Noul “decar” din Giuleşti, Ioniţă, nu se lasă dărâmat de situaţie: “Voi da multe goluri mai importante pentru Rapid decât cel cu Chiajna!”

ProSport Alex Ioniță
Alex Ioniță I și Alex Ioniţă II

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Decizia bizară de excludere a Rapidului din prima ligă a lăsat în urmă numai durere, speranţe spulberate şi visuri sfărâmate. Totuşi, există şi oameni care privesc cu maximum optimism spre viitor, chiar dacă evenimentele din ultimele zile le anulează răsplata pe care au obţinut-o după o muncă titanică, de 12 ani. Vorbim aici despre Alexandru Ioniţă, puştiul de 18 ani de la mijlocul terenului, al cărui gol victorios cu Chiajna a păstrat Rapidul în prima ligă. Şi totuşi el acum nu mai contează şi, cel mai probabil, pe viitor, va figura doar în statisticile din minţile sau caietele fanaticilor vişinii. Dar pe Alex situaţia nu-l demoralizează deloc, iar într-un intreviu oferit în exclusivitate pentru 1923.ro, explică pe larg care sunt motivele atitudinii sale. Şi nu a fost uşor deloc să stăm de vorbă cu poate cel mai tânăr “decar” din istoria Rapidului. Însă nu din vreo cauză legată de infatuare, ci pentru că vrea să demonstreze întâi pe teren şi apoi să maid ea interviuri. Până la urmă l-am convins şi bine am făcut, pentru că am aflat cum în spatele unui adolescent modest stă un rapidist pursânge care a păşit prima dată în tribunele Giuleştiului la scurt timp după ce a învăţat să meargă.

988606_606446096056994_1323937869_nAlex, ştiu că tu ai început fotbalul la Rapid de la şase ani sub comanda lui Sandu Neagu…

Ştii bine, numai că acesta e doar o mică parte din începutul legăturii stânse pe care eu o am cu Rapid.

Adică?

Păi, tatăl meu e rapidist convins, iar în primii mei ani de viaţă mergea la fiecare meci cu prietenii, pe Giuleşti, şi mă mai lua şi pe mine din când în când. Apoi, tataie a “preluat ştafeta” şi mergeam împreună la peluza I, care acum e închisă… Cu timpul fenomenul, rapidismul, mi-a intrat în sânge şi mi-a venit deodată să mă apuc de fotbal!

Frumoasă poveste ai…

Aşteaptă, că nu e tot! N-a fost aşa cu una, cu două. Îl tot băteam pe tata la cap să mă ducă la Rapid, că vreau să devin fotbalist acolo. Numai că el nu avea aproape deloc timp, pentru că muncea pe camion şi era mai mereu plecat. Doar că eu nu mai aveam răbdare şi m-am dus la mama. A vorbit ea până la urmă cu un văr de-al ei, care stătea aproape de stadion, şi m-a dus la el. Iar de acolo, până să mă ia în primire nea Sandu, Dumnezeu să-l ierte!, (n.r. – Sandu Neagu), nu a mai fost cale lungă.

Ţi-ai început aventura în Giuleşti sub comanda unui nume uriaş din istoria clubului. Ce înseamnă asta pentru tine?

Enorm! Nu o să-l uit niciodată şi îi voi fi recunoscător pe viaţă! Mai ales că de la el mi se trage şi porecla, bulgarul. (zâmbeşte nostalgic)

Şi de ce te-a numit aşa?

(Râde) Pentru că am eu capul mai mare, dar şi fiindcă eram încăpăţânat. Mereu îmi spunea să dau drumul la minge, să pasez, însă eu nu şi nu, o ţineam de ziceai că mi s-a lipit de gheată!

8463_607324945969109_1528396912_n<<Ce, ai venit să stai jos? Cântă, că dacă nu te bat!>>

Practic, ai început fotbalul odată cu şcoala!

Da, exact! Doar că, sincer, şcoala a fost în planul secund. Şi ştiu că nu e bine, dar ăsta e riscul meu… Toată lumea mi-a spus mereu că n-am făcut bine, că dacă, Doamne fereşte!, mă accidentez…

Cu peluza cum te înţelegi? Spui că atunci când erai mic, bunicul tău te ducea acolo…

Da, da! Şi chiar am mers constant până la 15 ani. După aceea, ceva mai rar, dar la meciul cu s****a, de exemplu, când am bătut cu 5-1, nu am lipsit. Ce moment frumos… Cel mai frumos din postura de suporter!

Dar de ce, după 15 ani, n-ai păstrat frecvenţa meciurilor urmărite din peluză?

