Ape tulburi in Giulesti

Convocata pentru data 09.09.2014, avand pe ordinea de zi desemnarea Administratorului Special al clubului, efectuarea modificarilor in actul constitutiv prin adaugarea la obiectul secundar de activitatea a codurilor CAEN 4719 si 4789 care sa permita societatii comercializarea de produse cu insemnele clubului, precum si adoptarea deciziilor in legatura cu societatea Rapid 98 SRL care administra pana de curand activitatea de comercializare a produselor promotionale cu insemnele Rapidului, Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor (AGEA) a fost suspendata la cererea italianului Angelo Massone.

zamfir

Acesta sustine ca cedarea actiunilor catre cei patru suporteri este nula, din cauza faptului ca Adrian Zamfir nu avea la data inscrierii tranzactiei in Registrul Actionarilor nicio functie care sa-i permita acest lucru, iar Administratorul Judiciar Cristina Andronache nu a fost instiintata de aceste modificari, deci, implicit, lipseste in totalitate si acordul dumneaei. Italianul a contestat in instanta acest lucru, sustinand ca singurul contract valabil este cel semnat intre el si Adrian Zamfir, iar pana la emiterea unei decizii irevocabile a instantelor judecatoresti devine practic imposibila orice Adunare Generala a Actionarilor.

In alta ordine de idei, surse din cadrul clubului Rapid ne-au comunicat faptul ca Valerii Moraru tocmai a primit o veste proasta, Judecatoria Sectorului 3 incuviintand irevocabil executarea sa silita de catre Marfin Bank, banca de la care, coincidenta sau nu, provine Administratorul Special desemnat – Dragos Fratila, fost sef al departamentului de recuperari creante al Marfin Bank. Informatia este confirmata de catre portalul just.ro dupa cum puteti vedea mai jos.

moraru (1)

Avem totusi si o veste buna: Jandarmeria a hotarat faptul ca stadionul Giulesti indeplineste toate conditiile necesare pentru ca spectatorii sa poata avea acces la meciurile din Liga 1 in tot stadionul, mai putin tribuna dinspre Teatru. Este o prima reusita a lui Nae Stanciu in calitatea sa de Director Executiv al clubului. Sa speram ca in curand se va reusi redeschiderea peluzei dinspre Teatru pentru ca, nu-i asa?, tuturor ne este dor de un stadion arhiplin.

Hai Rapid!

 

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

indicates required





2 COMENTARII

  1. Cu siguranta instanta va decide mai devreme sau mai tarziu (si) cu privire la acest aspect. Cert este ca numai de scandalurile astea nu aveam nevoie acum.

  2. pai daca Zanfir nu avea nici o functie la data inscrierii tranzactiei,atunci cum poate fi valabil contractul semnat intre el si Massone ?