Rapid Bucuresti

EXCLUSIV / Interviu cu un campion european

coimbra

Joao Coimbra a jucat la Rapid în prima jumătate a lui 2015. S-a mişcat bine, dar după retrogradare a trebuit să plece. Cu trei salarii restante, evident… Povestea lui am expus-o în trecut. Acum însă vă prezentăm un altfel de interviu. Un interviu din perspectiva unui fotbalist originar din ţara care a ieşit recent campioană europeană pentru prima dată în istorie, Portugalia. Joao Coimbra a jucat la două campionate europene U17 pentru Portugalia. În 2002, când încă nu împlinise 16 ani, fiind mezinul unui lot din care făcea parte şi Cristiano Ronaldo. Dar şi în 2003, când a fost titular în finala pe care Portugalia a câştigat-o împotriva Spaniei. Produs şi mare speranţă provenită de la Benfica Lsiabona, Joao a jucat pentru toate naţionalele de tineret ale lusitanilor, inclusiv U21.

Coimbra, coleg cu Rui Costa şi Nuno Gomes

A evoluat şi pentru Benfica în peste 20 de meciuri oficiale, însă nu a reuşit să se impună. Dar a avut ocazia, pe lângă Cristiano Ronaldo să împartă vestiarul şi cu alte nume uriaşe ale fotbalului. Precum Rui Costa, Nuno Gomes, David Luiz, Fabricio Miccoli, Simao Sabrosa, Kostas Katsouranis sau Luisao. Mai mult, în cariera sa chiar Fernando Santos, actualul antrenor al Portugaliei a avut un rol determinant. Dar detaliile despre aceste lucruri le veţi afla în interviul exclusiv pe care Joao Coimbra l-a acordat pentru 1923.ro.

Cum te-ai simţit tu, ca portughez, când ai văzut că naţionala ţării tale devine campioană europeană?

A fost o senzaţie de nedescris! Foarte entuziasmat şi fericit am fost, normal. Este un eveniment pe care, poate, îl trăieşti o dată în viaţă! Toată ţara s-a oprit. A fost o sărbătoare de nedescris. În acelaşi timp mi-am amintit de momentele în care am fost şi eu campion european. E adevărat, cu naţionala U17 a Portugaliei. Performanţa nu se compară, dar pentru mine a reprezentat ceva senzaţional atunci. Am fost titular în finala pe care am câştigat-o, 2-1, cu Spania şi tare fericit am fost. Nu pot decât să îmi închipui ce au simţit băieţii după ce au bătut Franţa la Paris în această vară!

Ai jucat de-a lungul timpului alături de nume grele precum Rui Costa sau Nuno Gomes. Cum sunt ca jucători şi ca oameni?

Da, ce vremuri frumoase! Am jucat alături de ei la Benfica, dar nu numai. Am avut şi alţi colegi supervaloroşi. Miccoli, Simao, Katsouranis, Luisao, David Luiz… Ca jucători sunt incredibil de valoroşi! Iar în susţinerea acestei afirmaţii stau tocmai CV-urile pe care şi le-au făcut în fotbal. Apoi, ca persoane, absolut toţi aud at mereu dovadă de o modestie imensă. Personal mai ţin legătura cu mulţi dintre ei. Mă refer aici la Simao, Nuno Gomes sau David Luiz. Am avut foarte multe de învăţat de la ei!

Coimbra i-a fost adversar şi coechipier lui Cristiano Ronaldo

Ce părere ai despre Cristiano Ronaldo? Cum îl vezi în comparaţie cu Luis Figo?

La nivel de juniori am jucat de foarte multe ori împotriva lui Cristiano Ronaldo. Iar coechipieri am fost la EURO U17 în 2002, cu un an înainte ca eu să devin campion european la aceeaşi grupă de vârstă. Aveam doar 15 ani atunci… Cristiano este diferit de Figo. Figo a fost incredibil, să ştii, însă Ronaldo are ceva diferit faţă de restul. Faţă de oricine! Golurile pe care le înscrie… Cristiano Ronaldo de acum este un jucător total diferit faţă de Cristiano Ronaldo de la 18 – 19 ani, pe care îl ştiam eu de pe teren. Mentalitatea lui este incredibilă şi, în primul rând datorită acestui fapt, se află unde se află în prezent.

