Cu toate că fotbaliștii rămân principalii actori ai sportului rege, paradoxal aceștia în viața unui club de fotbal nu reprezintă decât o simplă etapă. Majoritatea au un rol trecător, vin si pleacă într-un ritm atât de alert încât după ani e necesar un adevărat test de memorie pentru a ne aduce aminte numele unora. Însă în ceea ce privește atașamentul și respectul suporterilor față de un jucător există două categorii de fotbaliști.
Primii sunt fotbaliștii mari care dobândesc respectul tribunei în mare parte datorită performanței și care în timp împărtașesc și sentimente sincere față de club si culori. În baza acestora ei dezvoltă o relație de apropiere cu tribuna intrând astfel în memoria eternă a suporterului. Dar locul lor, în inima fanului deși bine consolidat nu este bătut în cuie. În rarele cazuri în care ies, o fac pe ușa din dos (vezi cazul Florin Bratu).
Cealaltă categorie, mult mai selectă este formată din fotbaliștii de legendă. Aici e foarte greu de pătruns iar numărul lor este atât de rar încât poate fi comparat cu o sticlă de vin de Bordeaux veche de decenii. Prin acțiunile lor aceștia ajung la cel mai înalt nivel în relația cu fanii. Practic fotbalistul intră pe gazon cu aceleași sentimente cu care cel mai înfocat fan trece de turnicheți și tâșnește pe scările stadionului spre locul din tribună așteptând încă o noapte în care va răguși până la epuizare. Dar va răguși fericit pentru clubul său de suflet indiferent de rezultat în timp ce fotbalistul legendar va evolua cu aceeași determinare în acele momente. E conexiunea perfectă! Această categorie de fotbaliști trăiește visul pe care l-am avut cu toții când băteam mingea pe maidane. Să evoluăm cu determinare și cu banderola pe braț în tricoul Rapidului iar după 90 de minute epuizante cu pasiune in fața galeriei și cu portavocea în mână să dăm tonul! De preferat, să o facem în Ghencea. Iar Daniel Pancu și-a trăit visul iar datorită lui ni l-am trăit si noi. Pentru că Daniel Pancu este cu adevărat un fotbalist de legendă.
Iar în toată această descriere, ne dăm seama cât de norocoși suntem. Pe lângă Pancu, îi mai avem și pe Daniel Niculae și Cristi Săpunaru. Și mulți alții. Spiritul Rapidului e o fabrică de legende în comparație cu celelalte cluburi. Iar acesta este motivul pentru care stârnim peste tot invidie. Rapid a demonstrat că nu doar trofeele înseamnă performanță. Și a demonstrat că fără pasiune trofeele nu rămân decât un număr!
Daniel Pancu este un exemplu de devotament! Prin sacrificiul pe care l-a făcut pentru Rapid, sacrificiu financiar, medical sau fotbalistic acesta a urcat pe un piedestal de unde nu mai poate fi dat jos. Un fotbalist care a evoluat pe cele mai cochete arene din Europa în cea mai importantă competiție intercluburi din lume, Champions League dar care nu a stâmbat din nas când a fost nevoit să joace neplătit în mocirla ligii secunde din România. Iar dacă un asemenea fotbalist care a dat Rapidului mai mult decât a primit cedează, înseamnă că situația e mult mai gravă decât ne-am fi imaginat.
Deși pare că s-a născut in brațele Giuleștiului, Pancu a evoluat nouă sezoane sub tricoul Rapidului. Nouă sezoane în care a bifat 234 de partide reușind să arunce în aer tribunele vișinii de 76 de ori. A câștigat tot ce se putea câștiga de la Campionat, Cupe până la Supercupe și nu a părăsit corabia nici măcar în liga secundă. Dimpotrivă, a fost motorul principal al revenirii în primul eșalon fotbalistic. A știut să motiveze din iarbă o echipă modestă cu mulți jucători tineri și neplătiți de luni de zile. A știut să injecteze cu rapidism vestiarul, fiind acea voce respectată peste care nu se trecea.
Cu toate acestea Pancone era pregătit să o ia din nou de la capăt, să fie partizanul unei noi promovări. Iar Rapid avea nevoie de fotbalistul și mai ales de omul Daniel Pancu, acum mai mult ca niciodată. Cu o echipă tânără și lipsită de experiență Daniel Pancu era nucleul în jurul căruia se contura lotul. Din păcate se pare că la Chișinău ceea ce înseamnă Rapid pare încă greu de înțeles. Valerii Moraru continuă o politică pe care dacă la început o puteam cataloga eronată din acest moment preia o tentă anti-rapidistă. E păcat că nu s-a învățat din greșeli și e mai mare păcat că oamenii care au dus greul sau care întind o mână de ajutor sunt îndepărtați din varii motive. Daniel Pancu se alătură unei liste cu nume grele ale Rapidului care au căzut victimă politicii de peste Prut, precum Viorel Moldovan, Marian Rada, Daniel Niculae, Cristi Săpunaru, Adi Iencsi și lista continuă. Poate că a venit momentul ca domnul Valerii Moraru să se întrebe dacă nu cumva problema este la dumnealui. Și ar trebui să o facă pentru că eu nu cred în cocincidențe. Poate că pur și simplu nu este compatibil cu ceea ce înseamnă Rapid.
Suporterul rapidist este trecut prin multe, a învățat în timp să treacă peste multe dificultăți. Dar nu poate ierta niciodată faptul că Daniel Pancu a fost împiedicat să își încheie cariera în Giulești pe stadionul unde a devenit cu adevărat o legendă! Atunci când Valerii Moraru va realiza că pentru orice rapidist o retragere a lui Daniel Pancu în Giulești în fața unui stadion arhiplin chiar și în liga secundă înseamnă mai mult decât orice trofeu câștigat, atunci se va putea numi cu adevărat conducătorul echipei! Dar nimeni și nicio acțiune nu poate schimba sângele vișiniu care curge prin venele lui DANIEL PANCU! Iar cu această ocazie Rapid București se ridică și își scoate simbolic pălăria în fața ta! Mulțumesc, Daniel Pancu!
Tudor Curtifan
