FRF e împotriva Rapidului! Drepturile TV, negociere la grămadă

Am mai scris că normal ar fi ca drepturile TV să fie negociate în Liga 1 în funcţie de audienţa pe care fiecare echipă o face şi nu după locul din clasament, fiindcă, până la urmă, acesta ar fi şi cel mai important criteriu. Acum, FRF se ocupă şi de potenţiala televizare a meciurilor din liga secundă. Iniţial, Rapid a fost lăsată să-şi negocieze singură drepturile, dar apoi, voalat, s-a sugerat că acest lucru nu se poate întâmpla, ci că totul se face la grămadă, iar că totalul banilor ar fi împărţit la numărul echipelor.

Se pare că ar fi apărut o ofertă de 400.000 de euro, însă dacă împărţim la 27 de formaţii, ne dăm seama că Rapid ar lua praful de pe tobă. Nu suntem ipocriţi, nu ne dorim să fim trataţi diferit mai mult decât merităm. Dar simplul fapt că televiziunile vor să transmită liga a doua se datorează, în bună măsură faptului că Rapid e acolo. Rapid care are un lot extrem de bun pentru eşalonul secund. Altfel, avem mari dubii că sărea cineva cu bani pentru a transmite Pojorâta, Baloteşti, Tărlungeni, Pâncota sau Baloteşti.

Nici măcar U Cluj, UTA, Oţelul sau Braşov nu prea mai interesează pe nimeni… Dar de ce ne mai miră că FRF vrea să facă bani şi imagine de pe urma brandului Rapid? Omul care conduce acest organism şi care a promis o infinitate de reforme, Răzvan Burleanu, a declarat recent că Fcsb are ca obiectiv câştigarea campionatului. Ca şi cum ar fi oficial la acest pseudoclub… Aici a ajuns reforma promisă şi nu numai. Mai mulţi angajaţi, cu salarii mai mari, mulţi proveniţi din rândul celor care l-au pupat şi venerat în campania electorală.

Treabă românescă, normal. Şi ca să mai ştiţi una cu acest veritabil domn, din cauza căruia nu ne putem vedea echipa dragă la TV, ar trebui să citiţi următoarea întâmplare. În campania electorală, când era foarte deschis cu oricine îl solicita, s-a întâlnit cu un jurnalist într-un mall din capitală. Respectivul îşi luase o apă plată, la care domnul Burleanu întreabă, extrem de mirat: „Atât beţi?! Doar apă?” Ei bine, viitorul preşedinte al FRF nu a comandat absolut nimic şi a ocupat masa o oră cu nonşalanţă.

E un detaliu aparent insignifiant, dar care, privit în profunzime, spune absolut tot despre discrepanţa dintre vorbele şi faptele acestui individ. Nu avem ce face în acest sens, dar măcar să ştim cauzele pentru care măcar meciurile din Giuleşti nu sunt transmise de vreo televiziune. Asta chiar dacă Rapid primise ofertă de 100.000 de euro din partea DigiSport în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate. Speranţa moare însă ultima şi sperăm ca cei care nu pot merge pe stadion să-şi vadă Rapidul iubit de acasă cât mai curând!

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...