FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

0
80
yemen
yemen

Al Ssumnd a învins-o pe Al Eastifa în finala Ligii de amatori din Yemen, scor 2-1. Într-un meci în care ordinea a fost a fost asigurată de soldații înarmați. Jucătorii de la Al Ssumnd și de la Al Eastifa și-au dat mâna și au uitat de ura și de gloanțele din țara lor. Iar mingea de fotbal le-a devenit armă. Sute de localnici au venit să vadă pe viu un meci de fotbal, lucru rar în Yemen. Într-o țară sfâșiată de război, finala Ligii, la nivel de amatori, disputată între Al Ssumnd și Al Easifa, a fost o șansă unică pentru oamenii din vestul Yemenului. În ciuda maselor de fani, iubitori ai fenomenului, care înconjurau terenul de fotbal din regiunea Qadas, realitatea situației fragile a țării se putea vedea destul de clar.

Bucuria fotbalului amator în Yemen

Dealul din spatele uneia dintre cele două porți a fost ticsit de suporteri. Mulți s-au urcat pe ruinele din jurul terenului pentru a putea vedea mai bine. Unii dintre localnici, cu o situație materială mai bună decât semenii lor, au urmărit meciul din spatele unor bănci provenite de la o școală, așezate lângă teren. Fotbalul este sportul principal în Yemen. În jurul terenului au putut fi observați copii care purtau tricouri cu însemnele Barcelonei. Sportul în Yemen este în repaus, iar meciurile de fotbal la nivel de amatori precum finala Ligii le oferă localnicilor posibilitatea să uite de problemele politice. Echipa națională de fotbal nu a mai jucat din luna iunie a anului trecut. Chiar și atunci, meciurile de acasă se disputau în statul Qatar, din cauza tulburărilor desfășurate în întreaga țară.

yemen 2 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

yemen 3 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

yemen 5 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

yemen 6 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

Clădirea Federației din Yemen, ținta unui atac aerian în 2015

Războiul din Yemen sau Insurgența șiiților houthi este un război civil care a început în Yemenul de Nord. A fost declanșat în iunie 2004, în momentul în care clericul disident Hussein Badreddin al-Houthi, conducătorul sectei șiite Zaidi, a lansat o revoltă împotriva guvernului yemenit. Majoritatea luptelor au avut loc în Guvernoratul Sa’dah în nord-vestul Yemenului deși o parte din lupte au avut loc și în guvernoratele învecinate: Hajjah, ‘Amran, al-Jawf dar și în guvernoratul saudit Jizan.

Cererea lui Putin

Guvernul yemenit a acuzat Iranul de conducerea și finanțarea insurgenței. La 20 ianuarie 2015, rebelii au atacat reședința președintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi și au ocupat palatul prezidențial. Președintele a fost în interiorul reședinței dar a fost scos nevătămat și protejat de către polițiști. La 26 martie 2015, pe fondul avansării spre sud a insurgenților șiiți, Arabia Saudită a declanșat Operațiunea „Furtuna Determinării“ în scopul „apărării administrației legitime“ a președintelui Abd Rabbuh Mansour Hadi. La această coaliție participă zece țări: petromonarhiile din Golf, Iordania, Egipt, Maroc, Sudan și Pakistan – majoritar sunite. Președintele rus Vladimir Putin și cel iranian Hassan Rohani au cerut încetarea imediată a ostilităților în Yemen.

yemen 7 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

yemen 8 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

yemen 9 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

yemen 10 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

yemen 11 FOTO IMPRESIONANT / Finala din Yemen

Sursa: digisport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