Inca o poveste vișinie

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Bogat ca nimeni altul, dar mereu cu vitrinele mai mult goale, Rapidul a nascut patimi, a furat suflete si a cutremurat sisteme. Cu o istorie unica si ireptabila, cu farmecul boem al vremurilor de altadata si cu o galerie nepereche, echipa Giulestiului si-a castigat respect, admiratie si invidie deopotriva. Rebeli si nebuni, patimasi si cu o inima cat cartierul de la marginea Grivitei, baietii frumosi si zapaciti ai Grantului fotbalistic au dat nastere „galeriei nebune, nebune de tot”, ce si-a insotit idolii de pe Valea Plangerii, pana pe varful Everest cu acelasi romantism, trecut dincolo de fire.

O galerie pentru care timpul nu se masoara nici in sezoane, nici in campionate, nici in milioane de euro. De putine ori veti auzi un rapidist discutand despre bugete, salarii. El nu le are cu matematica. Dar pariez ca oricand te poate vrajii cu povesti atat de apuse, incat unora li-se vor parea basme. Pentru ca Rapidistii isi stiu istoria. Si Rapidistii se mandresc cu ea.

Iar anii petrecuti in mocirla ligilor inferioare, titlurile pierdute la golaveraj, retrogradarile mai mult sau mai putin dictate, nu au facut decat sa condimenteze si sa acorde veridicitate povestii. Rapidistii le-au trait pe toate. Cu bune, cu rele. Dar nu trofeele, nu jocurile cu echipe mari, nu laudele presei le-a hranit dragostea. Ci tocmai extazul, agonia, mersul pe sarma, tocmai mandria de a fi altfel. Altfel, adica curat, dezintersat de aspiratiile marunte dupa care alearga altii.

Privind in urma, visiniul e cea mai buna alegere pe care am facut-o. Doar in fata lui, mi-am dat jos toate mastile si cu ochii plini de lacrimi, cu pielea de gaina si venele pulsand mai tare ca niciodata, i-am jurat iubire vesnica. A fost cea mai sincera declaratie pe care am facut-o. Pentru restul au fost doar simple cuvinte, carora timpul le-a umbrit insemnatatea. S-au perindat atatea nume pe Giulesti, atatia mari fotbalisti, care au ramas vrajiti de galeria micuta, dar extrem de sufletista a Rapiduletului meu. Multora le-am ramas in suflet, multi ne-au ramas in inima. Si vorbesc doar de ultimii ani. Vorbesc de Nico, care parea nascut in mijlocul galeriei din Giulesti. Copilul teribil, cum il alintau exegetii Grantului, poposit in cartierul saracios de langa Pod pentru a bucura sufletele crescute in suieratul locomotivelor din Calea Grivitei.

Un Buga, caruia giulestenii i-au spus atat de sugestiv: Pele! Unii ar rade de comparatia colosala, dar rapidistii spun intotdeauna ceea ce simt si nu le e teama de cuvinte, iar calcaiul din martie 2006, e cea mai clara dovada, ca, intr-un final, figura de stil a fost macar pe jumatate meritorie.

Un Maftei, capitanul, de o seriozitate de poveste.

Moldovan, cu pletele lui Andrii Popa de odinioara, ce a marcat cel mai frumos si amar gol din istoria mea visinie.

Maldarasanu, versiunea blonda a lui Juninho Pernambucano.

Si Marius Constantin, cel care a purtat in teren toata ura si agresivitatea tribunelor.

Herea, cu aroganta lui de pusti interesant, omul care parea nascut si crescut la punctul de la 11 m.

Lazar, mijlocasul-model si Bozovic, venit din Muntenegru, pt a arata ca spiritul rapidist depaseste granite si teritorii.

Un Pancu, pentru care cuvintele ar epuiza vocabularul.

Si Sapun…Cristian al nostru, ce pare insusi Rapidul insufletit. Mandru, arogant, luptator. Baiatul rău din rubricile sportive. Mereu cu capul sus. Mereu gata sa se lupte cu orice adversar. Pe Cristi nu l-a intimidat C. Ronaldo cum nici pe Rapid nu l-a intimidat nici Liverpool, nici Hamburg, nici Ujpestul. Acea „Barcelonă a perioadei interbelice”, careia Auer, Moldoveanu, Cuedan si Bogdan, i-au aratat ca acolo unde joaca Rapidul, calculele ratiunii isi pierd orice valoare.

Candva a fost Ujpestul, mai ieri, la Slobozia, o echipa in insolventa, cu falimentul deasupra capului si neplatita de luni bune, reusea o promovare care pentru restul parea imposibila. In februarie, o alta echipa, carpita mai ceva ca Danemarca anului ’92, invingea echipa ce avea sa devina campioana, intr-un meci in care nici cel mai optimist cronicar, nu-i dadea nicio sansa. Si atunci? Atunci cum sa nu crezi, ca echipa asta, e un miracol in sine? Dupa un meci cu Ripensia, cam prin anii ’30, intrebat cum au facut sa revina si sa invinga cu 3-2, dupa ce la pauza era 2-0 pt timisoreni, fundasul Wetzer a raspuns scurt: „Pentru ca sîntem o echipa de artisti”.

Vremuri noi, obiceiuri vechi. Nimic nu se schimba. Rapidul e acelasi dintotdeauna. Tocmai de aia il iubim asa tare. Tocmai de aia e cea mai bogata echipa din istoria fotbalului romanesc. Pare un nonsens, nu? Gote spunea ca cel care nu are nimic de pierdut, e cel mai greu de invins. Iar tu, Rapidule ce sa pierzi? Pentru ca ne pot retrograda, ne pot lua puncte, ne pot nega titluri si suspenda stadionul, dar dragostea, credinta in destinul tau muncit, legendele cu Barakti si Venus sunt ale noastre pe vecie. Pentru asta trebuie sa fim mandrii si demni si sa tinem fruntea sus in fata tuturor. Nu din aroganta, ci pentru ca suntem Rapidisti. Iar la Rapid, nimeni nu sta cu fruntea plecata!

Bianca

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required