Sărbători fericite pentru golgheter

0
191
rapid
Narcis Ioniţă a marcat pentru Rapid

Narcis Ioniţă are toate motivele din lume să se bucure din plin de sărbătorile de iarnă. Fotbalistul de 17 ani a fost golgheterul echipei în prima parte a sezonului, cu 16 goluri marcate. Pe deasupra, tatăl său, Mihai (46 de ani) şi-a revenit chiar înainte de Crăciun. La mijlocul lunii noiembrie, Ioniţă senior s-a ales cu dublă fractură de maxilar după ce a fost lovit cu brutalitate de nişte babuini umani în momentul în care a sărit să îşi apere fiul. Detaliile incidentului le-am oferit aici, aşa că nu mai insistăm acum asupra lor.

Ioniţă senior nu a lipsit de la meciuri

Cert este că Mihai a avut maxilarul imobilizat mai bine de cinci săptămâni. Perioadă în care nu a putut mânca normal. A fost, în schimb, alături de fiul său la fiecare dintre meciurile pe care acesta le-a jucat după incident. Înainte de sărbători, familia Ioniţă a primit o veste excelentă. Vindecarea lui Mihai a decurs conform planului, motiv pentru care doctorii i-au scos sârmele, iar acesta şi-a putut relua, în limite rezonabile, stilul de viaţă iniţial. Multă sănătate îi doreşte echipa 1923.ro!

ABONEAZA-TE PENTRU CELE MAI NOI STIRI

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