Rapid

RAPID SE INTOARCE ACASA!

„Obligatoriu înainte” – e motto-ul după care întreaga suflare rapidistă trebuie să se ghideze. Să uităm de problemele cu care ne confruntăm și să arătăm că avem forța și dorința de a reveni. De a ne întoarce acolo unde ne este locul, chiar dacă pentru asta trebuie să parcurgem pași mari și greoi. Dar cu susținerea celui mai frumos public din România vom reuși!

Trebuie să demonstrăm că suntem o stare de spirit și că Rapidul nu are cum să moară! Trebuie să demonstrăm că suntem încă o echipă care aduce lumea pe stadion, care să cânte pentru idolii din ceruri pentru momentele magice pe care le-am petrecut în Giulești. Să ne reamintim cu drag de duelurile cu rivalii din Ghencea, jocurile cu Hamburg și cu Hertha. De golurile nebune ale Pancone sau Daniel Niculae și de execuțiile în vinclu ale lui Herea.

Duminică e un nou început! Un început pe care trebuie să-l ducem la bun sfârșit, iar pentru asta avem nevoie de voi. De rapidiștii adevărați, care duminică, de la 11:00, vor sparge liniștea de lângă pod și vor cânta pentru singura echipă pe care o iubesc! Rapid se întoarce acasă! Rapid revine în Giulești, iar duminică, de la ora 11:00, Giuleștiul o primește din nou acasă pe Rapid! UNICUL RAPID!

Cei care vor să vină la meciul de duminică își pot cumpăra online bilete de AICI, dar si din reteaua de parteneri Eventim (Orange Shop, Vodafone, Germanos, Carturesti, Humanitas, Diverta, Benzinariile Omv, Carrefour ).

Fanii din străinătate care vor să ajute Rapidul să trăiască pot achiziționa tichete, chiar dacă nu vor fi prezenți la meci.

Programul caselor de bilete:

SÂMBĂTĂ – 12:00 – 18:00
DUMINICĂ – începând cu ora 10:00

Prețurile biletelor sunt următoarele:

PELUZĂ – 5 lei
TRIBUNA 2 – 5 lei
TRIBUNA 0 – 15 lei
TRIBUNA OF. – 20 lei
TRIBUNA VIP – 50 lei

Sursa: FC RAPID BUCURESTI

S-ar putea sa te intereseze

4 Comments

  1. Intrebare >>>> in toate orasele, primariile vin in sprijinul echipelor reprezentative. In Bucuresti, Firea a dat 15.000.000 pentru biserica. Oare Rapidul nu merita ceva atentie ??

  2. Cum sa bati campii cu unicul Rapid cand situatia actualului Rapid inca nu s-a stabilit ? Daca la ultimul termen judecatorul decide sa nu bage celalalt Rapid in faliment ? Atunci cu cine mai tineti ? Rapidul ala era o clona sau o clona este cel actual din divizia onoare? Nu am auzit sa existe 2 echipe ‘unice ‘ in istorie…sunteti niste deschizatori de drumuri

  3. Hai Rapid! Hai Rapiduletul nostru drag. Hai Baietii. Hai Capriorii. Multa bafta, noric si sa dea Dumnezeu ( nimic fara Dumnezeu)sa ne intoarcem la locul nostru, in Liga I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.