REMEMBER / Interviu spumos cu regretatul Nae Lăzărescu

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Domnu` Nae, se vorbeşte prin târg că vă place mult fotbalul. Dar de jucat aţi jucat vreodată la vreo echipă?

Am jucat fotbal, dar nu la profesionişti. Am făcut călărie obstacole la profesionişti. În 1952, m-a dus vărul meu la curse, era hipodromul atunci, răspundea Felix Ţopescu de cai. Nu prea mi-a plăcut, aşa că ne-am dus la meci. Avea meci CFR-ul cu o echipă din Ardeal. Jucau Tache Macri, Bazil Marian, care reintrase în activitate după o lungă perioadă de recuperare, după o grea operaţie la genunchi, Filotti şi mulţi alţii. Îl ţin minte pe nea Tache, a venit la noi în cabină acum vreo cinşpe ani, era trecut de 70, că era prieten cu tata. Era o piticanie de om şi a sărit fără să se pregătească cu capul în bec. M-a întrebat ce părere am de isprava lui.

Să înţeleg că ţineţi cu Rapidul!

Ţin cu Rapidul din `52. De atunci m-am convins că dacă nu vrea mingea să intre în poartă, păi, atunci, nu intră. Am chiar o superstiţie legată de treaba asta. Păi, când ţii cu Rapidul, te poţi aştepta la orice. Azi poate s-o bată pe Real Madrid la scor de maidan, şi mâine poate să o bată Foresta Fălticeni s-o asculte cu urechea. Aşa e Rapidul. Ţin minte, când a luat campionatul în ’67, a jucat cu Steaua, care bătea atunci tot ce exista, şi a câştigat Rapidul cu 2-0. Golurile giuleştenilor au fost marcate de doi indivizi de care nu se auzise şi de care nu s-a mai auzit nimic nici după aceea: David şi Haluca. Nu ştiu pe unde or fi băieţii ăştia acum, dar dacă ar mai trăi, ar spune şi ei că aşa a fost Rapidul mereu.

Pe vremea dumneavoastră, ce personalităţi veneau la partidele Rapidului?

Mergeau mulţi oameni cunoscuţi la meciurile Rapidului: Horia Căciulescu, Colea Răutu, Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Mitică Popescu, plus Nicolae Văcăroiu, care a fost vreo 35 de ani şeful planificării statului. După mine, a fost singurul prim- ministru care ştia cu ce se mănâncă economia politică. Din păcate, nu erau legi când a fost dumnealui premier, adică nu erau votate.

Cam de când a început să vă placă fotbalul?

Am prins gustul fotbalului de când Voinescu, celebrul portar, stătea pe stradă cu mine. Se antrena pe un teren pe unde se află acum Parcul Copiilor, pe Olteniţei. Îi spunea Axa. Rămâneam absolut blocaţi ce detentă putea să aibă, că nu era prea înalt, era cam cât mine de înălţime. Pe urmă, „Mopsul”, Dumitrache, care tot din partea aia era, de prin zona unde era Autobuzul.

Zonele astea considerate marginale au dat mari sportivi.

Aşa este, a dat şi mahalaua sportivi: fraţii Moiceanu la ciclism, Valter Agaton la motociclism. Oborul, de pildă, era patria lui Ozon. Mergeam ca la filmele cu Stan şi Bran să-l vedem pe Ozon. Alerga pe extremă cu doi indivizi care-l încadrau stânga-dreapta, lăsa mingea în urmă şi abia după 30-40 de metri îşi dădeau ăia seama că nu mai are mingea la picior. Era un tehnician extraordinar. Din momentul în care s-a introdus deposedarea prin alunecare şi alte lucruri s-a mai schimbat fotbalul.

Cum erau derbyurile din perioada aceea?

