EXCLUSIV / INTERVIU NAE STANCIU, PARTEA I

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Nicolae Stanciu a petrecut aproape două decenii în curtea Rapidului şi cu cele în jur de 400 de partide oficiale jucate în tricoul vişiniu este recordmanul all time la acest capitol pentru echipa de lângă Podul Grant. O legendă a Giuleştiului, fostul fundaş de netrecut din banda dreaptă şi, la nevoie, din centru sau chiar stânga, a acceptat să ofere în exclusivitate pentru 1923.ro un interviu savuros! Căpitanul cu care Rapid a cucerit al doilea titlu oficial din istorie a vorbit despre începuturile sale în fotbal şi, fireşte, despre momentele memorabile petrecute în tricoul vişiniu. Fireşte, Nae Stanciu discută şi despre situaţia actuală în care se află clubul şi arată cu degetul fiecare problemă care macină formaţia pe care a slujit-o timp de 19 ani. Şase ca junior şi alţi 13 la echipa mare. Datorită complexităţii sale, materialul va fi publicat în două părţi, tocmai pentru a-i conferi cea mai bună cursivitate cu putinţă. Pentru început, Nae Stanciu fotbalistul!

Nicolae-Stanciu

Domnule Stanciu, aţi jucat o viaţă în Giuleşti! Cum şi când aţi ajuns la Rapid?
Tocmai ce mă mutasem cu familia în Crângaşi, prin 1983, eu fiind născut în Berceni, şi, ca orice copil de pe acolo am mers la Rapid. La grupa domnului Ilie Greavu, Dumnezeu să-l ierte, unde am fost coleg cu Turcu, Iosif Mihai sau Năstase. Toţi mai talentaţi, dar cu concurenţă grea pe posturile lor. Iar atunci, că eram în B, era şi regula să se joace cu un junior pe teren, iar el trebuia să fie schimbat pe parcursul meciului cu alt junior. Aşa se proceda atunci.

Vă mai amintiţi debutul la echipa mare a Rapidului, care a fost tocmai în liga a doua?
Da… Vag, dar îmi amintesc. Nu împlinisem încă 16 ani. Nu pot uita acea zi totuşi. De fapt, hai, cu ziua e mai greu, dar ştiu că am intrat într-un meci în octombrie 1989. La Craiova, însă nici nu mai ştiu exact numele echipei. Parcă Armata! Limpede e în mintea mea un singur fapt, acela că terenul era îngheţat! Chiar dacă era doar mijlocul toamnei.

Aţi intrat pe banda dreaptă şi nu v-a mai scos nimeni de acolo…
Stai puţin, că nu e chiar aşa! Am jucat în sezonul ăla de liga secundă destul, însă după ce am promovat, în stagiunea 1990 – 1991 n-am mai jucat la fel de des. Cred că am prins în total vreo şapte meciuri, dintre care numai trei ca titular, dar am şi de atunci amintiri frumoase! Debutul ştiu că a fost pe Giuleti, cu Inter Sibiu. De fapt, debutul ca titular în Liga 1 a fost ăla.

Şi primul gol? Vi-l mai amintiţi?
Cum să nu?! Tot în primul meu sezon de Liga 1 a fost. Cred că era al doilea meci când am intrat ca titular ăla, la Braşov. Am făcut 1-1 şi eu am marcat. Culmea, atunci jucasem şi fundaş stânga pentru că nu avea cine să intre acolo. Şi să nu crezi că amintirile deosebite din primul sezon se opresc aici. Am una care mi-e dragă şi de la un meci cu Steaua, chiar dacă pare foarte amuzant ce s-a întâmplat atunci.

Vă ascult!
Ţin minte că nu aveam tricourile gata, aşa că a trebuit să improvizăm, că venea meciul cu ei. S-au dus oamenii responsabili de la club şi au cumpărat un set de tricouri de la Piaţa Crângaşi. Din alea albe, de bumbac, cred că cele mai ieftine. Vopsitorul le-a pus numerele pe spate, dar închipuie-ţi cum s-au făcut ele de la transpiraţie şi de la umezeala de pe gazon. N-a durat mult din meci că începuse să se prelingă vopseaua, arăta de ziceai că nu e adevărat! Acum mă amuză, dar acea situaţie a fost şor penibilă atunci.

stanciu-2

A fost la un pas să meargă cu naţionala la mondialul din SUA!

