Rapid-steaua se joacă pe 20 decembrie

În data de 20 decembrie, Sala Sporturilor din Chiajna va găzdui un turneu de fotbal dedicat echipelor de old-boys la care vor participa Rapid, Petrolul, Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo, FC Argeș, Concordia Chiajna și o selecționată a jurnaliștilor.

Meciul de deschidere se va disputa între Rapid și Steaua, cu începere de la ora 14:00. Echipele au fost împărțite în două grupe, iar meciurile se vor desfășura în două reprize a câte 12 minute. Limita de vârstă a jucătorilor este de minim 35 de ani și cu obligația de a se fi retras oficial din activitatea competițională. Deși, în momentul actual, Rapid nu mai există în prim-planul fotbalului românesc, echipa giuleșteană va fi prezentă la acest eveniment.

„Sunt încântat de organizarea unui astfel de turneu și am convingerea că suporterii vor veni în număr mare să ne vadă. Mi-am ales tricoul cu numărul 19, ca în vremurile bune, să formez primele două cifre din anul de naștere al Rapidului. Atunci când am auzit că în deschidere vom juca împotriva Stelei, am spus că ne ascuțim crampoanele”, a declarat Daniel Pancu, fostul fotbalist al Rapidului.

Organizatorii și-au propus ca acest turneu de old-boys să devină unul de tradiție, iar în luna ianuarie a anului viitor, au fost invitate să participe la un alt turneu, tot în sala din Chiajna, echipe care au evoluat împotriva formațiilor românești în competițiile europene precum Hertha Berlin, FC Kaiserslautern, Karlsruhe, Galatasaray și ȚSKA Sofia.

GRUPA 1:
1. Rapid
2. Steaua
3. FC Argeș
4. Selecționata jurnaliștilor

GRUPA 2:
1. Dinamo
2. Universitatea Craiova
3. Petrolul
4. Concordia Chiajna

Sursa: RAPID TV

Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!