Mai vin şi veşti bune pentru Rapid

rapid
rapid

Cea mai mare problemă la ora actuală pentru Rapid este accidentarea serioasă a lui Constantin Berechet. Numărul 10 din primul unsprezece standard pe care Mihai Iosif l-a folosit în prima parte a campionatului. Există însă şi veşti bune. Mihai Popa, sosit în această iarnă la Rapid, a intrat în a doua repriză cu Asalt. Asta după ce în ultimele partide de pregătire a fost accidentat. De asemenea, Octavian Ursescu, unul dintre fundaşii titulari din tur a revenit la antrenamente după problemele la genunchi cu care s-a confruntat. Totuşi, el nu se află încă la o formă fizică optimă. Aşa că mai are puţin de recuperat.

Adrian Mitea, bun de joc pentru Rapid

La capitolul câştiguri se numără şi Adrian Mitea. Acesta a lipsit de la ultimele meciuri ale Rapidului din motive obiective. Este vorba despre practica pe care facultatea de educaţie fizică şi sport, ANEFS, i-o cere. Mijlocaşul a încheiat însă treburile legate de facultate şi sunt şanse bune ca el să fie în lot pentru meciul cu CS Dinamo de duminică, 19 martie, ora 12:00, care se joacă pe Giuleşti. Din păcate, pe lista accidentaţilor se mai numără şi Philippe Magdalinis, care s-a ales cu o problemă la gleznă în ultimele partide de pregătire.