Aţi prins o bucăţică din Rapidul romantic, iar apoi aţi fost martorul unor transformări uluitoare, multe premiere după decenii de aşteptare. Care au fost sentimentele?
Din sezonul 1991-1992 am devenit titular de drept şi apoi au început să apară şi satisfacţiile. Una după alta! Am participat în Cupele Europene după două decenii, am luat Cupa României după 23 de ani, am devenit campioni după 32 de ani. Ce să mai… Au fost nişte senzaţii unice, de excepţie, pe care le experimentezi de puţine ori în viaţă. Practic, sunt fericit că am cucerit tot ce se putea lua cu Rapid pe plan intern.

Vă mai amintiţi când aţi fost pentru prima dată căpitan?
Cu exactitate nu, însă ştiu că prin 1996, după ce a plecat Iulian Chiriţă de la echipă am primit prima dată banderola. Am ţinut-o însă un sezon atunci, fiindcă în momentul în care a venit Mircea Lucescu la echipă l-a pus căpitan pe Cristi Dulca, el rămânând pe poziţia asta un an. Apoi însă, mi-a dat-o şi el mie şi am ţinut-o până în 2001, când a fost preluată de Adrian Iencsi. Cred că am purtat-o vreo patru ani, aşa. A fost o mare plăcere pentru mine!

Aveţi un palmares de invidiat pentru un fotbalist român. De ce nu aţi prins nicio selecţie în echipa naţională?
Nu am avut nici una oficială, aşa e, dar eu am fost un timp în anturajul echipei mari, antrenată de Anghel Iordănescu. În mod normal trebuia să fiu în lotul pentru Cupa Mondială din 1994, m-am antrenat o lungă perioadă cu echipa, însă am fost anunţat înaintea meciului cu Nigeria, un amical cu vreo trei săptămâni înainte de începutul competiţiei, că nu e loc. N-ai văzut că România n-a avut rezervă de fundaş dreapta la Mondiale? A fost Petrescu şi atât!

Care a fost explicaţia care v-au expus-o?
Eh… Aveam 20 de ani… De la Rapid îi luaseră pe Chiriţă şi Vlădoiu. Şi apoi, crezi că dacă păţea ceva Petrescu, mă băga pe mine? Îmi şi spusese Iordănescu, că improvizează cu Mihali dacă e de ceva, avea nevoie de experienţă. Aşa a fost să fie… Şi în plus, crezi că Rapid avea vreun interes ca eu să ajung în SUA şi să-mi dubleze salariul?! Păi alte cluburi săreau imediat dacă unui jucător de-al lor i s-ar fi întâmplat ceea ce mi s-a întâmplat mie, dar ei nimic, n-am simţit vreun pic de susţinere.

Totuşi, de ce nu aţi intrat niciun minut măcar într-un amical, ceva?
Stai să-ţi spun. Păi am fost după Cupa Mondială într-un turneu în Thailanda, pe care l-am şi câştigat şi apoi am avut un amical cu Qatar pe care iar l-am câştigat. Atunci am jucat, numai că pentru meciurile alea nu fuseseră în lot Hagi, Popescu, Petrescu, Răducioiu şi alţi câţiva, aşa că Iordănescu a cerut să nu fie luate în palmaresul FIFA, să fim consideraţi România B. Se temea că pierdem şi că o să scădem în clasamentul mondial. De unde, că noi am câştigat tot! I-a părut rău apoi, dar eu ştiu ce-o fi fost atunci în capul lui? Mai ales că am întâlnit şi nişte adversari modeşti. Asta e situaţia!

rapiddn

„Dacă jucam până la vârsta lui Pancu, aveam 3.000 meciuri, ca Zanetti!”