La finalul unui meci de la juniori, m-am dus în galerie, dar m-am aşezat pe scaun. Eram obosit şi mă durea spatele. Eram cu alţi câţiva prieteni, dar n-a contat, pentru că a venit unu la mine care nu ştiu ce avea, să-mi spună că nu am venit în peluză să stau jos şi că dacă nu cânt, mă bate. Mi-am zis că nu mai vin acolo după acel episod, dar nu am putut sta definitiv departe… Nu aveam cum, rapidismul îmi interzicea asta. Oricum, am înţeles că misiunea mea este să fac ceva pentru echipă în primul rând din teren din teren!

Debutul în Liga I a venit la finalul sezonului 2010-2011, în ultima etapă, împotriva lui FC Braşov. Aveai doar 16 ani… Cum au fost acele momente?

Hmmm… A fost binişor, că am debutat, doar că… mi-aş fi dorit să joc mai mult, îţi dai seama!

1005946_610628032305467_888632311_nPancu mi-a lăsat mie numărul 10, că sunt mai mic”

Ce ambiţios eşti, îmi place! Iar acum ai motive în plus pentru că porţi un număr cu greutate pe spatele tricoului, 10. Eşti poate cel mai tânăr decar din istoria clubului. Ce înseamnă asta pentru tine?

Înseamnă foarte mult! Să-ţi descriu în cuvinte nu prea pot, sincer. E genul de bucurie supremă pentru orice fotbalist care visează de mic să ajungă la echipa pe care o iubeşte. Dar nu e suficient că nea Cornel magazionerul mi l-a dat, spunându-mi că are încredere în mine! Nu, eu trebuie să demonstrez că merit să-l port şi să-l păstrez cât mai mult timp! Până acum, în afara golului de la baraj, nu am arătat cine ştie ce. Din păcate…

Şi totuşi, nu a mai vrut nimeni numărul 10? Pancu de exemplu, l-a apreciat toată cariera, dar nu l-a avut niciodată. Doar ţii şi tu minte câţi ani a jucat cu 1+9.

Nu. El a spus de la începutul sezonului că vrea 8. Gândeşte-te că dacă voia el 10, îl lua fără probleme, că doar Pancone e number one la Rapid. Probabil că s-a gândit să mi-l lase mie, că-s mai mic şi să-mi dea curaj.

Că tot vorbeai tu de golul cu Chiajna. E cel mai important al tău la Rapid şi, de fapt, singurul. Dar în contextul actual, el a fost anulat, nu mai există. Ce simţi?

Stai liniştit, că nu mă dărâmă pe mine asta! Am tot timpul din lume să dau multe goluri pentru Rapid şi de o importanţă şi mai mare! Bun, mă bucur că am ajutat atunci la câştigarea barajului, dar vreau să zic ceva, că văd că puţină lume se gândeşte la asta.

1012010_614581878576749_1511713195_n“Dacă nu dădea Coman gol, al meu nu mai conta. El a contribuit mai mult la vitorie

Te rog…

Se tot pomeneşte de reuşita mea de atunci, că am fost erou, dar toţi uită de Alex Coman. El a contribuit mult mai mult la victoria din baraj, pentru că dacă nu egala în minutul 84, eu nu mai aveam când să dau gol.

OK. Dar zi-mi… Ce ai simţit după ce ai marcat?

Nici nu ştiu cum am ajuns aproape de banca de rezerve! Îmi amintesc doar că am văzut mingea în poartă şi că am început să alerg de nebun! (râde)

Dar când ai aflat că totul a fost spulberat, cum ai trăit acele clipe?

M-am gândit toată săptămâna la meciul cu s****a! Şi înainte de meciul cu Viitorul mă gândeam la meciul acesta… Din păcate noi nu avem nicio putere, dar mai ales nicio vină. Nu trebuia să se ajungă aici… Nu e corect! Noi am făcut tot ce a trebuit, tot ce a depins de noi!

Ce înseamnă pentru tine că Rapid nu mai joacă în Liga I?

E o vorbă veche şi tocită, poate, dar care se aplică perfect acum. Cel puţin dacă vrem să ne păstrăm optimismul. “Un şut în fund, un pas înainte!” Ce să zic altceva? Acum nu mă gândesc decât la promovare!

Tu crezi că poţi rămâne acelaşi Ioniţă, la fel de concentrat?

Da! Când joci pentru Rapid şi când ai galeria lângă tine, nu ai cum altfel!

1004074_614560151912255_2099969382_nNe pregăteam să fim motivaţi de suporteri, dar până la urmă ne-am întâlnit să ne luăm rămas bun de la Liga I

Dacă ai pomenit despre galerie, cum te-ai simţit când aţi mers la stadion, după decizia cu retrogradarea, iar peluza era pe jumătate plină. Şi cânta…?

