Noi nu plângem după Oţelul! Unde au dispărut 20 milioane euro?!

După meciul Oţelul – Rapid am văzut doar articole lacrimogene legate de potenţiala dispariţie a Oţelului. În loc să discutăm de Ganea sau Morar sau Rapid în general, vorbim despre o echipă care a contat în fotbalul românesc, în mare parte, doar prin manevre. Vi se pare că exagerăm? Atunci hai să gândim logic: acum patru ani, încasau cam 20 de milioane de euro din Liga Campionilor, iar acum retrogradează în liga a treia având o echipă compusă din jucători foarte tineri, dar ale căror calităţi nu au treabă cu fotbalul. Ci doar cu bătaia şi plânsul.

Două pagini într-un ziar naţional despre o echipă de care nu pasă nimănui! Să nu mai vorbim despre site-urile din oraş care deplâng dispariţia Oţelului de parcă ar fi cel puţin River Plate. Că cică au fost 3.000 de oameni la meci. Poate 3.000 dacă înmulţim cu 10 şi facem apoi o numărătoare ca în operele lui Caragiale. Ştiţi voi, ei nu… Pe un site obscur al lor, Ionuţ Bădăluţă (ne pare rău că nu i-am găsit pagina de facebook să-l salutăm) a numit galeria Rapidului stol. Chiar dacă acest cuvânt este polisemantic şi a avut acoperire lingvistică, trimiterea este evidentă.

Dar oricum din partea unui om cu numele compus din două diminutive nu putem avea pretenţii. Ia zi?! Un mic? O bere? O ţuică? Că am mai vorbit recent despre tipologia umană în care te încadrezi. Nah, acum ai ajuns şi vedetă! Dar gata despre tine, să trecem la lucruri serioase. Nu, nu ne interesează că Oţelul moare! Şi ştiţi de ce? Pentru că nici oamenilor din Galaţi nu le pasă! Că dacă le păsa, umpleau stadionul la acest meci! Nu veneau 300 de inşi în total. Aşa că de ce atâtea lacrimi şi păreri de rău pentru o echipă care a furat un titlu de sub nasul Vasluiului sau a Timişoarei?!

Echipe care chiar jucau fotbal atunci! Mai ales prima, fiindcă îi avea pe Wesley, Adailton sau Sănmărtean. Nu pe Râpă, Sîrghi sau Cojoc. Ca să înţelegeţi despre ce vorbim şi ce jaf a avut loc atunci în fotbalul românesc. Acum să plângem după ei? Pentru ce? Ah, că plângeau şi copiii ăia care au intrat pe teren… Păi să ne ierte Dumnezeu, dar la ce calităţi au arătat nici nu au perspective… Nu trebuie ca toţi să fie fotbalişti. Se poate munci şi în birou, într-o bancă, la un hypermarket! Să lăsăm sentimentalismele gratuite, că nici lor nu le pasă. Nouă de ce ne-ar păsa?!

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!