Aţi jucat 13 ani la prima echipă a Rapidului! Câte oferte aţi avut în timpul ăsta?
Îţi spun foarte sincer că nici una! Păi tu crezi că dacă oferea cineva 400.000 de dolari în schimbul meu, nu-mi dădea Rapid drumul?! Imediat plecam, dar ăsta e adevărul… Că n-a venit nici una!

S-a vorbit la un moment dat despre un interes al Stelei…
Da, asta a fost prin 1994. Dar nu ceva concret, ci doar discuţii. Ei voiau să dea, am impresia, vreo 200.000 de euro şi pe Panait la schimb. Clubului nu i-a convenit şi, în plus, nici Panait nu voia la Rapid. Păi diferenţa era mare atunci între echipe… Şi dacă ajungeam acolo, nimeni nu-mi garanta un loc de titular. Important este că până la urmă am rămas la Rapid! Însă ca o paranteză, mă întreb şi eu… Că tot a fost în acelaşi an, 1994. Adică eu n-am avut loc în lotul pentru Cupa Mondială, dar Steaua mă dorea… Ce să înţeleg din asta? Că n-aveam eu valoare sau că au fost alte chestii la mijloc?

Numai în Liga 1 aveţi 323 de meciuri pentru Rapid! Ştiţi câte sunt în total? Şi care e sentimentul să fiţi fotbalistul cu cele mai multe partide din istoria Rapidului?
Am 323 până la 28 de ani jumate, că dacă rămâneam să joc ca Pancu, până la 37 de ani, ajungeam la 3.000, ca Zanetti! Glumesc, că oricum n-am ţinut niciodată o aşa statistică. Am prins vreo trei sezoane complete de Cupa României, până în finală, plus alea din Europa, de prin liga a doua… Să fie undeva în jur de 400, cred… Poate ceva mai puţine, vreo 380, nici nu ştiu. Nu m-am gândit vreodată să mă laud cu asta, n-am fost genul care să ţină de statistică.

Exact, aţi plecat de la Rapid la doar 28 de ani… Ce s-a întâmplat atunci?
Păi eu aveam salariu de 80.000 de dolari pe an, iar la finalul stagiunii 2001 – 2002 se puseseră ei să ne taie contractele cu 30 la sută că nu ştiu ce clauză inventaseră, că ne clasasem în afara primelor trei locuri, sau aşa ceva… Eu şi cu Robert Niţă am luat foc, nu am acceptat să ni se facă aşa ceva, motiv pentru care am avut conflict cu cei din conducere. Bine, la el a fost vorba de mai puţini bani, însă am fost singurii care am reacţionat. Mie mi se şi termina contractul la finalul acelui sezon şi ei mi-au propus să semnez pe 50.000 de dolari următorul contract, ceea ce mi s-a părut inadmisibil! Adică, aveam 28 de ani! Nu puteam accepta o diminuare atât de drastică la vârsta aia. A, dacă venea propunerea peste două sezoane, când aveam 30, nu era absolut nicio problemă, că doar nu aş fi fost singurul care îşi micşora contractul o dată cu înaintarea în vârstă. Dar nu la 28 de ani!

stanciu-cap534

Nae Stanciu: „Regret că n-am jucat toată cariera doar la Rapid!”

V-aţi recuperat acei bani?
Am câştigat peste tot, la LPF, FRF, chiar şi la TAS. Numai că cei de la ultima instanţă mi-au spus că nu pot ataca o lege care este în ţara unde joc, Rapid a schimbat societatea din UFC, în AFC şi aia a fost…

Regretaţi că nu v-aţi încheiat cariera la Rapid?
Normal! Ce fotbalist nu şi-ar dori să joace la un singur club, mai ales când el este unul de valoarea Rapidului?! Să fim serioşi! Oricum, eu am avut şansă atunci că tocmai se pusese în aplicare legea Bosman şi, devenind liber de contract, am putut semna cu cine am vrut eu, fără obligaţii financiare faţă de club.

