Galeria, motorul unei victorii muncite

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Rapid a bătut la Berceni doar cu 2-1, din două lovituri de la 11 metri, corect acordate, dar a suferit mult. Mai ales pe final. Totul s-a datorat însă, în bună măsură, şi celor aproximativ 700 de suporteri care au încurajat, ca de obicei, frenetic, din tribune. Pentru care nu a contat că meciul s-a jucat la 20:30, miercurea, şi că nu au metrou din comuna Berceni să ajungă acasă. Acelaşi doliu, acelaşi moment de reculegere pentru cele 51 de victime din colectiv… De data aceasta, printre ele se numără, din păcate, şi rapidista noastră, Teodora Maftei…

La doar 36 de ani a pierdut lupta cu moartea, dar rapidiştii nu au uitat-o. Şi nici ea nu a uitat Rapid, chiar dacă acum este într-o altă lume. Undeva mai bine, fără dubii. Parcă am fost ocrotiţi de o forţă divină pe final de meci. Energia pozitivă transmisă de tribună a fost dublată de grija ocrotitoare a Teodorei care nu va mai putea vedea de acum meciurile Rapidului de pe gazon, aşa cum obişnuia. O mână a destinului pare să fi pus mâna atât pe Martin, cât şi pe Embalo, oamenii care au obţinut penalty-urile victoriei.

O victorie după un joc modest, dar ce mai contează? De câte ori nu a jucat Rapid bine şi a pierdut? Meciuri, puncte, cupe, campionate? Să mai jucăm şi prost şi să câştigăm! Vă mulţumim, băieţi, pentru aceste trei puncte, iar voi trebuie să le mulţumiţi suporterilor, fiindcă fără ei poate totul a fost în zadar. Şi să vă gândiţi la fiecare meci şi la Teodora. De acolo, de Sus, în mod cert nu va rata vreun meci al Rapidului. Să nu o dezamăgim!

teodora...

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required