Ce crezi că i-a lipsit generaţiei lui Luis Figo să câştige un turneu final?

Eu cred că puţin noroc. Portugalia a avut o echipă foarte bună şi în acea epocă. Să nu uităm că în 2004, cu Luis Figo, dar şi cu Cistiano Ronaldo pe teren, Portugalia a pierdut incredibil în finala EURO cu Grecia. A fost o noapte de neuitat… Şi nu în sensul bun al cuvântului… Apoi, în 2006, au ajuns în semifinalele Cupei Mondiale. Deci, susţin. Portugaliei i-a lipsit norocul în trecut.

Care este cel mai important meci din cariera ta?

În 2007, împotriva lui PSG! Aveam numai 21 de ani şi nu mă aşteptam să joc titular la Benfica într-un meci din optimile Cupei UEFA, la Paris. Doar că rămăseseră numai două ore până la fluierul de start, când Fernando Santos m-a anunţat că încep din primul minut partida. Eram terminat de emoţii, dar ele au trecut în momentul în care meciul a început şi m-am mişcat foarte. Chiar am fost mulţumit de mine. A fost un meci fantastic pe care mi-l voi aminti cu drag toată viaţa!

coimbra sporting EXCLUSIV / Interviu cu un campion european

Fernando Santos, decisiv pentru cariera lui Coimbra

Vorbim despre actualul antrenor campion european cu Portugalia! Cum l-ai descrie?

Exact, acelaşi Fernando Santos! Este un om foarte volubil şi îţi vorbeşte ca unui prieten. Dar ca antrenor este extrem de exigent şi are aşteptări foarte mari. Mai ales de la tineri. Cum eram şi eu în acea vreme. Stilul său a ajutat la formarea mea, motiv pentru care îi sunt extrem de recunoscător. Este un antrenor excelent, iar acest fapt se vede şi din câştigarea EURO 2016 alături de naţionala Portugaliei.

Să revenim puţin la Figo. Alături de el ai jucat?

Nu, nu am apucat. Am avut totuşi oportunitatea să mă pregătesc cot la cot cu el o dată la echipa naţională. Pe vremea când selecţioner era Felipe Scolari, el avea obiceiul să aducă tineri care să se pregătească alături de vedetele primei echipe. S-a nimerit o dată să fiu şi eu printre cei selecţionaţi. A fost, de asemenea, o experienţă uimitoare. Sunt lucrurile cu care rămâi peste ani, după ce îţi faci un bilanţ al carierei tale de fotbalist.

Care este cel mai valoros jucător pe care l-ai avut coechipier dintre cei menţionaţi?

N-am cum să nu îl pun pe primul loc pe Cristiano Ronaldo! Ar fi absurd să fie altfel… Dar vreau să îi menţionez aici şi pe Miccoli, Rui Costa şi Simao. Cam aşa arată topul meu!

“Glumeam cu Săpunaru pe seama acvilei!”

Revenim un pic şi la Rapid. Ştiai că sigla cu acvila este inspirată din cea a echipei Benfica?

Serios?! Chiar habar nu aveam! Dar când jucam în Giuleşti să ştii că mereu glumeam cu Săpunaru pe seama asta. El a jucat la Porto şi iubeşte mult această echipă, aşa că îl mai tachinam. Pentru că la Rapid îmbrăca un echipament cu o siglă care avea o acvilă, similară celei care este simbolul echipei Benfica. Au fost clipe frumoase… Chiar, ce mai face Rapid?

A luat-o din liga a cincea… Are meci cu liderul, VK Soccer.

Hai Rapid! Cu toate că am de luat bani pe trei luni de când am jucat acolo, să ştii că rămân un suporter pe viaţă al acestei echipe. M-a impresionat profund ce am găsit acolo. Ce suporteri, Doamne!

Discuţia cu Joao Coimbra s-a consumat înaintea victoriei de senzaţie obţinută de puştii lui Mihai Iosif, 8-1 pe terenul lui VK Soccer. Motiv pentru care putem spune că şi urările mijlocaşului portughez, actualmente legitimat la Uniao Leiria au adus ceva noroc.

 

 

Share This:

Comments

comments

Alatura-te comunitatii 1923.ro

* indicates required

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *