Poftă de fotbal şi sete de gol în Giuleşti

Aproape 6.000 de rapidişti au fost la meci şi au încurajat frenetic echipa. Cum o fac de obicei, doar că de această dată numărul lor a fost mai mare. Tribuna a doua a fost aproape plină, o privelişte minunată. Energia şi vibraţiile pozitive au coborât astfel şi pe teren, acolo unde băieţii lui Dan Alexa au atacat la foc continuu aproape tot meciul. Popa, Luque, Embalo sau Raiciu au trecut pe lângă gol. Ocazii mare şi multe, multe. Gudea a fost, ca de obicei pe Giuleşti, omul meciului. Vorbim despre portarul Farului. Evident, pe pescăruşi i-a mulţumit punctul scos acolo unde de obicei pierd şi au tras de timp cât au putut.

Şansa n-a fost cu noi, exact la fel cum s-a întâmplat cu Oţelul Galaţi. Partea bună este că rămânem pe primul loc. Partea şi mai bună pare a fi că am câştigat doi jucători. Moke, căpitanul, e de mult o certitudine, însă parcă joacă tot mai bine de la un meci la altul. Fapt lăudabil, dacă ne gândim că Alexa l-a reprofilat fundaş central şi se descurcă impecabil, fie că joacă mijloc-dreapta sau mijloc-stânga. Mai mult, iese şi în stil de mare campion cu mingea la picior din faţa propriului careu. Arătaţi-ne fundaşi centrali din Liga 1 care fac asta!

Apoi să vorbim puţin şi despre Raiciu. Autorul unei mari ocazii de gol, minge scoasă de pe linia porţii de un farist, s-a integrat perfect. La doar 19 ani, fotbalistul venit de la Chiajna joacă unde îl pui. Mijlocaş central, care e postul său de altfel, fundaş dreapta sau fundaş stânga. Are calitate! E al nostru şi poate creşte frumos, aşa că să profităm de talentul lui. De altfel, pe finalul meciului s-a consumat o premieră în acest sezon la Rapid, întrucât am terminat pe teren cu patru jucători sub 19 ani. Raiciu, Tudoran, Cioablă şi Mitu. Acesta din urmă folosit în premieră. S-a terminat doar 0-0, dar mai important este să ne bucurăm de Rapid!

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required