Fascinanta poveste a tricourilor vişinii

Rici Auer Ionică Bogdan
Ionică Bogdan a jucat mult la Rapid

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Vişiniul pentru Rapid este precum soarele pentru cer. Este un element indispensabil, fără de care Rapid nu are cum să existe. Nici măcar nu are cum să se identifice pe deplin. Dar povestea lor, pe larg, este una pe cât de interesantă, pe atât de fascinantă. Pe care însă, foarte puţini o cunosc. Pentru că, în general, istoria este scrisă şi îndoctrinată după bunul plac al masei. Ca să nu existe discuţii şi nici să nu apară prea multe situaţii care să necesite o gândire profundă şi complexă. Prin urmare, nici Rapid nu face excepţie. Motiv pentru care am apelat la domnul Gheorghe Scurtu, pentru a ne prezenta această istorie.

Primele cămăşi vişinii le-a avut Locomotiva

Venerabilul suporter care ţine cu Rapid de aproape şapte decenii (!!!) a postat pe pagina dumnealui de Facebook istoria culorilor. Este adevărat, dacă am fi urmărit cu toţii documentariul realizat în 1999, cu Ion Costea, singurul supravieţuitor al Rapidului interbelic, am fi înţeles multe lucruri! Într-adevăr, primele cămăşi cu care au jucat fotbaliştii cu legături rapidiste, erau vişinii. Spunem legături, pentru că acestea au fost purtate la 1 mai 1922 de jucătorii de la Locomotiva. Cu mai bine de un an înainte de 11 iunie 1923, când Rapid a luat naştere oficial! Acestea erau cămăşi şi nu tricouri. Şi, aşa cum legenda spune, erau confecţionate de soţiile jucătorilor din perdelele vagoanelor CFR. Care erau vişinii.

Bauer a adus, la mijlocul anilor ’30, echipamentul alb-vişiniu

Revenind însă acum la Ion Costea, pe care îl aminteam mai sus, trebuie spus că acesta a vorbit foarte clar în acel reportaj din 1999. Rapid avea echipament violet până când Costică Bauer, a adus un rând de echipament alb-vişiniu de la Viena. Se întâmpla undeva la mijlocul anilor ’30! Cu aceste echipamente, ]n dungi, Rapid a obţinut un succes istoric, şase cupe ale României la rând, între 1937 şi 1942. Dar de unde de la Viena au fost aduse aceste echipamente de managerul de atunci al feroviarilor? Ei bine, de la alt Rapid. Tocmai cel din Viena. Unul dintre cele mai importante cluburi din istoria Austriei. La prima vedere acest lucru pare utopic. Din simplul motiv că Rapid Viena are drept culori alb-verde.

Fasciştii au interzis vişiniul, fiindcă voiau verdele

Se pare însă, conform lui Gheorghe Scurtu, că până atunci, în anii ’30, vienezii au jucat în alb-vişiniu. Sau roşu, după cum spuneau austriecii. Din simplul motiv că în germană nu există cuvântul vişiniu. Cel mult un „dunkel rot”. În plus, ca un fapt divers, pe atunci era o culoare foarte dificil de fabricat şi, prin urmare, extrem de scumpă. Cu toate acestea, Rapid Viena s-a văzut nevoită să renunţe la ea la presiunile fasciştilor, care doreau să implementeze cât mai repede verdele. Aşa că nu a fost vreo dificultate prea mare pentru Costică Bauer să pună mâna pe superbul rând de echipament în dunguliţe, cu care Rapid a intrat în istorie. La un prim impuls, poate, aveţi tendinţa să intraţi pe Wikipedia să vedeţi dacă aşa a fost.

Nu sunt dovezi care să contrazică această variantă

Acolo scrie însă că Rapid Viena a preluat alb-verde în 1904, până atunci jucând în roş albastru. Ipoteza nu poate fi însă susţinută în vreun fel, cu vreo mărturie sau vreo sursă bibliografică. Ceea ce ne face să îi dăm pe deplin dreptate domnului Gheorghe Scurtu. Pentru că există doar fotografii vechi alb-negru cu jucătorii lui Rapid Viena. Au tricouri în dungi, dar nu este specificată culoarea închisă. Dacă e verde sau vişiniu. De asemenea, nici picturi din acele vremuri nu există… Motiv pentru care, suntem ferm convinşi, că Gheorghe Scurtu este pe pista corectă. Iar noi considerăm că este cel mai credibil suporter rapidist! Mai ales că a fost activ în multe perioade din viaţa echipei de lângă Podul Grant.

Vişiniul a renăscut la Rapid

Cu alte cuvinte, rezumând, aceasta este istoria frumoaselor tricouri în dungi alb-vişinii. Una austriacă şi, practic, influenţată de fascişti. De un regim crud, care a vrut să îngroape o culoare, dând viaţă alteia. Pe echipamentele unui club de fotbal. Dar vişiniul nu a vrut să moară, ci a ajuns în Giuleşti. Unde a devenit idol, legendă şi aer. Aerul pe care fiecare rapidist îl respiră de la primul meci pe care îl priveşte de pe bătrânul stadion de lângă Podul Grant. Stadion care în această toamnă a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani.