Danut LupuInterviuri

EXCLUSIV / Interviu Stanciu, partea a II-a

Legendarul fost mare jucător al Rapidului, Nae Stanciu, nu ezită să vorbească deschis atât despre problemele pe care le-a întâmpinat el la clubul din Giuleşti, mai ales spre finalul carierei de fotbalist, cât şi despre ce s-a întâmplat ulterior la clubul căruia i-a dedicat 19 ani din viaţă. În partea a doua a interviului-eveniment pe care fostul fundaş l-a acordat pentru 1923.ro, acesta vorbeşte fără perdea de toate lucrurile pe care cei mai mulţi se feresc să le menţioneze. Tranşant, direct şi sincer, omul Nae Stanciu este exact precum fundaşul Nae Stanciu, care le dădea mari bătăi de cap atacanţilor echipelor adverse.

Aţi vorbit despre episodul în care v-aţi despărţit de Rapid. În ce relaţie aţi rămas cu George Copos?
Păi gândeşte-te că din 2002, de când am plecat de la Rapid eu n-am mai călcat pe Giuleşti până în 2014, după ce a intrat Copos la închisoare, chiar dacă el nu mai era la club. Asta spune multe, nu? N-aveam cum să mai calc acolo după nedreptăţile care mi s-au făcut…

Nu simţeaţi totuşi nevoia, ca rapidist, să mai mergeţi pe stadion la meciuri? Nu v-a lipsit Giuleştiul?
Nu foarte tare, pentru că m-am detaşat. Şi o să-ţi spun şi de ce, că poate pare ciudat. Eu am avut probleme cu conducerea, dar şi cu o parte a suporterilor şi până la urmă ele sunt două componente principale ale unui club de fotbal. Simţeam că nu mai sunt dorit acolo, aşa că ce rost avea să mai merg? Dar uite că timpul mi-a dat dreptate. Unde sunt eu şi unde este Rapidul acum… Nu cred că am greşit cu nimic cerându-mi drepturile.

Vă referiţi la situaţia grea în care se află echipa…
Păi normal. Cred că e singurul club din lume, de asemenea nivel, care trăieşte din mila suporterilor! Nu se poate aşa ceva! Dacă lua Rapidul după ce plecam eu de acolo cinci titluri, înseamnă că eram eu prost, dar aşa? Şi tot răul provine de la oamenii care l-au înconjurat! Rapid e acum exact ca un profesor universitar cerşetor. Suporterii au donat pentru club, dar n-am auzit ca oameni precum Zotta sau Sichitiu să doneze vreun leu. În schimb, în arhiva financiară a clubului există tot ce au luat, iar adevărul va ieşi la iveală în momentul în care cineva va avea sânge şi o va da publicităţii.

117369-publimedia-prosport[1]

„N-am fost printre favoriţii tribunelor! Oamenii apreciază arhitecţii, nu cărătorii cu roaba”

Suporterii ce v-au reproşat?
Nici nu ştiu ce să zic… Eu n-am fost genul să mă afişez cu fularul de gât pe stadion, să merg la galerie, să mă manifest în fel şi chip prin tot felul de gesturi. Nici măcar nu stau la tribuna oficială acum când mă duc la meciuri. Am eu locurile mele unde merg, că n-am chef de unii băieţi cu tricouri mulate care comentează aiurea la adresa mea. Păi, oameni buni, eu nu mă feresc de nimeni, eu spun lucrurilor pe nume, fiindcă nu sunt dator nimănui cu absolut nimic! S-a dus vremea când se făceau bani din pumn, gata! Din pumn te-ai ridicat, din pumn mori. Tribuna oficială de la Rapid ar trebui organizată pe model occidental. Să stea acolo la un meci cu Steaua, de exemplu, Dan Grigore, Mitică Popescu, Viorel Păunescu, Ilie Năstase. Gata cu urina şi înjurăturile, trebuie să ne trezim şi noi, că e momentul să ne dăm seama că unii n-au ce căuta pe acolo!

Sunteţi totuşi jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria Rapidului…
Ştiu, dar chiar şi aşa n-am fost printre favoriţii tribunelor. Eu am fost fundaş, nu aveam cu ce să-i încânt. Poate că aveau şi ei dreptate, că n-aveau ce aplauda la mine. Ce să le placă? Alunecările, deposedările? Arhitecţii şi inginerii constructori au fost întotdeauna mult mai apreciaţi decât cărătorii cu roaba sau cei cu mistria. Ăsta e adevărul! Păi, de exemplu, Lupu, care a jucat doar câţiva ani la Rapid, vine la toate acţiunile de old boys şi e printre cei mai apreciaţi, chiar dacă acum e 4 pe 8 metri, ca garsoniera. El altfel e perceput.

