Povestea lui Mihăiţă, marinarul buclucaş

Cu viziunea lui de geniu pontic, Mihăiţă a mai scos câteva metafore. Prea bune, prea ca la Ovidiu. Obţinute probabil ce stătea în faţa unui păhărel de spirt. Au, nu ne înţelegeţi greşit! Spirt menit să-i dezinfecteze rănile de la călcâie făcute de nisipul amestecat cu sudoarea din spatele cataramelor. Asta după ce şosetele i s-au rupt din cauza forţei atroce de frecare. Acest ilustru artist de inspiraţie vasluiană, chiar dacă născut la malul mării, se întrece în cuvinte, dar mereu se pierde pe drum. Adesea, am paria că nu se înţelege nici el.

Dar nu-i bai, fără asemenea specimene, trustul care l-a produs n-ar mai fi avut acelaşi farmec. O instituţie destinată cârnăţarilor şi sămânţarilor, adesea cu maximum şapte clase, nu putea genera altceva. Ştim, el este mereu anti. Orice. Se crede şi talentos. Poate că este în delirul patologic care i-a cufundat existenţa absurdă. După ce a vorbit în termeni jignitori de Pancu şi de galeria Rapidului, acum vorbeşte de glasul roţilor de dric. O blasfemie uriaşă pentru toată suflarea rapidistă şi pentru un jurnalist care chiar a lăsat ceva în urma lui. Nu doar mizerie ca cei mai mulţi care lucrează în România. Dar este iar de înţeles. Probabil că în mediul în care s-a născut, a crescut şi s-a format, spirtul, toporul şi dricul au format un lait-motiv triunghiular. Ce să priceapă altceva?

Unii îl suspectează de stelism. Nu se ştie. Cert este că omul care poate fi pus cu botul pe labe de un simplu cotor de pară sau măr e mare fan al unei echipe de care nu interesează pe nimeni. Când spui Farul Constanţa, probabil că nici măcar cei care au îmbrăcat tricoul acestei formaţii nu simt vreun fior. Pentru că este un nimeni în fotbalul românesc, o prezenţă mai insignifiantă decât cea a unei muşte într-un hangar de avioane. La fel e şi Mihăiţă. N-are nimic, decât impresia că e cineva. El este însă ceva. Un ceva pe care nu îl putem nominaliza din cauza mirosului şi a aspectului. Înţelegeţi voi.

Acel ceva fără de care trustul din care face parte nu avea cum să se dezvolte şi să reziste. De fapt, el a fost pedepsit prin însuşi numele pe care îl poartă. Un diminutiv impecabil de potrivit pentru caracterul său. Acum, când acest material deja e publicat, probabil că Mihăiţă marinărelul buclucaş stă şi schimbă comentarii ironice cu cei care îl acuză că este vândut şi că scrie la comandă. În funcţie de cine are cotorul în mână. El spune că scrie ce crede… Doar că, uneori, şi la un spital din Berceni pacientul îi poate spune doctorului ce crede. Nu ştim dacă cadrul medical o ia de bună. Aşa că nici noi nu prea ştim ce să zicem.

Mai avem surse în interirorul acelui trust. Pâinea se câştigă din mizerie, din mocirlă, aşa că… Vă amintiţi de monstrul din gropile cu smoală din Scooby Doo? Eh, aia e! Până la urmă i-am alocat suficient spaţiu acestui habarnist care se crede cumva un hibrid ideal între Banciu şi Times New Roman. Sau pe acolo. Nu este însă. În cel mai bun caz e un balast. Nu înţelege prea multe, decât că trebuie să instige că aşa se atrag unici, distribuiri şamd. Nah, aia e… Poate măcar o să îşi ia altă pereche de soşete, d-alea marinăreşti de data asta, care să nu-i mai facă buba. Şi să renunţe la sticluţa de spirt.

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required