La antrenamentele AFC Rapid sunt şi nume noi. Despre Adrian Mitea am vorbit într-un material anterior. Aşa că acum vă prezentăm un nume nou. Cel al lui Robert Croitoru. Mijlocaş central, născut în 1998, Robi a jucat ultima dată pentru Sportul Studenţesc. Conform informaţiilor 1923.ro, se antrenează de aproximativ două săptămâni alături de restul fotbaliştilor lui Mihai Iosif. Fotbalist de piciorul stâng, Robert Croitoru este un fotbalist de care Rapid se va putea folosi, aproape sigur, în a doua parte a sezonului.
Croitoru, bun pentru play-off?
În play-off punctele acumulate în prima parte a sezonului nu vor mai conta. Motiv pentru care este, clar, nevoie de întăriri. Aşadar, pe lângă cei doi, Mitea şi Croitoru, Mihai Iosif s-ar putea baza şi pe Roberto Radu. În plus, există informaţii despre o posibilă sosire a lui Mircea Bornescu. Ceea ce ar fi o mare lovitură. Ca să nu mai vorbim despre o revenire de vis a lui Daniel Pancu în sezonul de primăvară. Deocamdată însă, băieţii pe care îi avem au dus greul şi s-au mişcat chiar foarte bine.