Am mers apoi doi ani la FC Dănilescu. După am ales să merg la Sportul Studenţesc, fiindcă era un club de tradiţie. S-a desfiinţat însă, din păcate, aşa că am ales să îmi continui cariera la LPS Mircea Eliade. Tot doi ani am stat şi acolo, înainte să decid să vin la Rapid!”, explică Alex Velica. Aşadar, până la 14 ani, când a venit în Giuleşti, portarul a schimbat nu mai puţin de patru cluburi. Mai mult sau mai puţin forţat, el deja era obişnuit cu astfel de modificări.

Velica, cel mai mare, atacant! Cu mănuşi, actualul golgheter, Dumitrescu!

S-a îndrăgostit de Rapid la un meci de Cupă cu FC Vaslui

Până şi-a dat seama că locul lui este la Rapid. Sigur, trebuie să continuăm cu momentul în care s-a produs declickul. În care Velica şi-a dat seama că trebuie să vină neapărat lângă Podul Grant. „S-a întâmplat în 2012, la un meci de Cupă cu FC Vaslui. Mătuşa mea e rapidistă de când se ştie, motiv pentru care m-a luat atunci pe Giuleşti. Aveam 11 ani, jucam la Sportul Studenţesc, dar m-a fascinat tot ce se întâmpla în tribune şi pe teren. Mi se zbârlise părul pe mână când auzeam cântecele. Stăteam la tribuna a doua. Nu-mi doream nimic altceva decât să ajung la Rapid!” Cu toate acestea, Velica a plecat la LPS Mircea Eliade şi nu la Rapid, aşa cum l-ar fi purtat logica inimii. Motivul din spatele acestei decizii ne este explicat tot de el: „A fost complicat, fiindcă eu eram la Liceul Mircea Eliade, în clasa a 5-a, iar domnul profesor Dumitru Uzunea mă ştia deja. M-a luat lângă el, spunându-mi că va fi bine. De aceea am rămas doi ani acolo.”

Ameninţat cu repetenţa pentru că s-a transferat la Rapid

Ajuns la 14 ani însă, Alex Velica şi-a dat seama că nu mai poate sta o secundă departe de Rapid. Aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a făcut tot posibilul pentru a-şi atinge ţelul. Nu i-a fost uşor, iar transferul s-a lăsat inclusiv cu schimbarea liceului. După ce a fost ameninţat că va fi lăsat repetent în cazul în care ia calea Giuleştiului! „Eram în clasa a 8-a când am mers la Rapid. În acel moment, directorul adjunct, care conduce centrul de copii şi juniori al fcsb-ului, mi-a comunicat că dacă plec de acolo va face tot posibilul să rămân repetent şi să nu pot da examenul de capacitate. Nu am avut de ales decât să mă mut la altă unitate de învăţământ. Aşa am ajuns la Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I, unde învăţ şi acum”, sunt cuvintele incredibile pe care ni le împărtăşeşte un puşti de numai 16 ani. Şi din care reiese foarte clar starea de fapt care guvernează fotbalul românesc…

Pentru Rapid a fost dispus să facă orice

Alex Velica nu a vrut să vorbească mai mult despre acest episod şi nici măcar nu consideră că a fost un sacrificiu schimbarea liceului. Chiar dacă, pentru orice copil, astfel de schimbări nu sunt deloc simple. Pentru portar singurul lucru important a fost Rapidul. „Nu consider că am făcut ceva deosebit. Pur şi simplu voiam să joc la Rapid cu orice preţ, motiv pentru care am luat această decizie. Nu port pică nimănui, pur şi simplu aşa a fost să fie”, şi-a continuat Velica discursul matur şi plin de emoţie. Cum el nu vrut să insiste asupra subiectului, echipa 1923.ro a făcut tot posibilul să afle cine este acel celebru director, antrenor şi probabil neurochirurg în timpul liber. Că, deh, aşa e în România… Suntem buni la toate, dar nu ne pricepem la nimic. El este un oarecare Ion Toma. Un coordonator atât de bun al centrului de copii şi juniori de la fcsb încât echipa a doua mai are un pic şi retrogradează din liga a 3-a.

S-a antrenat sub comanda lui Dan Alexa la 15 ani

În sfârşit, e un capitol prea murdar pentru a-l mai pune pe tapet. Mai bine revenim la povestea lui Alex, un puşti care arată un caracter deosebit deşi mai are mult timp până la majorat. Şi care mai are şi un viitor frumos în faţă! „La Rapid am avut numai momente de bucurie! Aşa că a meritat fiecare moment mai greu pe care l-am avut pentru a ajunge în Giuleşti! Fericirea supremă a fost când, la 15 ani, am fost chemat de domnul Mihai Iosif să mă antrenez alături de echipa mare, pe atunci în liga a 2-a, sub comanda dumnealui şi a domnului Dan Alexa. Acea zi nu o voi uita cât am să trăiesc! La fel cum n-am să uit nici debutul de pe Giuleşti, anul acesta, cu Galaxia. Chiar dacă am luat cinci goluri, toată lumea m-a încurajat, mi-au spus că n-am fost vinovat şi asta a contat enorm. Motiv pentru care am rămas doar cu bucuria unui debut de vis. M-am simţit, într-adevăr, profesionist!”, este mărturia lui Alex Velica legată de cele mai frumoase momente ale lui de când e la Rapid.

A jucat un an fără rezervă de portar

La 16 ani, Alex are 1.83 metri. Şi se anunţă un portar de mare viitor şi datorită calităţilor pe care le posedă. Dincolo de toate însă, el dă dovadă şi de un bun simţ extrem de propice pentru performanţă. Iar dacă el ne-a povestit despre cele mai frumoase momente de la Rapid, noi considerăm că cea mai mare performanţă a sa în Giuleşti până acum este câştigarea titlului municipal alături de grupa 2001. O realizare pe care puţini o realizează, însă despre care noi am scris şi vom tot scrie. Alex nu a ratat vreun minut, asta şi pentru că, aşa cum spuneam mai sus, Rapid nu avea portar de rezervă! „Rezerva mea, alături de care am jucat şi la Sportul Studenţesc, a ales la începutul sezonului să plece la Juventus Bucureşti. Aşa că am rămas singur. Dumitrescu era varianta de avarie, dar din fericire nu a fost nevoie şi am putut duce acest campionat cap-coadă singur. Şi mă bucur enorm că am putut să fac parte din echipa care a luat titlul!”, îşi încheie Velica povestea.

Te aşteptăm şi la echipa mare, Alex!

Una destul de amplă până la această vârstă. Sperăm noi însă ca ea să se lege de acum încolo doar de Rapid. Cu toate că nu are decât doi ani în Giuleşti, succesele sale lângă Podul Grant sunt dintre cele mai frumoase şi impresionante. Îl aşteptăm curând să se bată pentru un loc de titular cu Oprea, Dragne sau Toma şi să creeze o concurenţă benefică pentru prima echipă. Până atunci poate, cine ştie, la anul mai urmează un nou titlu municipal! Pentru că Rapid joacă cu inima, iar în faţa unei astfel de atitudini niciun adversar nu poate opune rezistenţă, indiferent cât ar investi în copii şi juniori! Alex Velica este un exemplu de devotament şi de putere de sacrificiu. El este unul dintre numeroasele motive pentru care susţinem sus şi tare că Rapid trăieşte!