Dacă mai jucaţi încă şase ani în Giuleşti, credeţi că v-aţi fi impus în echipa care a luat titlul în 2003 şi cea care a făcut spectacol în Europa între 2005 şi 2007?
Eu ştiu ce să spun acum? Cred că mă descurcam, chiar dacă la Rapid se făcuse schimbul de generaţii şi au apărut o serie de jucători foarte valoroşi. Până la urmă, să-ţi spun ceva! Puteam juca şi eu ca Şoavă sigur. Eu n-am văzut în viaţa mea un fotbalist care să fie huiduit meci de meci, în condiţiile în care echipa în care juca a luat campionatul. Mi s-a părut incredibil!

Care sunt cei mai buni prieteni ai dumneavoastră de la Rapid?
Păi mai ales cei cu care am început, Iosif Mihai, că ne ştiam de la juniori, apoi a fost Mario Bugeanu, Dumnezeu să-l ierte! … Şi cei de la echipa mare, în momentul în care eu am debutat acolo: Toader, Ţîră, Drăghici, Vameşu… M-au ajutat enorm să mă integrez şi le voi fi recunoscător toată viaţa! Îmi aduc aminte că eu mereu când jucam prost, ei mă încurajau în faţa antrenorului, tot timpul îmi luau apărarea!

60708098

„Mircea Lucescu a trezit din letargie fotbalul românesc!”

Cum era o zi de fotbalist din 1989, momentul debutului, comparativ cu una din 1999, când aţi câştigat alături de Rapid titlul?
Oho! Diferenţa este ca de la cer la pământ! Păi la început condiţiile de pregătire erau proaste, nu aveam baza noastră, ne antrenam pe unde se putea… Era greu, după a apărut şi ProRapid, a fost altceva. Condiţii cu adevărat profesioniste!

Baza făcută de George Copos, la iniţiativa lui Mircea Lucescu…
Da, exact! Şi că tot am atins subiectul Mircea Lucescu, trebuie spus că revenirea lui în România a scos Liga 1 din letargie! A fost una dintre cele mai benefice perioade ale fotbalului românesc, la nivel intern. El a pornit o revoluţie! Înainte, Steaua şi Dinamo îşi roteau trofeele între ele, aceeaşi antrenori, aceeaşi rutină, însă sosirea lui Mircea Lucescu a revoluţionat complet fotbalul românesc!

Cele mai frumoase trei momente petrecute la Rapid sunt…
În primul rând promovarea din 1990! Eram un puşti şi mă bucurasem enorm că aveam ocazia să joc în prima ligă la 16 ani! Apoi, evident, e câştigarea titlului din 1999. Mai ales că eram singurul om din echipa care promovase şi la nouă ani distanţă ne transformasem din echipă mică în campioană. Al treilea moment a fost a doua Cupă cucerită, cea din 2002, fiindcă finala cu Dinamo a fost ultimul meu meci la Rapid şi am vrut să părăsesc echipa cu fruntea sus, în glorie, şi uite că am reuşit! Eu am jucat până în ultima clipă pentru Rapid fiindcă, deşi eram în litigiu cu ei, n-aveau soluţii acolo. Că altfel, n-avea grijă, nu mai prindeam eu lotul în ultimele luni.

Şi cele mai triste trei momente?
Păi pierderea titlului din 1998 m-a marcat mult, penru că s-a întâmplat aşa cum s-a întâmplat… După a venit şocanta dispariţie a prietenului meu, Mario Bugeanu, care a îndoliat toată echipa. Cumplit moment… Iar al treilea moment trist a fost bătaia din tribune de la sărbătoarea de 91 de ani a clubului. Eu nu mai fusesem pe stadion din 2002, revenisem anul acesta, iar ce s-a întâmplat la o aşa sărbătoare importantă pentru existenţa clubului, mi s-a părut de neconceput!

Revino pe www.1923.ro.  În curând vom publica si partea a doua a interviului.

1 COMENTARIU

  1. Respect pe viata Nae! Ma bucur nespus ca am avut sansa sa te cunosc personal si regret amarnic ca un rapidist adevarat ca tine nu ocupa o functie la acest club…