Doar mărcile sunt considerate active!

rapid rapidiști spirit
Rapid, rapidiști şi istoria! Spirit!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

În raportul de activitate din 2 septembrie 2016, Aurel BRIHAC trece în revistă activele care se regăsesc în contabilitatea firmei. Înainte de a prezenta această listă, două observaţii:

  1. Valoarea este cea din contabilitate, care sigur nu (mai) corespunde cu valoarea de piaţă actuală.
  2. Încă nu a fost efectuată inventarierea bunurilor, aşa că nu e exclus ca unele poziţii de pe listă să nu mai existe şi în realitate, cum ar fi mobilierul, birotica.

Conform evidenţei contabile, respectiv balanţa de verificare întocmită la data de 30.06.2016, societatea are înregistrate (scriptic) următoarele active:

  • Mărci = 5.800,00 lei;
  • Alte imobilizări = 154.486,81 lei;
  • Instalatii tehnice şi mijloace de transport= 117.773,81 lei;
  • Mobilier, birotică, alte active corporale = 2.012.505,40 lei;
  • Actiuni deţinute la unităţi afiliate = 200,00 lei;
  • Mărfuri = 27.368,85 lei;
  • Suma din casă = 12.618,85 lei;
  • Suma din bancă = 46.812,69 lei.
    După cum se poate observa, mărcile sunt trecute cel mult la “preţul de achiziţie”, mai exact taxele achitate la OSIM pentru înregistrarea acestora, care e departe de valoarea de piaţă, chiar dacă RAPID a ajuns prin liga a cincea.

Dacă nu s-a făcut sau nu se face între timp vreo golănie (se poate şi acum, la ce reguli are OSIM-ul!), mărcile urmează a fi evaluate şi vândute la licitaţie. La un moment dat, se spunea că marca şi palmaresul RAPID ar fi fost evaluate la un milion de euro. De palmares, nu se mai spune nimic oficial, dar mai multe persoane susţin că îl deţin, în timp ce – legat de mărci – merită subliniat faptul că lichidatorul ar trebui să pună sechestru pe acestea şi să notifice OSIM-ul în acest sens.

Dar despre ce mărci e vorba? Conform situaţiei înregistrate la OSIM, societatea FOTBAL CLUB RAPID SA deţine la ora actuală 5 mărci:
¤ GIULEŞTINA – verbală, 3 clase (35, 39, 45), înregistrată în octombrie 2009;
¤ FOTBAL CLUB RAPID – combinată (sigla cu vulturul şi cu anul 1923), 14 clase (3, 5, 9, 14, 16, 18, 24, 25, 28, 32, 34, 35, 41, 42) – înregistrată abia în martie 2015, când firma era de doi ani şi ceva în insolvenţă!

uniunea-fc-rapid-marca¤ UNIUNEA FOTBAL CLUB RAPID – verbală, 4 clase (35, 39, 41, 45), înregistrată în martie 1999, reînnoită în 2009;
¤ UNIUNEA FOTBAL CLUB RAPID BUCUREŞTI – combinată (color, un fel de vişiniu), 4 clase (35, 39, 41, 45), înregistrată în martie 1999, reînnoită în 2009;
¤ UNIUNEA FOTBAL CLUB RAPID BUCUREŞTI – combinată (alb-negru), 4 clase (35, 39, 41, 45), înregistrată în martie 1999, reînnoită în 2009.

Nu ştiu ce e cu UNIUNEA FOTBAL CLUB RAPID şi nici Google nu a vrut să mă lămurească, dar trebuie să existe o şmecherie din moment ce s-au înregistrat 3 mărci, care au fost şi reînnoite. Văd că la un moment dat existau şi brelocuri cu această siglă, la 50 de euro!

În evidenţele Finanţelor există persoana juridică UNIUNEA FOTBAL CLUB RAPID (CUI: 5205643), înregistrată în 1994, dar care nu a raportat activitate în ultimii ani. În 1999, UNIUNEA FOTBAL CLUB RAPID a înregistrat marca GIULESTINA (două clase, 39 şi 42), dar nu a mai reînnoit-o în 2009, an în care a fost înregistrată de FOTBAL CLUB RAPID SA.

În ceea ce priveşte “lista contabilă” prezentată de lichidator, nu cred că se referă la toate cele 5 mărci menţionate pentru că înregistrarea acestora implică cheltuieli mai mari de 5.800 lei. Oricum, este extraordinar faptul că societatea s-a gândit să înregistreze marca abia la doi ani şi ceva după ce a intrat în insolvenţă. Noroc că nu a fost niciun isteţ ca la Timişoara! În plus, această înregistrare întârziată şi, implicit, vârsta mărcii ar putea să conteze mult la stabilirea valorii.

Luna aceasta se judecă recursul şi ar cam trebui să se lămurească situaţia falimentului, iar dacă lichidatorul se grăbeşte, s-ar putea ca Moş Crăciun să înlocuiască steaua din vârful bradului “unui Gigel” cu stema Rapidului! (sursa foto: libertatea.ro)

Sursa: supervizor.ro

6 COMENTARII

  1. Inainte sa banuiesti pe cineva de prostie crasa, pune mana si citeste cine a decis lichidarea si care este rolul unui lichidator judiciar ! Altfel te faci de ras cand vb de ceva care te depaseste !

  2. Nea Serban toata lumea uita un lucru esential ” Jucatorii carora li s-au reziliat contractele ” aveau o cota de piata ori brihac prin „aceasta” OMISIUNE a prejudiciat statul roman nu numai clubul Rapid. Eu sincer il banuiesc de prostie crasa.

  3. De aici se vede reaua vointa a administratorului judiciar, s-a grabit sa dea afara toti angajatii, punand astfel Rapidul pe butuci , in loc sa faca inventarul clubului si apoi sa evalueze bunurile. El prezinta bunurile la valoarea de achizitie, nici macar la valoarea ramasa. Dupa evaluare va ramane o valoare mult mai nica.