Ce relaţie era între jucători şi suporteri pe vremea în care eraţi jucător?
Atunci era nea Mincea, Dumnezeu să-l ierte!, şef de galerie. Ţin minte o fază amuzantă de după un meci. Am fost la el în birou, unde mai erau câţiva suporteri, să vorbim. Ei toţi jos, noi în picioare. Unul nu s-ar fi ridicat. Abia după câteva minute ne-au invitat să luăm loc. Altă dată, supăraţi pe noi fiind, ne-au spus să nu mai mergem să-i salutăm la finalul meciului. Zis şi făcut, noi nu ne-am mai dus. Dar după câteva partide, Mincea ne-a întrebat: “Hai, măi, băieţi! Ce faceţi, nu ne mai salutaţi?”. La care noi, zicem: “Păi n-aţi zis, bre, să nu mai venim? Acum ce să facem?!”. El ne-a luat cu: “V-aţi supărat şi voi acum… Hai să facem pace!”. Era o relaţie specială, frumoasă!

647-102457-stanciumare

Momente neplăcute, cu urmăriri pe şinele de tren, nu aţi avut cu fanii?
Ba da! Bine, nu chiar pe şine, însă ţin minte o partidă pe care am pierdut-o pe Giuleşti, în sezonul 1990-1991, 0-1 cu ASA. Ne-au aştepta câteva zeci de suporteri după meci, în afara stadionului, să ne ceară socoteală, de a trebuit să ne urcăm în duba Jandarmeriei ca să putem pleca. Ţin minte că ne-au zgâlţâit serios de tot atunci!

Care este primul meci la care aţi fost după ce a intrat Copos la închisoare?
Cel cu FC Clinceni. Dar ăla decisiv, în care au marcat Martin şi Pancu, parcă, iar Rapid a câştigat cu 2-1 şi s-a desprins definitiv. Consider că Rapid a meritat să câştige lupta aia şi mă bucur că am revenit şi eu pe stadion într-un asemenea moment.

S-a vehiculat că sunteţi dorit antrenor sau preşedinte la club…
Da, a fost vorba prima dată să vin ca antrenor. Doar că nu am licenţa Pro şi nu pot sta pe bancă decât ca secund. Am fost întrebat de ce nu mi-am luat-o! Păi aia e peste 10.000 de euro! De unde să dau atâţia bani, în condiţiile în care antrenoratul e mort în România?! OK, e varianta ca eu să fi stat pe bancă din postura de secund, dar să îi am acolo pe Manea sau Rada. Nici unul nu a acceptat să facă ceea ce face Mateuţ la Dinamo, ca să poată sta Stoican pe bancă! Nu am nimic cu ei, dar mă întreb şi eu, oare cât sunt ei de rapidişti de n-au vrut să ajute? Era varianta să fiu secundul lui Ganea, dar am refuzat! Păi asta însemna să-i iau locul lui Drăghici. Şi pentru ce? Păi poate Ganea nu prinde finalul turului, iar eu îi iau locul lui Drăghici aiurea…

Aveţi experienţă ca antrenor?
Doar la nivelul ligilor a treia, a patra. Dar să-ţi spun ceva! Acolo am antrenat mai mult pe benzina mea, pe banii mei. Salariul foarte mic şi din el îmi luam de toate, mai dădeam şi la băieţi câte o mică primă. Aşa să înceapă cei care strâmbă din nas dacă vor să înveţe, de jos. Pe benzina lor, pe uzura lor. Aş mai antrena şi acum, dar să mă duc pe undeva secund pe 15-20 de milioane de lei vechi, mai bine spun pas. Stau acasă şi gata!

Ne-Stanciu

„Dacă vin la Rapid, instaurez teroarea, stalinismul!”

Dar pe funcţia de preşedinte v-ar tenta să veniţi?
Discuţiile încă există, însă să vedem. Cert este că dacă vine Nicolae Stanciu la Rapid, se instaurează teroarea, stalinismul! Că văd şi eu că la clubul acesta toată lumea e nemulţumită din punct de vedere financiar. Şoferul, magazionerii… Păi ce faci, tată, operezi pe creier? Ce salariu vrei?! Salariile trebuie să fie undeva la maximum 2.500 de euro pentru cele mai multe categorii de angajaţi. Şi aşa e enorm! Păi eu îi povesteam la Pancu că prima oară aveam la Rapid un singur rând de echipament, făcut la Paşcani. CFR Paşcani scria pe el, aia era!

