Să ne bucurăm de fiecare minut în care-l mai vedem pe teren pe Pancu!

Daniel Pancu,George Miron

Nu mai are viteza de la 19 ani. Nici agilitatea de la 25. Nici măcar mobilitatea de la 30 de ani. E firesc, fiindcă în câteva zile împlineşte 38 de ani. Asta însă nu dă dreptul nimănui, cu atât mai mult celor care iubim Rapidul, să-l critice pe Pancu! Legenda Rapidului nu mai poate juca la nivelul de altădată, dar 30 de minute poate evolua la un nivel ridicat, peste cel submediocru al campionatului care a ajuns să fie ridiculizat de echipe din oraşe care se reinventează doar când dau de români.

pancu voluntari 4

Daniel Pancu continuă să joace la o vârstă la care alţii au luat de mult calea antrenoratului, dar asta se întâmplă fiindcă mai poate. Petrecăreţ, aşa cum îl etichetează mulţi, Pancone rămâne într-o formă fizică de invidiat, la o vârstă la care mulţi foşti sau actuali fotbalişti dau senzaţia că au sarcină în luna a şasea. Este păcat când cineva îl critică. Ar trebui să ne bucurăm de fiecare minut în care Pancu intră pe teren şi mai joacă, fiindcă sunt convins că peste câţiva ani ne va fi tuturor dor de modul în care acesta atinge mingea.

Daniel Pancu debuteaza pentru FC Voluntari

Ar fi fost tare frumos ca aceste ultime atingeri să se consume în echipamentul alb-vişiniu al Rapidului şi nu în cel al lui FC Voluntari, dar trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că în acest moment Rapid nu-l mai merită. Am considerat că este obligaţia lui Pancu să se retragă de la Rapid, doar pentru că are 38 de ani. Dar nu e aşa. Cele 12 sezoane în care a jucat în tricoul Rapidului, în 291 de meciuri oficiale şi în care a marcat 95 de goluri, câştigând şi cinci trofee, îi dau dreptul să rămână pe vecie pe coperta cărţii de istorie a echipei de lângă Podul Grant, fără să fie obligat să mai înapoieze ceva. Să ne bucurăm de fiecare minut în care-l mai vedem pe teren, că tare ne va mai fi dor de el peste câţiva ani!

CITEȘTE ȘI  FC Rapid 1923 - Miercurea Ciuc 1-3. Se face liniște la Buftea!

daniel pancu

Aproximativ 600 de meciuri oficiale a jucat Pancu în întreaga sa carieră, marcând şi 160 de goluri

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





LĂSAȚI UN MESAJ