Paradoxul istoriei. Rapid după 50 ani

rapid
rapid

Încercăm, pe cât posibil, să vă redăm momentele magice de acum fix 50 de ani. Din sezonul 1966-1967, la capătul căruia Rapid devenea pentru prima dată campioană. Oficial. Pentru că mai avem un titlu încă nerecunoscut în 1942. Este altă discuţie. Ceea ce vrem să spunem nu are legătură. Pe 6 noiembrie 1966, Rapidul învingea Universitatea Cluj cu 2-1. Într-un real derby istoric al Ligii 1. Pe acelaşi stadion, fix jumătate de secol mai târziu, Rapid stabileşte un record istoric. Pe teren nu mai sunt Puiu Ionescu şi Nicky Dumitriu. Şi nici nu mai jucăm în Liga 1. Ci în pribegia eşalonului al cincilea, seria 2, pe Bucureşti… În ansamblu sună şi pare trist.

Rapid nu îi mai are pe Ionescu şi Dumitriu, ci pe Stancu şi Bărbălău

Dar Rapidul găseşte resurse mereu să renască frumos. Aşa s-a întâmplat tot pe 6 noiembrie. 2016. În locul celor mai sus menţionaţi au fost Cătălin Bărbălău şi Alberto Stancu. Doi puşti care au marcat opt goluri dintre cele 15 date în Rapid – Frăţia II 15-2. Diferenţa de la Frăţia II la Universitatea Cluj pare imensă. Şi este. Dar, ca să ne mai încălzim puţin, e bine de ştiut că şi „Şepcile Roşii” sunt în acest moment tot jos. În liga a 4-a. Aşadar, istoria ne-a făcut să ne dăm restart în acelaşi timp. La fix 50 de ani de la un duel memorabil direct. Revenim însă pe Giuleşti.

Ambele meciuri s-au jucat în etapa a 10-a

Pentru că acest rezultat, 15-2, este cea mai mare diferenţă de scor reuşită de Rapid în istoria ei. Într-un meci oficial. Pare exagerat, pentru că un scor în liga a 5-a nu este neapărat relevant. Dar a fost un meci pe Giuleşti, oficial şi va rămâne în istorie. În urmă cu 50 de ani, Rapid mergea şovăielnic, dar avea să câştige primul titlu oficial din istorie. Acum Rapid merge ca din tun, cu 61 de goluri marcate în nouă meciuri. Însă e doar în drum spre liga a 4-a… Dar ştiţi ceva? Încă un paradox al istoriei este că atât meciul Rapid – Universitatea Cluj, cât şi Rapid – Frăţia II s-a disputat în etapa a 10-a. Aceeaşi etapă, aceeaşi zi, aceeaşi lună. Doar ani diferiţi…

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required