Scrisoare deschisa, adresata presedintelui FRF, Razvan Burleanu

Burleanu
Burleanu

Domnule presedinte,

Cu buna credinta, in calitate de cetateni ai Uniunii Europene, in calitate de cetateni ai Romaniei, precum si in calitate de suporteri ai echipei de fotbal Rapid Bucuresti, ne manifestam ferma dezaprobare fata de prevederile Regulamentului Disciplinar al Federatiei Romane de Fotbal in ceea ce priveste pedepsirea echipelor angrenate in competitiile organizate sub egida LPF cu interzicerea accesului spectatorilor la unul sau mai multe jocuri pe teren propriu din cauza comportamentului neadecvat al suporterilor. Drept urmare, va rugam sa luati in discutie modificarea Regulamentului Disciplinar, astfel incat sa fie eliminate toate articolele care prevad masura interzicerii accesului spectatorilor pe stadioanele de fotbal din Romania.

Exista deja legea 4/2008 care pedepseste contraventional si cu masura complementara a interzicerii participarii la competitiile sportive, individual, persoanele care se abat de la prevederile sale, prevederi care se regasesc si in Regulamentul Disciplinar adus in discutie, cu diferenta ca legea pedepseste individual, asa cum este si logic, persoanele vinovate, iar Regulamentul Disciplinar pedepseste, in mod nedrept, atat persoanele vinovate, cat si pe cele nevinovate, or, in anul 2014, intr-o tara cu norme si valori europene asa cum este Romania, este cel putin ilogic sa fie pedepsiti si cei care gresesc, dar si cei care nu au nicio vina. Suntem siguri ca, pentru a simti mai mult absurditatea punctelor din Regulamentul Disciplinar care duc la masura interzicerii participarii spectatorilor la meciurile organizate sub egida LPF, FRF etc, nu v-ar conveni situatia ipotetica prin care, daca unor ochelaristi li s-ar interzice dreptul a ocupa o functie de conducere din diverse motive pentru care se fac vinovati, aceasta decizie s-ar aplica tuturor ochelaristilor din tara.  Sau cum ar fi ca in cazul in care un jucator este eliminat de pe teren, etapa viitoare sa fie suspendata toata echipa? ! Veti vedea prin aceasta, cum ne simtim noi, suporterii pedepsiti cu privarea dreptului de a ne sustine favoritii, desi nu avem nicio vina, doar pentru ca alti suporteri s-au comportat contrar normelor legale in vigoare.

Va multumim anticipat,

Cu respect,
Echipa 1923.ro

[sociallocker id=”3921″][/sociallocker]