CS Rapid, medalie după medalie la arte martiale!

0
140
CS Rapid
Judo CS Rapid

La Craiova au avut loc Campionatele Naționale de lupte, libere și greco-romane, rezervate juniorilor sub 20 de ani. La lupte feminin, echipa CS Rapid a performat și a obținut trei clasări pe podium. În limitele categoriei de greutate de 51 de kilograme, Ana Andreea a devenit campioană națională. Pe tabloul categoriei de greutate de 44 de kilograme, Roxana Țif a pierdut finala, adjudecându-și medalia de argint.

Patru medalii pentru CS Rapid la lupte

De asemenea, Gabriela Gongos a câștigat recalificările și și-a trecut în cont medalia de bronz. Echipa feminină a Rapidului, pregătită de maestrul Cornel Zaharia, prin punctele adunate, s-a situat pe un onorant loc 3 în clasamentul cluburilor. La lupte greco-romane, Gheorghe Buzoi, elevul antrenorului Ionel Tase, a cucerit medalia de bronz în limitele categoriei de greutate de 50 de kilograme.

Judo: Iulia Lambescu, campioană la 78 kilograme

La Oradea au avut loc întrecerile Cupei României la judo. La competiție a participat echipa feminină a CS Rapid București, care a obținut rezultate foarte bune, sub comanda antrenorului Cristian Pintrijel. Iulia Lambescu a câștigat competiția la categoria de greutate de 78 de kilograme, în timp ce Ana Maria Huțanu, la 63 de kilograme, a încheiat ca medaliată cu argint. Pe locul 4 s-a situat Andra Oprea, la 70 de kilograme. După cumulul de puncte al tuturor celor trei sportive, CS Rapid București s-a situat pe locul 4 în clasamentul cluburilor participante.

La karate a plouat cu medalii!

Campionatele Naționale Interstiluri de Karate WKF  pentru cadeți,  juniori și seniori reprezintă o competitie  la care se întâlnesc cei mai buni dintre cei buni. Participă primii șase sportivi de pe fiecare categorie, din fiecare comisie a Federației Române de Karate . Acest eveniment sportiv este unul din criteriile de selecție în vederea alcătuirii lotului național, pentru participarea la Campionatul European  2017. In ciuda faptului ca a fost o competiție foarte dificilă, CS Rapid București a obținut o serie de  rezultate  notabile: 6 medalii de aur, 3 medalii  de argint  si 8 medalii de bronz.

CS Rapid a ratat de puţin să mai adauge trei în palmares

Ghinionul a făcut ca Florin Botez și Marin Dumitru, doi seniori cu șanse la podium, să se accidenteze și să iasă din lupta pentru medalii. Pe de alta parte, campioana noastră de la categoria de seniori -55kg de anul trecut, Bulumac Raluca, a pierdut in ultimele 3 secunde in fata unei sportive de la Dinamo din cauza faptului ca a omis  o schimbare recenta a regulamentului care favoriza adversara. Iată rezultatele obținute de karateka legitimați la CS Rapid București:

SENIORI

3 medalii de aur și 4 medalii de bronz

Loc I  Vlad IORGA -80kg

Loc Loc I MATEI Ioana Carmen  -50k

Loc III SCINTEE Alexandra – Kata

Loc III GUTA  Alina Mihaela -60kg

L Loc III BELDEANU Sabina -65kg 

Loc III GUTA Alina Mihaela – Kata

Loc I Echipe  Kata Sincron (Matei Ioana,Guta Alina,Constantin Roberta)

JUNIORI

2 medalii de aur și una de argint

Loc I CONSTANTIN Roberta Eleonora +60kg

Loc I DINULESCU  Maria – Kata

Loc II DINULESCU  Maria -50kg

CADETI

O medalie de aur, 2 de argint și 4 de bronz

Loc I NICULESCU  Florentina -45 kg

Loc II MIULESCU Gabriel George +70kg

Loc II  BIRDES Bogdan -55kg

Loc III Iorga Bianca Alexandra -50KG

Loc III  BIRDES Bogdan – kata

Loc III  Serbanescu Alexia Lacramioara -50kg

Loc III Echipe Kata Sincron (Iorga Bianca Alexandra, Niculae Florentina, Serbanescu Alexia Lacramioara)

Sursa: clubulrapid.ro

LĂSAȚI UN MESAJ