Vă referiţi la cineva anume când spuneţi aceste lucruri?
Ideea e că la Rapid nu poţi veni pleşcar! Dacă eşti rupt de foame, stai, tată, acasă, n-ai ce căuta în Giuleşti! Nu poţi veni la Rapid să lucrezi şi să ai pretenţia să-ţi construieşti vilă! Ah, dacă munceşti 20 de ani la clubul ăsta, da, atunci e altceva, dar nu aşa, peste noapte. Eu n-am “experienţa” pe care au avut-o alţii. Eu nu ştiu să fac un contract cu Puma, din care 15.000 sau 20.000 de euro să fie banii mei! Banii ăia, comisioanele alea, trebuie îndreptate spre centrul de copii şi juniori, dacă tot le poţi lua, să formezi ceva puternic acolo! Păi crezi că dacă Ajax n-a mai luat nicio Ligă a Campionilor de 20 de ani, ei fiind unul dintre marile cluburi ale Europei, deranjează pe cineva, atât timp cât în perioada asta au vândut produse proprii de mai bine de jumătate de miliard de euro? Totul trebuie luat de la zero la Rapid!

Starea stadionului credeţi că va putea fi îmbunătăţită în curând?
Acolo trebuie şi ceva influenţe, să ajute, să fie interesate să recondiţioneze totul. Dar când gândul celor mai mulţi e doar la profit, e greu de tot să se mişte ceva…

452-47507-stanciu

„Dacă eram acum junior la Rapid, n-aveam nicio şansă să joc!”

Despre intrarea în insolvenţă ce părere aveţi?
Era foarte simplu ca în momentul pronunţării verdictului, toţi jucătorii să fie scoşi pe tarabă şi vânduţi. Aşa ar fi fost normal! Cât primeai, primeai. Măcar nu plecau degeaba cum s-a întâmplat în vara lui 2013. Aia era, rămâneai fără jucători, dar mai făceai rost de lichidităţi. Până la urmă tot ai retrogradat şi ce s-a rezolvat? Numai probleme au apărut. Iar la chestia asta trebuiau să contribuie şi suporterii, fiindcă mulţi dintre ei au firme şi ştiu ce înseamnă insolvenţa. Ce naiba, doar nu era toată lumea necunoscătoare!

Vă consideraţi realizat din punct de vedere financiar?
Nu mă plâng, deşi n-am vilă pe Primăverii. Nu m-am priceput şi eu să fac afaceri cu Statul… Am prins câteva contracte bune pe final de carieră, iar asta m-a ajutat. Şi tot ce am făcut am reuşit până la 31 de ani, că atunci m-am lăsat. Nu ca ăştia de acum, care joacă până îi uită Dumnezeu. Păi dacă nu era criza, crezi că mai vedeai în Liga 1 fotbalişti de 35 de ani? Dorinel Munteanu şi Pancu sunt singurii care au impus respect în momentul în care au revenit să joace în Liga 1, datorită felului în care au făcut-o. În rest, ce să zic? Toţi mai joacă din cauza crizei. Păi Cătălin Munteanu s-a dus de plăcere la Braşov? Deşi el a strâns ceva bani, nu-l înţeleg… Sau Dănciulescu, când ăia de la Dinamo nu mai ştiau cum să-l roage să se retragă…

Dumneavoastră aţi şi fost un jucător care a debutat la înalt nivel foarte tânăr…
Da, dar fiindcă am jucat atunci. După cum ţi-am spus, eram mereu susţinut de colegi! Dacă eram acum la Rapid, îţi garantez că nu primeam nicio şansă să joc! Probabil că eram împrumutat. Uite ce păţeşte Drăghia! E un portar excelent şi e ţinut rezervă. Păi dacă proceda şi Timişoara la fel cu Pantilimon după ce a promovat nu-l mai vindea niciodată la Manchester City. În schimb noi l-am adus pe Bornescu. Mai lipsea să semneze şi Dolha sau Nuno Claro şi ne făceam secţie de geriatrie pe modelul “Ana Aslan”.

Despre revenirea şi parcursul Rapidului în Liga 1 ce spuneţi?
Eu cred că este excelent până acum! Gândeşte-te că Rapid a făcut cea mai modestă pregătire în această vară. Şi ca durată şi din punct de vedere al condiţiilor. E OK unde se clasează acum. Dar cu o strategie bună după momentul intrării în insolvenţă, acum se putea crea o echipă care să se bată la primele locuri. Păi în afară de câteva echipe, e dezastru în Liga 1. Şi ca jucători, şi ca tot. A ajuns Steaua să se roage de Halva-Hamza să semneze cu ei?! Păi cine e ăla? Ce e aşa mare vedetă? Cu ce e mai presus decât Andrei Ciolacu? Acum, şi noii investitori, soţii Moraru, par bine intenţionaţi. Au început să bage bani, au mai venit jucători, s-au mai plătit din restanţele salariale, din datorii. Este acolo şi Ion Butoi. Mulţi îl contestă, dar el a lucrat în trecut la Rapid, ştie ce înseamnă clubul ăsta.

[sociallocker id=”3921″][/sociallocker]

S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.