SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

0
21
rapid
Rapid

Anul 2016 a fost îngrozitor pentru Rapid. Promovată în prima ligă, SC FC Rapid SA a intrat în faliment şi totul părea pierdut. Din fericire, o mână de oameni au avut inspiraţia să desprindă AFC Rapid, asociaţia care a fondat societatea comercială, şi să o ia din liga a 5-a. Se asigură continuitatea, ceea ce e foarte important. În schimb, nivelul este unul atipic Rapidului. Fără precedent în istorie. Cu toate acestea am continuat să susţinem echipa ca şi cum s-ar bate la Liga Campionilor. Pentru că aşa este normal! Pentru că asta înseamnă Rapid. În acest material însă atenţia ne va fi distribuită spre altă componentă a rapidismului.

AFC Rapid e în liga a 5-a, dar avem şi rapidişti mai sus

Spre latura oamenilor care au făcut de-a lungul istoriei lucruri frumoase pentru Rapid. Chiar dacă nu mai apără direct acum culorile vişinii, ei fac performanţă în alte locuri. Şi mertiă menţionaţi, merită să vorbim despre ei. Şi să facem o retrospectivă a anului 2016. Pentru că rezultatele unor rapidişti au fost foarte frumoase în acest an. Uneori poate peste aşteptări. Alteori la nivelul de performanţă cu care ne-au obişnuit de-a lungul timpului. În tot cazul, mulţi rapidişti ne fac să ne uităm cu bucurie la fotbal. Încă… Spun asta pentru că liga a 5-a, acolo unde este AFC Rapid, nu e o îmbiere aşa mare pentru toată lumea. Nu e nimic, toate începuturile sunt grele. Însă când o iei de jos e aşa frumos…

marius sumudica rapid antrenor SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Marius Şumudică şi cifrele de invidiat din 2016

Pentru că începem acest material dedicat unor rapidişti de succes, nu avem cum să nu îl punem în capul listei pe Marius Şumudică. Pentru antrenorul Astrei anul 2016 a fost, de departe, cel mai bun din cariera de tehnician. Statistic vorbind. Fost atacant şi antrenor la Rapid şi etern suporter cu sânge vişiniu, Marius Şumudică a transformat Astra Giurgiu într-o superforţă. A câştigat campionatul şi Supercupa României. Primul fiind o premieră în istoria echipei. Apoi a eliminat-o pe West Ham, pentru al doilea an la rând, şi s-a calificat în grupele Ligii Europa. De unde a ieşit de pe locul 2! În spatele lui AS Roma, dar în faţa Viktoriei Plzen şi a Austriei Viena.

Prima dintre cele două echipe depăşite fiind chiar cea mai bună echipă din Cehia în ultimii şase ani. Perioadă în care a luat patru titluri! În fapt, Viktoria Plzen este prima echipă care a reuşit să spargă de o manieră categorică monopolul impus de Sparta Praga. Iar Marius Şumudică a reuşit toate aceste lucruri cu multe probleme financiare în jur. A reuşit să îl facă pe Denis Alibec să joace cel mai bun fotbal al carierei, l-a inventat pe Rick Boldrin, l-a transformat pe Junior Morais în cel mai bun fundaş stânga al campionatului şi l-a făcut pe Filipe Teixeira, la 36 de ani, să atingă vârful de formă al carierei. Un fotbalist care are în CV PSG, WBA sau Rapid.

niculae daniel SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Daniel Nicuale trăieşte a doua tinereţe la Astra

Marius Şumudică nu ar fi reuşit însă toate aceste performanţe fără ajutor. Fără ajutorul echipei mai ales. Însă vrem să vorbim, în mod deosebit, despre câţiva rapidişti. Şi începem cu Daniel Niculae. După două sezoane în care a vrut să se lase şi doar dragostea pentru Rapid i-a oprit aceste gânduri, Nico a ajuns la Astra. La finalul lui 2015. De atunci, el a contribuit din plin la atingerea obiectivelor de mai sus. Nu doar prin goluri, pentru că după cum bine ştim, Daniel Niculae a fost mereu genul de atacant care a preferat să îşi ajute echipa decât să forţeze marcarea unui gol. O formă de invidiat la 34 de ani, alături de o mare doză de experienţă, au fost factorii cheie care l-au transformat pe Nico într-una din verigile puternice ale Astrei Giurgiu în anul de succes 2016.

