Moldovan între Auxerre şi natională!

VIOREL MOLDOVAN

Postul de radio France Blue, sucursala din Auxerre, preluat de L’Equipe, a anunțat joi seara că Viorel Moldovan va antrena în sezonul viitor formația de ligă secundă Auxerre. Nu există nicio confirmare oficială a informației, Moldovan fiind în acest moment unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu la echipa națională. În vârstă de 43 de ani, fostul golgheter al lui Nantes ar fi semnat, scrie sursa citată, un contract pe doi ani cu fosta campioană a Franței. Echipa a terminat pe locul 8 sezonul în liga a doua, despărțindu-se de Jean-Luc Vannuchi.

Sursa citată susține că a discutat telefonic cu președintele clubului francez, Guy Cotret, acesta confirmând numirea lui Moldovan. ”Am căutat un antrenor compatibil cu AJA. Moldovan a fost dornic să semneze cu noi, nu e o alegere întâmplătoare. A văzut meciurile noastre, cunoaște clubul, de asemenea e interesat de promovarea tinerilor.”, susține France Blue că a declarat Cotret.

Înființat în 1905, clubul din Burgundia l-a dat fotbalului francez, printre alții, pe Eric Cantona, dar și pe Guy Roux, care a fost antrenor aici din 1961 până în 2005. În 2012, echipa a retrogradat, de pe ultimul loc, în Ligue 2. Surse din cadrul FRF prezente în Italia, în cantonamentul naționalei, susțin că informația apărută în Hexagon e o speculație. Moldovan pregătește Euro 2016 alături de Irodănescu și ceilalți secunzi. Pe de altă parte, surse Digi Sport susțin că fostul atacant, care a antrenat în trecut și reprezentativa de tineret, va fi numit selecționer după Euro, Iordănescu urmând să renunțe la finalul participării tricolorilor la turneul final continental.

Sursa: digisport.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

indicates required





Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...