Cu Rapid în sânge! Andrei Dovleac e de neoprit

0
125
Andrei Dovleac
Andrei Dovleac îndură durerea pentru Rapid

Andrei Dovleac, zvârluga de pe banda stângă a Rapidului, nu are limite când vorba de iubirea pentru culoarea vişinie. Chiar dacă are probleme medicale, mijlocaşul cu gleznă fină a Rapidului nici nu se gândeşte să rateze vreun meci din play-off. Mai sunt şapte, iar numărul 17 strânge din dinţi. Concret, Andrei are o pubalgie care îi provoacă destule dureri. Asta nu îl împiedică însă din a fi unul dintre cei mai buni jucători din primul unsprezece al lui Mihai Iosif. Iar risipa sa de efort a fost evidentă pentru toţi cei care au văzut meciurile în direct pe 1923.ro.

Andrei Dovleac bagă abdomene la greu

În situaţia sa mulţi fotbalişti, inclusiv de prima ligă, iau pauze. Dovleac însă nu. „Mai doare, dar asta e, bag multe abdomene! Trebuie să fiu pe teren în toate meciurile din play-off, am eu timp după să mă refac!”, cam astea sunt, în linii mari, vorbele pe care mijlocaşul le-a transmis prietenilor, apropiaţilor sau colegilor. Ori de câte ori a fost întrebat de situaţia sa medicală. Este un semn de maximum devotament, pe care îl apreciem aşa cum se cuvine. Nu că ceilalţi jucători din lotul lui Mihai Iosif ar fi mai prejos, dar atitudinea lui Andrei Dovleac nu poate fi trecută cu vederea. Rapid trăieşte!

LĂSAȚI UN MESAJ