Totul în condiţiile în care Daniel Niculae nu a fost totuşi titular de bază în prima garnitură. Acest fapt a fost cauzat în unele cazuri de problemele medicale, iar în altele de concurenţa cu Denis Alibec. Fotbalist pe care nici un alt atacant român nu l-ar putea scoate, în mod normal, din primul 11. Acest lucru l-a simţit, în unele cazuri, pe pielea lui şi Florin Andone la echipa naţională. Pentru a reveni la subiect, trebuie să spunem că Daniel Niculae şi-a trecut în cont în 2016, pe lângă succesele pe care le-am pomenit mai sus, 34 de meciuri oficiale, 5 goluri şi 7 assisturi. Dintre pasele de gol cea mai importantă a fost cea de la Londra, la golul lui Teixeira cu West Ham, care a calificat-o pe Astra în grupele Ligii Europa.

sapunaru gol1 SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Cristi Săpunaru, liderul naţionalei în 2016

Pentru că suntem la subiectul Astra vom continua cu Cristi Săpunaru. Ajuns între timp căpitan la echipa din Giurgiu, Săpun a venit la echipa lui Marius Şumudică abia în vară. Când Astra deja era campioană şi deţinătoare a Supercupei României. Săpunaru s-a integrat perfect în echipă şi a devenit o verigă indispensabilă a totului unitar format de vestiarul giurgiuvenilor. Însă anul 2016 a fost din alte motive unul extrem de reuşit pentru Cristi Săpunaru. Interzis la echipa naţională mulţi ani din cauza unor ambiţii stupide, fundaşul s-a revanşat în acest an când a devenit piesă de bază, jucând în 10 meciuri. Dintre care trei la Campionatul European din Franţa. Unde a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lui Anghel Iordănescu.

Cu toate că nu poartă banderola, iar la meciul cu Polonia noul selecţioner Christoph Daum şi-a permis luxul să îl lase rezervă – ceea ce s-a şi văzut pe tabelă până la urmă – Săpunaru este adevăratul lider al echipei naţionale. Fotbalist care poate juca şi fundaş dreapta sau central, şi mijlocaş central sau chiar atacant, Cristi se menţine ca nivel alături de Denis Alibec sau Florin Andone, în topul jucătorilor români. Cu 49 de meciuri jucate în 2016, majoritatea ca integralist, şi cu 6 goluri marcate, statistica este de partea vorbelor noastre de mai sus. Cristi Săpunaru rămâne un fenomen şi la 32 de ani. Iar noi pariem că va menţine nivelul măcar trei ani de aici înainte. Iar dacă la Rapid, deocamdată, este imposibil să joace, să sperăm că va rezista cât mai mult cu Astra în top alături de Şumi şi Nico.

danalache SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Cristi Dănălache, produsul Rapidului care face furori în Asia

Rupem puţin şirul astralilor rapidişti pentru că de ei am tot scris. Şi vorbim despre un nume despre care puţini rapidişti ştiu. Ne referim din punct de vedere al legăturii acestuia cu Rapid. Este vorba despre Cristian Dănălache. Atacant, ajuns la 34 de ani, acesta continuă să scrie istorie în Asia, acolo unde marchează goluri pe bandă rulantă. Cu toate că în CV-ul lui apar Otopeni, UTA sau Urziceni din România, puţini ştiu că Cristian Dănălache a făcut junioratul la Rapid, fiind în aceeaşi grupă cu Daniel Niculae, unul dintre eroii acestui material. Cu toate că nimic nu îl mai leagă de Rapid pe Dănălache de mai bine de 15 ani, noi ne-am hotărât să scriem despre unul dintre produsele centrului nostru de copii şi juniori.

Asta pentru că atacantul a reuşit un parcurs impresionant în a doua ligă din Coreea de Sud, unde a marcat pentru Gyeongnam 19 goluri în 38 de meciuri, toate jucate în 2016. Astfel a ajuns al doilea golgheter din campionat şi omul de la echipa cu cel mai bun atac din această divizie. Nivelul pare scăzut, însă e de menţionat că în urmă cu patru ani Dănălache ieşea golgheter al primei divizii chienez! Sigur, diferenţa e mare, însă pentru un european să marcheze 19 goluri în Coreea de Sud într-un an nu este deloc o misiune uşoară. Mai ales atunci când joci peste 40 de meciuri, în toate competiţiile, la 34 de ani! Cristi Dănălache este, totuşi, un exemplu. Iar Coreea de Sud este a patra ţară orientală în care evoluează după Arabia Saudită, Israel şi China.

