Golgheterul all-time al Rapidului s-a lăsat de fotbal la 18 ani!

rapid Puiu Ionescu Nichi Dumitriu
Rapid a luat titlul pe 11 iunie 1967. Dumitriu este al treilea de pe rândul de jos, de la stânga la dreapta

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Puiu Ionescu este golgheterul all time al Rapidului, cu 107 goluri marcate numai în Liga 1 şi cu alte 20 marcate în celelalte competiţii. Avocat în activitate din 1980, fostul atacant din Giuleşti a acceptat cu plăcere un dialog savuros cu echipa 1923.ro pe care vi-l vom prezenta în mai multe părţi. Prima dintre ele are legătură cu drumul pe care Ion Ionescu l-a parcurs până la echipa mare. Un drum care nu a fost deloc uşor, ci dimpotrivă, şi care s-a finalizat cu un debut în prima ligă la abia 22 de ani, dar şi cu opt sezoane de vis în tricoul Rapidului.

Domnule Ionescu, care este secretul dumneavoastră? Aţi devenit golgheterul all-time al Rapidului în doar opt sezoane!

Da, fiindcă nu dădeam mai puţin de 15 goluri pe sezon! Dar puţină lume ştie cât am avut de suferit până să ajung acolo! Am debutat în prima divizie la 22 de ani, dar am fost de trei ori dat afară de la Rapid până în acel moment. De trei ori, de la 8 ani, de când am început fotbalul la clubul din Giuleşti la recomandarea unui jucător de la echipa secundă a Rapidului, care stătea în cartier cu mine, lângă Grădina Botanică. În plus, a patra oară am rămas pe drumuri că s-a desfiinţat echipa a doua!

Când s-a întâmplat prima dată?

Aveam 12 ani. Pe atunci erau echipe de pitici şi apoi juniori. După ce o terminasem cu piticii, cei de acolo mi-au zis că nu mă descurc şi că n-are rost să mai stau… Am plecat la Progresul, însă nu am rămas acolo decât două luni pentru că aveau nevoie de juniori şi m-au chemat înapoi. Îţi dai seama, m-am bucurat tare mult că mi se dă iar o şansă la clubul care deja începuse să-mi fie tot mai drag.

puiu ionescu

Dar aţi avut din nou probleme apoi…

Da, au fost chiar mai mari. Am fost la un pas să mă las de fotbal! De fapt, am şi renunţat vreo şase luni. A venit antrenorul la mine şi mi-a spus: “N-am nevoie de tine mai departe!” Îţi dai seama… Mi-a zis şi al doilea, aşa că am zis că am eu o problemă… Mă gândeam că nu-i de mine şi m-am angajat funcţionar într-un birou CFR unde am lucrat jumătate de an.

Ce s-a întâmplat după?

După ce a trecut timpul despre care ţi-am spus şi cred că deja aveam 19 ani, m-a sunat domnul Asbiceanu, care atunci antrena echipa Tarom, a treia a Rapidului. M-a întrebat aşa: “Ce faci, puştiule? Îţi mai place fotbalul? Vii să joci la noi?” N-aveam cum să refuz, îţi dai seama! Am evoluat în Oraş 2, un fel de liga a patra şi am promovat în Oraş 1, eu marcând 52 de goluri în anul ăla.

Aţi rămas în liga a treia?

Nu chiar, fiindcă Rapid mă remarcase de data asta, doar că au făcut o greşeală… Eram necopt, fără experienţă şi ei m-au băgat să debutez în amical cu CCA. Ei aveau echipă cu nume grele precum Voinescu, Alecsandrescu, Zavoda… Am intrat în repriza a doua şi n-am mişcat, iar preşedintele secţiei, Odobescu, mi-a spus sec după aia: “Puştiule, pleacă!” I-am explicat că m-am rugat de cei de la Tarom să mă lase să plec şi acum? Normal, mi-au zis că nu-i interesează şi dus am fost…

herea puiu ionescu

V-aţi gândit iar să renunţaţi?

Nu, nu! Devenisem spectator fidel al meciurilor de prima ligă şi eram convins că pot juca la acel nivel! Am fost şi ambiţios! De mic mi-am perfecţionat tehnica de atacant. Exersam printre copacii Grădinei Botanice, iar după ce am ajuns la Tarom alergam pe lângă pista Aeroportului Băneasa, fiindcă lucram şi la aeroport. Dar atunci când nu erau curse şi eram liber, mai făceam o mişcare. Am revenit la Tarom şi după încă un an acolo, am fost luat de Remus Ghiuriţan la Locomotiva MCV, a doua echipă, cu care am reuşit şi promovarea în primul eşalon. Dar, spre ghinionul meu, echipa s-a desfiinţat, după ce ne-au bătut unii din Polonia cu 7-1 într-un amical şi iar am rămas pe dinafară…

Nu v-a mai dat nimeni afară, dar echipa nu mai exista…

Exact! Au luat alt jucător la prima echipă, nu şi pe mine. Norocul meu a fost domnul Roşculeţ, care antrena Ştiinţa Bucureşti, adică Sportul Studenţesc, şi am jucat în liga secundă. După un meci în care am bătut Dinamo Obor printr-o triplă de-a mea în repriza a doua, când jucam în zece oameni, iar ei ne conduceau cu 1-0, i-a determinat şi pe cei de la naţionala de tineret să mă selecţioneze.

La Rapid nu aveaţi loc, dar aţi prins naţionala. Cum a fost posibil?

Păi uite că a fost! Atunci, în 1960, selecţioner la tineret era Angelo Niculescu. El m-a luat. Debutul a fost într-un amical la Bacău, împotriva Victoriei Bahia, din Brazilia. Am jucat foarte bine şi devenisem o mică vedetă în presa naţională. Abia atunci a fost momentul în care Rapidul şi-a dat seama că am potenţial şi m-au luat, iar opt ani ştie toată lumea ce am făcut acolo.

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required