FOTO / Rapid a apăsat butonul de restart
„Nea Rică, vorbeşte şi matale să amâne ăştia începutul!”, se aude o voce din coada imensă care continuă să se extindă la casa de bilete. Nu sună cel mai bine când spui că joci în liga a cincea, dar suporterii Rapidului acceptă cu demnitate acest restart. Din păcate, imprimanta nu merge. O soluţie e să cauţi un partener Eventim ca să iei bilet. Nea Rică intervine, partida este amânată cu un sfert de oră. Puştii lui Mihai Iosif continuă mişcările de încălzire. Unora le tremură genunchii când ridică privirea din gazon şi se opreşte pe tribuna a doua, acolo unde scrie mare „RAPID„.
Suporteri de lux în tribune
Lumea intră şi în tribune, treptat. De nervi, câţiva pleacă spre casă. Sau să vadă meciul din vreun bar din apropiere. Cert e că în tribune sunt Maftei, Drăghia, sau Raul Costin. Până şi Gheorghe Scurtu revine, după trei ani, pe Giuleşti. Fluierul de start se aude. Băieţii în vişiniu îşi atacă din start adversarii surpaponderali. În minutul 4, Bărbălău chiar deschide scorul. 1-0 imediat. Dacă ne gândim însă că adversarii au luat 14 etapa trecută, ne gândim că trebuie să marcăm cât mai mult. Meciul curge la poarta lor. Unde, de data asta nu se mai află subţirelul fără mănuşi, ci un domn cu burtică bine definită.
Berechet dă gol cu pieptul, „Bimbarec” face dubla
Până la pauză Berechet şi Narcis Ioniţă îşi fac şi ei treaba. Primul marchează un gol în stil giuleştean. Cu pieptul, de pe linia porţii. În liga a cincea nu e limită de schimbări, aşa că Iosif mai menajează din titulari. La 3-0 e şi normal. Berechet şi Pilă ies în uralele oamenilor din tribună. Mai ales a celor de la „0” pentru că acolo nu mai ai unde să arunci un ac. În locul lor, doi băieţi la fel de talentaţi: Ţonea şi Dovleac. Primul ia o acţiune pe cont propriu şi vrează să dribleze până în poartă. Nu se poate, fiindcă portarul îl izbeşte în careu! 11 metri şi gol Alberto Stancu! „Bimbarec” e unul dintre cei mai talentaţi puşti, dar marchează de la punctul cu var.
Iosif a rulat tot lotul, a schimbat şi portarul
Prima dată, fiindcă tabela tot el o închide, după ce trece în dribling de vreo trei adversari. 5-0! Între timp, şi căpitanul Adrian Boian a fost la un pas să marcheze cu un trasor de la 35 de metri, la vinclul colţului scurt. Portarul e însă pe fază şi trage în corner. Şaormarii obosesc. Sunt de-a dreptul epuizaţi. Din păcate însă nici băieţii lui Mihai Iosif nu mai au suflu. Cu toate că tehnicianul efectuează cam toate schimbările. Chiar şi pe cea de portar. Cu Toma în locul lui Dragne. Şi apropo de Dragne, e de menţionat intervenţia lui impecabilă, din situaţie de unu la unu cu un adversar. Scorul arăta deja 4-0 în acel moment, dar este bine că nu primim gol.
Să fim şi mai mulţi la următorul meci!
Impresii după primul meci? Totul a decurs bine, însă se poate şi mai mult. Am jucat pe Giuleşti în faţa a 1000 de oameni. Majoritatea jucătorilor au sub 20 de ani. Am câştigat cu 5-0 într-un meci în care am mai fi putut marca lejer 2-3 goluri. Şi primi maximum unul! Rapid a dat restart cu brio în liga a cincea. Suporterii au luat cu asalt casele de bilete. Sigur, sperăm să fim mai mulţi data viitoare. Am jucat în vişiniu, cu R pe piept. Ne-am bucurat pentru juniorii crescuţi de Rapid că au marcat primele lor goluri pe Giuleşti. Ce mai e de spus? Rapid a arătat că trece peste orice!
Sursa foto: libertatea.ro
Cu cine jucam etapa viitoare?