Răzvan Lucescu: „Mai buni decât steaua!”

lucescu
Răzvan Lucescu e un lider

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

La 10 ani de la sfertul de finală din Cupa UEFA, în care Rapid a fost eliminată de Steaua, după două remize, 1-1, acasă, și 0-0, în deplasare, antrenorul giuleștenilor de atunci a vorbit despre acel meci, păstrând încă un mare regret după acel meci: „A fost un moment unic pentru fotbalul românesc, o experienţă unică şi frumoasă pe care am trăit-o de-a lungul întregului an. Pentru noi, a fost munca unui grup, care a reuşit să facă dintr-un Rapid aproape inexistent în Europa, o echipă respectată şi apreciată pe continent.

„Dubla” cu Steaua a avut un farmec aparte, pentru că s-a creat o presiune imensă în acele zile, dar a fost o presiune care te motiva. A fost „dubla” în care Rapid a fost mai bună în trei reprize, iar Steaua în doar una, dar, la final, a sărbătorit Steaua, care a mers mai departe”, a spus Răzvan Lucescu, într-un interviu pentru Adevărul.
„Noi am avut meritul de a nu fi căzut, ba din contră ne-am strâns rândurile şi mai tare şi ne-am luat revanşa, peste trei săptămâni, în campionat (n.n. Rapid s-a impus cu 2-0, Steaua fiind gazdă). În orice caz, a fost una dintre cele mai fascinante experienţe din fotbalul românesc, cel puţin după 1989, la nivelul echipelor de club. Pentru mine rămâne o mare întrebare la care nu voi găsi niciodată răspuns: Ce s-ar fi întâmplat dacă Emil Dică nu rata acea ocazie uriaşă în minutul 87? Oare care ar fi fost soarta noastră în continuare?”, s-a întrebat fostul antrenor al Rapidului.
Sursa: rapidtv.info

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required