Rapid e într-o finală de Cupă Europeană!

Nu echipa de fotbal, nici alta a clubului. Rapid este prezent în finala Challenge Cup la volei feminin din punct de vedere al spiritului, al trăirilor! Una dintre jucătoarele de bază ale lui CSM Bucureşti, formaţia care îşi va disputa cu Trabzonspor preţiosul trofeu, Mihaela Ozun, este o rapidistă convinsă. De când s-a născut, după cum tocmai ea ne-a mărturisit în urmă cu doi ani şi jumătate, când v-am prezentat-o pe 1923.ro. Atunci, Miki juca pentru Târgu Mureş. Tot în prima ligă a României, doar că anii au trecut, iar sportiva a crescut şi a ajuns la o echipă mai bună.

Numele acesteia, CSM Bucureşti, l-am menţionat şi mai devreme. Este titulară de drept, iar rapidista noastră a participat din plin la una dintre cele mai mari performanţe realizate de sportul românesc în ultimii ani: calificarea în finala Challenge Cup. Echivalentul Ligii Europa la fotbal. Nu e rău deloc, aşa-i? Mai ales că totul a fost obţinut în stil de mare echipă, după ce în semifinale s-a impus cu 3-0, 3-1 în faţa turcilor de la Bursa, campioana în exerciţiu. În optimi CSM le-a eliminat pe nemţoaicele de la Wiesbaden cu un dublu 3-0.

Cea mai dificilă dublă s-a consumat în sferturi, acolo unde Olympiacos Pireu a cedat după 3-1 şi 1-3, bucureştencele având nevoie de setul de aur pentru a întâlni Bursa mai departe. Aşadar, Mihaela Ozun şi ale ei au obţinut cu adevărat un succes uriaş. Practic, această finală ne aduce aminte un pic de cea din 2011, a Ligii Europa, când Cristi Săpunaru a jucat pentru FC Porto. Iar la final, câştigător fiind, a mers la premiere având o eşarfă cu Rapid în jurul încheieturii. Mihaela este desprinsă din aceeaşi rădăcină rapidistă, aşa că, hai să-i fim alături!

program meci csm bucuresti

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required