lucescu rapid SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Răzvan Lucescu scrie istorie cu Skoda Xanthi

Un an bun a fost şi pentru Răzvan Lucescu. Fostul antrenor al Rapidului UEFAntastic a reuşit să facă din Skoda Xanthi o echipă care se luptă de la egal la egal cu nume mari din Grecia precum Panathinaikos sau AEK Atena. A avut un început de sezon slab, dar Răzvan Lucescu a reuşit să centreze echipa, iar Skoda se bate acum pentru locul 2. Sigur, lupta este una crâncenă, dar totul decurge bine pe acest final de an. Fiindcă echipa grecească are zece meciuri la rând în campionat fără înfrângere. Încă nu a jucat cu superforţa Olympiacos Piraeus, cea care domină fotbalul grecesc cu autoritate de peste două decenii. Totuşi, Răzvan Lucescu pare a avea cheia la orice. Iar anul 2016 a fost unul bun pentru el. Mai mult, Răzvan Lucescu are peste doi ani de când se află pe banca Skodei Xanthi, fiind unul dintre cei mai longevivi antrenori din campionatul Greciei.

Dani Coman şi costumul de preşedinte

Amintindu-ne despre perioada în care Răzvan Lucescu apăra poarta Rapidului, nu avem cum să nu ne îndreptăm acum atenţia puţin şi către Dani Coman. La rândul său fost mare portar la Rapid, Coman acum este preşedinte la Astra Giurgiu. Şi are un uriaş merit de a fi avut abilitatea perfectă să lege vestiarul şi staff-ul tehnic de dificilul patron Ioan Neculaie care a fost criticat în dese rânduri de Marius Şumudică. La prima experienţă din postura de conducător, Dani Coman a arătat că este făcut pentru aşa ceva. Iar anul 2016 i-a adus şi lui în CV performanţele pe care Astra le-a reuşit într-un mod total neaşteptat.

vasile ionita SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Alex Ioniţă II şi-a făcut loc într-o echipă cu nume grele

Alexandru Ioniţă II a jucat în 37 de meciuri în 2016. Pentru Astra şi naţionala U21 a României. A marcat câteva goluri importante, cu toate că nu s-a impus ca titular de bază în echipa lui Marius Şumudică. A fost însă mereu pe teren în primul minut în cele două partide cu West Ham United. Şi a arătat că atunci când este într-o zi bună niciun adversar nu este prea mare pentru el. Alex Ioniţă a avut un an 2016 grozav. Produs al Rapidului şi rapidist declarat, „Bulgarul” joacă la cel mai înalt nivel într-o echipă dominată de nume grele precum Alibec, Budescu, Teixeira, Nicuale sau Săpunaru. Noi ştim că poate mult mai mult, dar având în vedere că abia a împlinit 22 de ani suntem convinşi că forma sa va creşte de la un an la altul!

Florin Andone, declarat rapidist, cel mai bun fotbalist român

Un caz atipic este cel al lui Florin Andone. Pentru că, cel puţin la nivel strict fotbalistic, el nu are vreo legătură cu Rapid. În sensul că n-a jucat vreodată în Giuleşti. Totuşi, atacantul din Botoşani plecat de mic în Spania s-a declarat, în urmă cu un an, rapidist. A menţionat că ţinea mai mult în copilărie, dar că acum este fotbalist profesionist. Afinitatea lui rămâne, motiv pentru care, în semn de mulţumire, îl vom promova şi noi ori de câte ori vom avea ocazia. Pentru că merită! Şi pentru că, în mod cert, este cel mai bun fotbalist român al momentului! Florin Andone a a terminat pe locul secund în Spania, liga a doua, în topul golgheterilor, iar acest fapt i-a adus o expunere extraordinară. Nu a reuşit promovarea cu Cordoba, însă a reuşit ceva mult mai important: transferul la Deportivo La Coruna.

florin andone 2 SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Sigur, nu mai vorbim despre Deportivo La Coruna din urmă cu 15 ani. Totuşi, Florin Andone a intrat în istorie. Depor a plătit pentru el 4,7 milioane de euro şi 30 la sută dintr-un eventual transfer. Ceea ce reprezintă cea mai mare sumă din ultimul deceniu dată de galicieni pentru un fotbalist. Mai presus de orice, Andone a primit şi numărul 10. Un semn suprem de preţuire din partea unui club la care au jucat uriaşi precum Bebeto, Makaay, Mauro Silva, Tristan, Fran, Donato, Molina, Manuel Pablo sau Valeron. Florin Andone nici măcar nu a confirmat de la început. Trecuseră zece meciuri şi nu marcase vreun gol. Ca atacant e tragic un asemenea bilanţ. Indiferent unde joci. Însă a fost forţat titular, iar explozia a venit. În cinci meciuri, cinci goluri. Şi o prestaţie de excepţie pe Santiago Bernabeu pentru un final de an 2016 perfect!

