Nouă ani, un nume comun: Rapid!
Uitându-ne la Astra – ASA ne-au năpădit amintirile. Şiroaie de speranţe amestecate cu nostalgie ne-au inundat sufletul. Rapid trăieşte! Şi nu, nu ne referim doar la Rapid din liga a 5-a. Echipa lui Mihai Iosif care se zbate să ducă numele mai departe în condiţii de nedescris. Ne referim şi la Rapid, ca o entitate atemporală, propagată în inimile noastre prin proiecţia sudorii şi energiilor oamenilor care au îmbrăcat tricoul vişiniu. Pe banca Astrei este Marius Şumudică. Ni-l amintim pentru golurile din 1998, fiindcă în prima parte a sezonului în care am luat al doilea titlu oficial din istorie a marcat mai mult. Dar ni-l amintim şi pentru plonjonul din 2010. Când s-a aruncat în faţa peluzei după un gol marcat cu Gaz Metan Mediaş. O descătuşare desăvârşită cu un pupic aplicat pe obraz… arbitrului!
Revanşa lui Săpunaru şi speranţele date de Ioniţă
Atunci Şumudică nu mai era atacantul letal. Ci acelaşi antrenor sufletist şi temperamental care scrie istorie la Astra. Pe omul care poartă banderola echipei din Giurgiu, Cristi Săpunaru, ni-l amintim din 2008. Când a marcat din careu împotriva stelei. Un gol care n-a contat, pentru că rezultatul din teren a fost întors de o banală brichetă. Dar pe Săpun ni-l amintim şi din 2010. Cu numai câteva luni înainte de plonjonul lui Şumudică, Cristi conducea magistral o echipă care bătea, aceeaşi steaua, cu 5-1! Epocile se amestecă, dar bucuria de a vedea Rapid jucând şi câştigând nu poate fi cuantificată. Sau influenţată de faptul că suntem în 2013 şi jucăm în liga a doua. Golurile lui Ioniţă II cu Farul sau de la Tărlungeni sunt la fel de dulci precum un compot reuşit de caise.
Torpila lui Niculae şi fentele lui Teixeira
De Nico ce să mai spunem?! Să ne amintim de anul 2003, când era om de bază într-o echipă ridicol de tânără construită de Rednic? Sau de 2006, când din postura de lider, zguduia plasa lui Hamburg, chiar pe Giuleşti, cu un trasor de la 40 de metri…? E atât de complicat să faci diferenţa între titlu şi sferturile Cupei UEFA. Aşa că ţinem cont de amândouă! Teixeira a venit la Rapid în 2011. Nu a prins anii de glorie ai clubului. Dar a contribuit cu fentele sale la iluzia că 2012 poate însemna revenirea în forţă a echipei de lângă Podul Grant. În numai câteva luni, totul s-a dus ca la domino. Dar Filipe a fost unul dintre jucătorii care ne-a încântat privirile cu magia pe care o are imprimată în glezne. Acum scrie istorie cu ceilalţi la Astra.
Rapid ieri, Rapid azi!
Nu putem uita, fireşte, nici de slalomul lui Pancu, din 2014, printre patru stelişti, când a dat un gol de poveste. Doar că acel gol descătuşant nu ar fi fost posibil fără sprintul şi insistenţa lui Andrei Ciolacu. Atacant produs de centrul de copii şi juniori de la Rapid. Şi care acum joacă pentru ASA Târgu Mureş. Ca să nu mai vorbim de golul cu Viitorul sau de cel din liga a doua, în faţa Clinceniului… Am enumerat mai sus şase oameni. Nouă ani diferiţi… dar uniţi de un nume: Rapid! Rapid, cel de acum, din liga a 5-a. Dar şi Rapidul care ne umplea inimile de bucurie când câştiga trofee. Sau când dădea de pământ cu nume uriaşe ale Europei. Acele vremuri nu se zăresc acum la orizont. Dar cu cât vom grăbi viteza de înaintare, cu atât perspectivele vor căpăta alte dimensiuni!