ASU Poli Timişoara, campioană la juniori!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

ASU Politehnica a devenit campioană naţională la Juniori D, după o finală extrem de echilibrată ieri, la Buftea, cu Viitorul Constanţa. Golul lui Denis Tymos, din minutul 40, a înclinat balanţa în favoarea alb-violeţilor, care obţin astfel primul titlu naţional la nivel juvenil de la înfiinţarea Centrului de Copii şi Juniori al clubului. Antrenorul proaspetei campioane naţionale, Iulian Prodana, a ţinut să-şi felicite elevii de la ASU Poli Timişoara pentru atitudiunea pe care au arătat-o în această întâlnire.

„O finală tensionată, un joc foarte bun şi echilibrat de ambele părţi. Cum am spus şi înaintea finalei, şi şansa face parte din joc, iar noi am avut şansă la meciul de ieri. Au fost ocazii atât la o poartă, cât şi la cealaltă. Ţin să îi felicit pe copiii mei pentru atitudinea pe care au avut-o din primul şi până în ultimul minut. Au crezut în şansa lor de a deveni campioni naţionali şi iată că, în cele din urmă, ne-am atins ţelul, după un an de muncă”, a declarat Prodana. Tehnicianul alb-violeţilor a descris faza golului marcat de Denis Tymos, una în care au fost implicaţi patru jucători. „Faza a plecat de la Emanuel Oniceanu,, care i-a pasat lui Mădălin Ursu, acesta a continuat la Lucian Simedru, aflat la 16 metri pe zonă centrală, Tymos a urcat pe partea stângă, a primit o pasă la întâlnire şi a marcat cu latul în colţul lung al porţii”, a spus Prodana.

juniori d, timisoara

Învinsa de ieri a celor de la ASU Poli Timişoara, Viitorul Constanţa, venea în finală după un parcurs perfect: 28 de victorii din 28 de partide disputate în acest sezon. Iulian Prodana spune însă că elevii săi au acumulat deja o oarecare experienţă în duelurile cu echipe puternice, fie ele din ţară sau de peste hotare. „Copiii au avut destul de multe întâlniri cu formaţii puternice, cu tradiţie, în turneele pe care le-am desfăşurat de-a lungul timpului atât în ţară, cât şi în străinătate. Cred că numele echipei adverse nu mai constituie un impediment pentru ei. Încrederea în forţele noastre şi unitatea de grup cred că au fost atuurile noastre”, e de părere Prodana.

Tehnicianul grupei 2003 de la ASU Poli Timişoara spune că, la vârsta lor, copiii încă nu conştientizează pe deplin importanţa victoriei de aseară, de la Centrul FRF din Buftea. „Sincer, nu ştiu dacă realizează încă. Chiar dacă există o bucurie, o euforie, la vârsta lor nu cred că pot conştientiza pe deplin ceea ce au reuşit. Sunt campionii ţării, într-un campionat cu atâtea echipe să fii pe primul loc e ceva extraordinar. Mă uit la ei şi mi se pare că încă nu se pot bucura pe deplin de realizarea lor”, a mai spus Iulian Prodana. Juniorii D de la ASU Politehnica au pornit spre Timişoara în această dimineaţă, iar diseară, de la ora 19, vor sărbători victoria alături de suporteri, într-una dintre locaţiile partenere, terasa D’arc pe Mal.

Sursa: druckeria.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

indicates required





1 COMENTARIU