Îs babă, da-s babă rapidistă!

ioana radu
ioana radu

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

La fiecare fault vrăjmaş, sălta bastonul către cer, asemenea pumnului lui Laocoon către şerpii trimişi de zei să-i sugruşe fiii. Prinsese loc acolo, la „oficială”, adică pe gazon, în dreptul unui steag de corner. Urla din toţi bojocii. De sus, din tribune, localnicii o fac babă. „Da, puilor, ştiu, da-s babă rapidistă”, dă replica. Gata, meciul s-a gătat! „Vişiniii” cuceresc primul lor titlu din istorie, chiar acolo, la Ploieşti. E 11 iunie 1967 când femeia, şchiopătând de pe urma unui accident grav petrecut prin 1961, pe drumul ce leagă Orşova de Caransebeş, aruncă vreascul de lemn, intră pe teren, prinde capul lui Motroc între ale sale palme, îi sărută ambii obraji, şi îi spune: „Mamă, să trăieşti! Acu’ pot să mă sting liniştită!”.

Cum să nu iubesc glasul roţilor de tren?

Cu câteva ore în urmă, plecase, cu maşina personală, să susţină Rapiduleţul la Ploieşti. „Puilor, cum să nu iubesc glasul roţilor de tren? Păi, eu de acolo am plecat, de lângă Gara de Nord! Am cântat pentru acari, pentru hamali, pentru controlori, pentru impiegaţi”, suna declaraţia sa de dragoste. „Am iubit boxul şi fotbalul. Am ajuns la 60 de ani şi lumea râde de mine, că susţin o echipă mică. Păi, mică am fost şi eu, dar am crescut mare!”.

„Taci, că scârţâi precum roata de la fântână!”

Ioana Radu era! Cântăreaţă imensă. Populară şi romanţe. Născută în Bucureşti, crescută în Târgul lui Iov. Acolo, la Craiova, ăl bătrân ţinea o prăvălie, „La ieftinirea traiului”. Pe lângă se aciuaseră lăutari grei: un Ion al lui Ţache, un Limbă, un Gheorghe al lui Gâgă, un Traian Cobzarul, un Vasilică Ureche. De la ei a furat meseria. Jana, aşa era cunoscută în faimoasa familie Braia, în care se născuse. Sora, Mia, celebră, şi fraţii ei, cântau pe la cârciumi. Ea n-avea să deschidă gura – „Taci, că scârţâi precum roata de la fântână!”. Aşa că s-a răzbunat: prin 1939 s-a prezentat la un concurs la Radiodifuziune: melodii populare. Treaba a durat, ca-n basme, trei zile. 800 de concurenţi. Opt sute! A terminat prima. Nea „Fili” Ionescu, întâiul impresar mioritic specializat pe lăutari, i-a zis Ioana Radu. Aşa i-a rămas numele.

Ioana Radu: şase căsnicii, o singură echipă!

Prinsese drag de trupa lui nea Tinel Stănescu. Îi plăcea şi viaţa. De aia se şi căsătorise de şase ori. Cu un „inamic”, chiar de două. „Ce să-i fac, dacă l-am iubit?”, glumea. Ricanu trecea pe la a sa cârciumă, se mai băgau la un duet. Motroc era preferatul ei, se ştia cu Jamaischi, cu Greavu, îl respecta pe Culai. A mers cu Rapidul la Ploieşti, în duminica aceea de aur. La înapoiere – povestea Ion Băieşu – a luat un băiat de pe drum, un „autostopist”. L-a dus până lângă Obor, copilul n-avea bani pe el. A zis totuşi să fie boier, a scos din portmoneu – unde ţinea fotografiile soţiei şi ale copiilor – un petic de pânză vişinie. A tras cu dinţii de el, hârşttt, a rupt o jumătate. Era o bucată din tricoul lui Dumitriu II…

Răpusă de o boală grea

A cântat alături de Maria Tănase, Ion Lucian, a urcat pe scena Ateneului, avea abonament la Electrecord. Prin 1987, când adunase 70 de ani, televiziunea naţională s-a dus s-o filmeze acasă, ca omagiu. Camera a trecut peste un fanion ceferist, primit după un meci de cupă europeană. Tot atunci un nenorocit de cancer la sân a încercat s-o doboare. I-a ţinut piept până în 1990, spre toamnă. Şi-n ultima clipă a suferit alături de echipa iubită. Venea la meciuri, pe „Giuleştina” şi striga: „Haideţi, băieţi, haideţi, copilaşii mei!”. Nu-i avusese pe cei naturali, dar, vreme de vreo şase decenii, Grantul fusese grădiniţa ei.

În primăvara aceasta Doamna Ioana Radu ar fi făcut 100 de ani!

* Sursa: „Fenomenul Rapid. Legenda continuă” citat de blogspot.gsp.ro