Răzvan Raţ şi un final perfect de carieră

Răzvan Raţ nu mai are nevoie de vreo prezentare. Campion cu Rapid în 1999 şi 2003, fundaşul stânga joacă la nivel înalt şi la 35 de ani. Cu toate că a început anul 2016 greu, cu o accidentare serioasă la umăr, Răzvan Raţ s-a refăcut totuşi în timp util pentru EURO 2016. Acolo unde a jucat ajungând la 113 meciuri pentru echipa naţională! Depăşit în top numai de Munteanu, Hagi şi Popescu. Răzvan Raţ nu a mai fost selecţionat ulterior, însă el şi-a văzut de treabă la Rayo Vallecano. Acolo unde este om de bază în liga a doua din Spania. Un campionat al cărui nivel este, fără îndoială, comparabil cu Liga 1. Raţ a jucat la al doilea turneu final al carierei, a ajuns la un număr impresionant de selecţii, joacă la 35 de ani în Spania şi a trecut peste o accidentare serioasă. Putem spune că a avut un 2016 de succes!

maldarasanu rat SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Robert Ilyeş revoluţionează fotbalul în oraşul natal

Robert Ilyeş nu se poate lăuda, momentan, cu nivelul celor de mai sus. Cu toate acestea, pentru fostul mijlocaş al Rapidului, cu care echipa 1923.ro a făcut recent un interviu, anul 2016 este unul special. Antrenor-jucător la 42 de ani la echipa din oraşul lui natal, Miercurea Ciuc, Robert Ilyeş este foarte aproape de liga a doua. În cazul în care va reuşi promovarea în vară, aceasta va fi prima din istoria acestui oraş la un asemenea nivel. Cu un fizic de invidiat pentru vârsta lui, Ilyeş continuă să joace meci de meci pentru această formaţie. Iar proiectul este unul care îi dă dreptul să se considere, la rândul lui, printre rapidiştii de succes din 2016.

Cristi Oros nu a plecat la greu, acum are un 2016 de vis

La Astra nu sunt doar Marius Şumudică, Daniel Niculae, Cristi Săpunaru, Alex Ioniţă II şi Dani Coman printre cei care merită menţionaţi. Fundaşul central Cristi Oros a dovedit, la rândul lui, că este o soluţie viabilă în centrul defensivei, chiar dacă nu e titular de bază. În schimb, ori de câte ori s-a apelat la el, Oros s-a descurcat excelent. Cel mai recent exemplu fiind meciul cu AS Roma, 0-0, de pe Arena Naţională. Şi el este unul dintre rapidiştii de succes ai anului 2016. Cu toate că nu a jucat foarte mult în Giuleşti, Cristi Oros este unul dintre oamenii care a refuzat să plece de la Rapid, în 2013, înainte de barajul cu Concordia Chiajna, de care depindea în bună măsură viitorul Rapidului. A rămas, a jucat, dar ulterior s-a transferat în Ucraina.

mircea lucescu1 SPECIAL / Rapidişti de succes în 2016

Anul schimbării pentru Mircea Lucescu

Pe Mircea Lucescu l-am lăsat pentru final. Nu de alta, dar este atât de obişnuit cu succesul încât pentru el 2016 a fost un an banal, normal. Napoleonul fotbalului, cum l-a numit George Copos, a lăsat-o pe Şahtar Doneţsk după 12 ani plini de trofee şi a preluat-o pe Zenit Sankt Petersburg. Un alt colos din Estul Europei. O echipă cu bani mulţi şi cu pretenţii pe măsură. Mircea Lucescu pare să fi făcut alegerea potrivită. Fosta campioană din 2015 a avut un sezon trecut modest, motiv pentru care Mircea Lucescu a fost omul adus pentru a face deopotrivă reconstrucţie şi o echipă competitivă. În campionat este pe locul 2, la cinci puncte în spatele liderului ŢSKA Moscova, însă premisele sunt bune. Zenit chiar are mari şanse să îşi recupereze titlul pierdut anul trecut.

Share This:

Comments

comments

Alatura-te comunitatii 1923.ro

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