Miguel Luque s-a îndrăgostit de Rapid

Am scris acum ceva timp despre dorinţa lui Miquel Robuste, fundaşul spaniol de 30 de ani care joacă în centrul defensivei Rapidului, să-şi încheie cariera în Giuleşti. Nu vă mai enumerăm motivele, dar vă aducem în prim plan o altă poveste minunată, care are în prim plan tot un fotbalist străin, în fapt tot un spaniol, pe Miguel Angel Luque. 1923.ro a strâns informaţii despre modul în care priveşte acesta experienţa în România, iar concluziile duc în aceeaşi direcţie clasică: de Rapid nu ai cum să nu te îndrăgosteşti.

Miguel Angel Luque este decarul Rapidului din acest sezon şi, chiar dacă nu a avut evoluţii dintre cele mai consistente, pe măsura aşteptărilor, spaniolul a fost păstrat datorită potenţialului pe care îl are. Produs al centrului de copii şi juniori de la Villareal şi trecut pe la echipele secunde ale Barcelonei, Almeriei şi a lui Atletico Madrid, Miguel Angel Luque s-a îndrăgostit de Rapid, iar singurul lucru pe care şi-l doreşte este să promoveze şi să poată juca pentru echipa noastră în Liga 1.

„Luque a învăţat aproape toate cântecele destinate Rapidului pe dinafară, mereu cântă, îi place atmosfera, e încântat de tot ce a găsit în România. Şi Bucureştiul îi place, consideră că este cea mai bună experienţă a carierei sale şi el chiar crede că poate ajunge să facă performanţă cu Rapid. Adică speră să prindă o echipă a Rapidului cum era cea din urmă cu zece ani, de exemplu”, au mărturisit sursele 1923.ro. Sperăm să aibă succes în a-şi împlini dorinţele! Şi, iată, că avem o nouă dovadă că şi fotbaliştii străini se pot îndrăgosti de Rapid! Suntem unici!

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required