Erau derbyuri interesante, cum ar fi Petrolul – Rapid sau Petrolul – Dinamo. Mai erau şi meciurile cu Progresul… Păi, când Rapidul a bătut odată Progresul, aveam o relaţie sentimentală chiar de Dr. Lister. Noaptea n-am auzit nimic, dar dimineaţa, când am ieşit de la copii/">copilă din casă, toată strada Dr. Lister era plină de chifle, şi în chifle erau înfipte lumânări aprinse. Asta era într-adevăr o glumă bună, e „înghiţibilă”, nu ajungi să-ţi aduni elementele de dantură de pe jos. Ce era să facă miliţienii în cazul acesta?

Astăzi sunt mai degrabă încăierări după meciuri, decât farse dintr-astea haioase…

Păi, înainte, dacă pierdea o echipă, suporterii mergeau după meci împreună la cârciumă, iar învinşii trebuia să dea berea. Nu se punea problema de ceartă, nu se încăiera nimeni, nu exista aşa ceva. Însă românul fiind şi puţin snob, dacă a văzut că irlandezilor le place cu morţi pe străzi, au zis că la noi de ce să nu fie aşa? Ajunge o măciucă la un car cu oale, cum se zice!

Se mai povesteşte că pe vremea aceea existau mari prietenii între fotbalişti şi actori.

Pe vremea aia fotbaliştii căutau grupurile de actori. Îi punea nea Tinel (Valentin Stănescu – n.r.), de fapt le spunea: „Bă, duceţi-vă şi mai învăţaţi şi voi ceva!” Aşa că erau nelipsiţi. Aşa i s-a trezit şi lui Cotonogărel – cum îi spuneam lui Dinu – setea de cultură. De la ăştia a pornit, şi după aia a început el să citească mai mult. Sigur, el cam face exces cu citate din Goethe şi din alţi clasici. E oricum un băiat educat, citit, ca şi Lucescu de altfel, care a fost cu mine la ASE.

Vă leagă o prietenie de-o viaţă cu marele nostru portar Rică Răducanu.

Rică Răducanu era ciuca miştourilor. L-a pus generalul Dragnea să citească de pe ziar ca să aranjeze să ducă băieţii la un spectacol uşor. El a zis: „Păi, cum adică uşor?” „Păi, ceva circ, operetă, revistă.” „Atunci, zice Rică, hai să-i ducem la circ, tovarăşu’ general!” În ziarul „Informaţia” era trecut titlul spectacolului, în stânga erau trecute orele, iar în dreapta telefonul. Generalul i-a zis: „Vezi că e telefonul în ziar, sună şi reţine 40 de locuri.” Seara l-a întrebat generalul pe Rică: „Ei, ai luat bilete?” La care Rică zice: „Nu dom’le, am sunat, dar nu răspunde, e numărul nealocat, nu ştiu.” „Păi, ce număr formezi tu, mă?” „Cum ce număr formez? 11, 13, 19?” El forma orele la care aveau loc spectacolele!

Cum l-aţi cunoscut pe Ionică Bogdan?

L-am cunoscut pe Ionică Bogdan prin nea Pişti Covaci. Eram la restaurant,la Berlin, şi îl mai întrebam de una, de alta. Nea Pişti ne-a povestit că odată, într-un meci, a schimbat extremele între ele. I-am zis: „Şi ce-i cu asta, că mie nu-mi spune nimic treaba asta?” „Bă, zice, păi, fundaşul ştie la ce să se aştepte dacă vine extrema stângă, ca să o deposedeze, dar dacă e invers, ăla îl depăşeşte pe dreapta, şi se mai trezeşte şi cu un gol.” A apărut atunci un moşulică şi nea Pişti l-a strigat: „Ionele, vino-ncoa! Uite, zice, pe domnul Ionică Bogdan.” Atunci am avut onoarea să dau mâna cu dânsul. Era un mare povestitor, dar despre unii de care vorbeau ei nici nu auzisem. Multe făcea şi nea Tinel, care mergea pe sistemul: „Bă, împrieteniţi-vă între voi. Mai invitaţi-vă şi voi familie cu familie!”

Sursa: ziarulring.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required