Eu sunt Andreea. De fapt, eu sunt Ion

Rapid
Ce s-a intamplat,la Rapid

Ion T. Ion e primul suporter al Rapidului.

Eu sunt eu. A nu stiu cata voce din Giulesti.

Fragment din „Glasul Rotilor de Tren”, carte scrisa de Ioan Chirila.

„Ma numesc Ion T. Ion. Sunt desenator la calea ferata. (Foarte aproape de pensie.) Am o plansa mare, cativa colegi tacuti si o fereastra spre Gara de Nord.

Stiti de ce am ajuns desenator tehnic la C.F.R.? Nu pentru ca mi-a lipsit curajul. Altul a fost motivul. Un motiv greu de crezut. Ca sa pot fi mereu langa echipa de fotbal. E o nebunie, nu-i asa? Poate. Dar are o scuza. E o nebunie care dureaza de peste patruzeci de ani.
Da…
Am vrut sa fiu ceferist.
Ca sa ma pot strecura in vagonul in care dormeau Iulica Pop si Feri Boros.
Ca sa-l vad pe Giussy Baratky fumand pe culoar, in pijama, cu capul sprijinit de geamul vagonului.
Ca sa pot sta in acelasi compartiment cu Fanica Filote, dupa meciul ala blestemat, cand am cazut in „B”.
Ca sa pot cobori in Gara de Nord, dimineata, cu baietii, venind de la Cluj sau de la Arad, si ca sa am numai 200 de metri pana la slujba.”

***

Ma numesc Andreea C. Georgiana. Sunt desenator de texte si postari pe Facebook. (Foarte departe de pensie.) Am o masina mica, cativa colegi tacuti uneori si galagiosi alteori si o fereastra care nu da spre Gara de Nord, dar nici nu-i nevoie. Am poza cu stadionul pe desktop.

Stiti de ce am devenit desenator de texte si postari pe Facebook? Pentru ca mai intai am vrut sa scriu despre fotbal pe foaie de ziar. Sa-mi vad numele sub editoriale. Dar cum n-am reusit, am lasat jurnalismul si am trecut la publicitate. Nu pentru ca mi-a lipsit curajul. Altul a fost motivul. Un motiv greu de crezut. Ca sa fiu mereu langa echipa mea draga. E o nebunie, nu-i asa? Poate. Dar are o scuza. E o nebunie care dureaza de peste 10 ani.
Da…
Am vrut sa fiu ceferista. Sunt din 2010 si regret ca nu am fost de la inceput.
Si ar fi fost frumos sa iau trenul si sa stau in compartiment cu Sapunaru sau Daniel Niculae, dar acum nu mai e ca in 1923.
Sa-l vad pe Pancu fumand pe culoar, in pijama, cu capul sprijinit de geamul vagonului. (Asta chiar ar fi fost ceva amuzant).
Sa vorbesc cu baietii, dupa ce am cazut in B din nou si sa ne incurajam unii pe altii, asa cum faceau batranii pe vremuri.
Sa pot cobori in Gara de Nord dimineata, venind de la Pojorata sau de la Arad, si sa-mi imaginez ca e 25 iunie 1923 si ca pun si eu umarul la scrierea unei povesti.

Dar nu merge asa. Nu-i asta mersul trenurilor, nici al anilor.
Asa ca mi-a ramas o singura varianta: sa scriu pe unde ma apuca inspiratia, ca sa ma simt ca intr-o plimbare cu trenul, in vara aia minunata cand s-a nascut un mit.

Din 1923 si pana acum au trecut 93 de ani. Timp in care s-au schimbat jucatori, antrenori, patroni, tribune, trenuri, au aparut nocturne, turnicheti, torte si brigazi, daroamenii Rapidului au ramas la fel: suntem toti niste Ioni T. Ioni.

La multi ani, Rapiduletule!

Articol scris de Andreea pe blogul ei RUJ PE BARA