Rapid, victorie mare printre brazde

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Băieţii lui Mihai Iosif nu mai joacă pe Giuleşti. Nici măcar pe Electromagnetica. Stadioane pe care gazonul este aproape de impecabil. Şi unde au putut să se exprime în voie. A venit rândul ca Rapid să joace pe Electroaparataj. Un teren execrabil, pe care mingea sărea precum una de rugby. Ironic, la nici 100 de metri de acest tăpşan se înalţă Arena Naţională. Cel mai frumos stadion al ţării. Un contrast cumplit, de genul celor din Brazilia sau Africa de Sud. Pe vremea când în aceste ţări s-a organizat Cupa Mondială de fotbal. La meci sunt între 400 şi 450 de suporteri. Majoritatea rapidişti.

Pantelimon, victima favorită a lui Berechet

Uralele încep devreme, pentru că Berechet îşi face iar meseria şi duce scorul cu 1-0 în faţa lui CS Pantelimon. Echipă împotriva căreia marcase şi la juniori. 7 goluri în două meciuri! 8-1 şi 10-3 fusese atunci. Acum e 1-0, dar e numai minutul 10. Construcţia suferă. Dacă ai glezna fină, această suprafaţă este cel mai mare duşman pe care îl poţi avea. Iar Stancu, Dovleac sau Bărbălău sunt fotbalişti care se descurcă bine cu mingea la picior. Nu şi acum. E greu, dar suntem peste ei. Din păcate, Dovleac se accidentează înainte de pauză. Nu e nimic, Narcis Ioniţă e gata de joc.

Rapid bate cu 3-0!

Scorul e totuşi modest. Iar ochii puştilor se îndreaptă, din nou, aşa cum se întâmpla şi când erau la încălzire, spre uriaşa Arenă Naţională. Sigur, pentru ei Giuleştiul e acasă. E visul din copilărie. Dar cine nu ar vrea să joace pe o arenă atât de frumoasă? Petecele de pământ îi readuc la realitate. Începe repriza a doua şi mingea iar devine precum un taur furios, neîmblânzit, care nu poate fi ţinut sub control. Dar băieţii de ’99 îşi fac iar treaba. Bărbălău şi Narcis Ioniţă marchează câte un gol şi duc tabela la 3-0. O victorie totuşi liniştitoare şi al treilea meci consecutiv bifat, în doar şase zile, în care Rapid marchează cel puţin trei goluri. Viitorul arată bine, chiar dacă prezentul e în liga a cincea…

berechet-incalzire

8 COMENTARII

  1. Da, avem un interes! Să menţinem continuitatea RAPIDULUI! De ce e Mişcarea echipă rapidistă? Are un preşedinte stelist, e club înfiinţat în 2004, iar culorile sunt alb-albastre!!!! Oameni buni, Mişcarea nu are vreo legătură cu RAPID! Nu vom susţine vreodată o bătaie de joc. Dacă oamenii care au iniţiat proiectul voiau să facă într-adevăr ceva puteau să o ia de la 0 nu să se asocieze cu această non-valoare! Sau, dacă tot era de asociere, trebuiau să o facă la momentul potrivit cu V.K. Soccer. Dar sunt discuţii pe care le vom prezenta curând. Numai bine!

  2. galeria din ceruri, dacă este să fie așa cum știu eu, este formată exclusiv din membri ai clubului aristocratic.
    asta ar trebui să ne dea de gândit.

  3. Bravo Miscarea si AFC. Probabil mai avem mult de invatat de la rapidistii mai in varsta.
    In mod normal cei de la 1923.ro ar fi trebuit sa prezinte traseul si starea tuturor echipelor rapidiste, dar se pare ca s-au setat pe AFC si atat… parca ar avea vreun interes….

  4. MA INTERESEAZA DOAR NUMELE RAPID NU SI ALTELE ….asa ca AFC RAPID ESTE VIITOAREA MEA ECHIPA PE CARE O SUSTIN….

  5. am fost si eu azila 14 pe Electroaparataj,sa vad meciul Electroaparataj-Sportul Studentesc in liga 4 ,dar acest meci nu s-a mai disputat,deoarece Sportul nu s-a mai prezentat la meci;”felicitari „simane : ne-ai ingropat din nou

  6. De ce nu am la suflet aceasta miscare desi se spune ca ar fi tot echipa noastra? Multi rapidisti cu care am vb gandesc in felul asta la fel si eu.Miscarea asta feroviara a luat fiinta la initiativa clubului aristocratic nu? Aici vine intrebarea mea:de ce acest club aristocratic nu a facut nimik pentru a salva echipa de la faliment? De unde vine indarjirea asta a lor? Stiti ce? Toata nebunia asta nu face bine nimanui,iar faptul ca supoterii sunt divizati e in detrimentul ambelor echipe.ascultati bine ce va zic,fara unitate se va duce totul de rapa.Nu vom mai avea unde sa ne ducem copii si nepoti pe stadion.terminati cu orgolii,si cu interese.meschine ,si haideti sa fim.uniti.e normal ca astazi la meci sa fie cateva sute si astia divizati pe 2 stadioane? Au ajuns spurcatii sa rada de noi….oare doar atat putem? Din spatele tastaturii?

  7. înaintea meciului de pe electroaparataj, mișcarea a învins în giulești, dar asta văd că nu se pune.
    la meciul din giulești, un tip ceva mai în vârstă zicea ca azi are două meciuri și că dacă ar fi 50 de rapid, ar ține cu toate.
    mi-a plăcut.