Cătălin Samoilă a apărat un sezon şi jumătate poarta lui Dinamo, dar şi-a păstrat iubirea pentru Rapid pe care o are de mic. Echipa 1923.ro vă oferă un interviu în exclusivitate cu cel care şi-a petrecut adolescenţa cântând în tribunele bătrânului Giuleşti şi care a fost în două rânduri aproape să joace pentru echipa visurilor sale.
De când ţii cu Rapid şi cine ţi-a insuflat dragostea pentru această echipă?
Rapid este echipa mea de suflet datorită faptului că tatăl meu este şi el fan înfocat al Rapidului. Îţi dai seama că era imposibil să nu se ia microbul! Îmi aduc aminte că primul meci la care am fost să văd Rapidul pe Giuleşti, a fost unul cu Fcsb, care s-a jucat prin 97. Fireşte, stadionul a fost plin, iar atmosfera m-a făcut să îmi intre şi mai mult în suflet!
Se ştie că în copilărie obişnuiai să stai în peluză. Acum cât de des mergi pe Giuleşti?
Da, e adevărat! Până la 17 ani am fost nelipsit de la meciurile Rapidului, mai ales la cele de pe Giuleşti. Nu am mai fost la un meci pe Giuleşti de ceva timp decât din postură de adversar, dar asta e viaţa, profesia trebuie respectată!
Te-ai apucat de fotbal cu gândul să joci pentru Rapid?
Sincer, când m-am apucat de fotbal am făcut-o fiindcă iubeam acest sport şi atât! Încă nu cunoşteam iubirea faţă de Rapid. Nu mă prinsese microbul… Mai târziu, după ce lucrurile s-au schimbat, mi-am dorit mereu să joc pentru aceşti fani minunaţi şi încă îmi doresc!
De ce n-ai reuşit până acum să evoluezi la Rapid? Când te vezi jucând acolo?
Au fost discuţii să vin la Rapid de două ori. Când era domnul Răzvan Lucescu antrenor, iar apoi când a venit domnul Ovidiu Sabău. Din păcate, nu a fost să fie, chiar dacă nu din cauza mea nu s-a concretizat nimic. Sper din tot sufletul ca până când îmi voi pune ghetele şi mănuşile în cui să am ocazia să pot apăra pe Giuleşti şi să îmi tresară inima la intonarea acelui imn minunat!
Ai îmbrăcat tricoul unor echipe importante precum Progresul, Sportul, Universitatea Cluj, Dinamo. Unde te-ai simţit cel mai bine?
Am jucat la echipe diferite. Unele cu fani foarte mulţi şi frumoşi, altele cu puţini fani. Dintre toate, perioada copilăriei de la Progresul a rămas pentru mine cea mai frumoasă. Şi la Dinamo m-am simţit bine, fiindcă şi fanii de acolo sunt foarte atasaţi de echipă, iar acele coregrafii făcute de ei sunt chiar spectaculoase.
Cum a fost experienţa de la Dinamo? Toată lumea ştie că ai fost trup şi suflet pentru această echipă, dar colegii îţi cunoşteau afinităţile, vă tachinaţi?
Perioada de la Dinamo a fost pentru una de maturizare profesională, dar şi pe plan uman, fiindca mi-am dat seama că oamenii în această lume îşi urmează doar interesul. Sunt interese poate mult prea mari acolo… Ca peste tot în fotbalul românesc! Am fost cu trupul, mintea şi sufletul doar la Dinamo! Pentru atmosferă, pentru fani, însă nu e mereu suficient. Nu m-am ascuns niciodată că mi-am trăit copilăria cântând pentru Rapid, aşa că mai existau tachinări, e firesc.
Cum e să fii rapidist şi să joci pentru o mare rivală?
Uneori este greu, mai ales când galeria aduce injurii echipei rivale pentru care tu ai sentimente. Niciodată nu aş cânta împotriva Rapidului, dar nici a lui Dinamo, fiindcă este vorba de respect!
Ai jucat şi la naţionala U17 şi U19! Te vezi portar între buturile naţionalei?
Naţionala României este un vis… România are portari buni în momentul de faţă, însă oricine poate visa! Pentru mine momentan este foarte important să merg mai departe după episodul Dinamo şi să joc la o echipă din afara ţării.