Pfff… A fost ciudat… Noi programasem întâlnirea înainte de antrenament, ca să ne motiveze pentru meci… În câteva ore însă totul s-a schimbat dramatic şi am aflat că ne vom întâlni doar ca să ne luăm rămas bun de la prima ligă. Dureros! Nu ştiu cum să explic altfel…

Mi-ai spus că cea mai plăcută amintire ca suporter a fost victoria cu 5-1 în faţa s****i…

(Întrerupe) Da, dar au mai fost şi victoriile cu Hertha, Hamburg… Aveam doar la care am asistat din acel sector, înainte să se închidă.

Dar cea mai plăcută de pe teren? Meciul cu Chiajna, corect?

Exact!

Chiar dacă s-ar putea să nu mai conteze nicăieri?

Chiar dacă!

Unde te vezi peste cinci ani?

Ori la Rapid, ori într-un campionat mai puternic din Europa. Depinde doar de mine şi de ce o să fac.

1005633_617032151665055_1905843907_n“Nu am vrut să plec de la Rapid! Mi-am dorit să semnez contractul de ziua clubului, pe 25 iunie

Dar din punct de vedere al palmaresului?

Chiar nu pot spune aici… Pentru că nu ştiu ce va fi. Acum ne gândimsă jucăm în liga a doua şi să promovăm. Apoi, după posibilităţi, vom vedea… Orice se poate întâmpla. Fii sigur, că mi-aş dori să câştig totul cu Rapid. Campionatul, cupa, supercupa. Să intru şi eu în istorie. Dar nu e uşor, mai ales acum… Însă, cum spuneam, orice se poate întâmpla.

S-a vorbit la un moment dat că nu semnezi contract de profesionist cu Rapid, pentru că te vrea Astra. Care a fost, mai exact, problema?

Nu a fost absolut nicio problemă! Aşteptam să văd şi eu contractul. Oricum, cel de junior era valabil până pe 30 iunie şi nu avea nici un rost să mă grăbesc. Ceea ce mi-am dorit a fost să semnez de ziua Rapidului, pe 25 iunie, lucru care s-a şi întâmplat. Nu voi uita niciodată acea zi! Şi să ştii că am avut oferte de la trei echipe. Mult mai convenabile, însă nicăieri nu e ca acasă! De aia am semnat, am rămas să joc. Şi cred că aşa voi face în continuare! Nea Jean m-a învăţat că dacă joci bine, vor veni, inevitabil, şi banii.

Cine e nea Jean?

Un om de nota zece! Rapidist adevărat, care a fost lângă mine mereu. M-a ajutat şi mă ajută oricând am probleme, fără să aibă vreun interes.

Zi-mi câteva lucruri pe care lumea nu le ştie despre tine!

Hmmm… Nu prea am ce! Poate că mă mai apucă superstiţia uneori şi intru pe teren cu dreptul, chiar dacă stângul e piciorul meu de bază! (râde)

545013_441856029182669_559857570_n“La 12 ani era să fiu dat afară şi să ajung la s****a!”

Ai avut nişte probleme la genunchi. Ai trecut cu bine peste ele?

Da! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta! Problemele astea m-au apropiat mult de El. Mi-am spus rugăciunea în fiecare seară şi am început să merg mai des la biserică. Şi chiar m-a ajutat, să ştii!

Asta a fost cumpăna carierei tale de până acum?

Nu, la 12 ani a fost! Atunci era să fiu dat afară! N-o să uit niciodată asta! Că deh, aşa e în România… Dacă nu arăţi bine, indiferent cum joci tu, nu trebuie să fii ajutat, ci dat afară, că e mai uşor! Un preşedinte, nu vreau să-i dau numele, a venit la un meci de-al meu şi vorbea la telefon, nici nu se uita. Dar m-a văzut el pe mine că eram mai gras şi a tunat: <<Ce caută ăsta aici?! Daţi-l afară!>>. Noroc cu nea Sandu şi cu Petre Cristian că m-au salvat. Că dacă nu erau ei…

Ce se întâmpla?

Era posibil să ajung inclusiv la s****a! Un antrenor de-al lor era la meci, a auzit discuţia şi i-a spus tatălui meu că dacă mă dau ei afară, să mă ducă la grupa lui.

Cum ai reuşit să ajungi într-o formă fizică mai bună?

Păi, nah, m-am mai înălţat şi am mai dat câteva kilograme jos. N-am făcut cine ştie ce sacrificiu. Bine, trebuie să recunosc, m-am mai abţinut şi eu la sucuri şi la dulciuri! (râde)

Un RAPIDIST din peluză

 

 

 

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required