Anii lor şi tinereţea

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

După experienţa meciului cu Chiajna ascultat la radio, partida cu Vaslui am văzut-o fără sonor, la o terasă. Pentru că în acea seară orchestra restaurantului a preferat să cânte pentru cei care nu erau microbişti. Nu m-a deranjat. A fost destul doar să văd Rapiduleţul. Chiar şi pe ritmuri lăutăreşti. Am observat un Rapid scrâşnind din dinţi şi alergând. Mult. Şi respirând aer tânăr.
In centru
Începutul meciului a adus mare bucurie. Băieţii păreau entuziasmaţi, dar Vaslui a arătat că o echipă închegată are de cele mai multe ori câştig de cauză, chiar dacă e vorba şi de Rapid aici. Echipa noastră a făcut de multe ori surprize, a revenit pe tabelă când nimeni nu se aştepta. Aşa am sperat şi luni, la scorul de 2-0 pentru Vaslui. Aşa au crezut si jucătorii, când s-au întors de la vestiare.

La reuşita lui Tănasă, doar la masa noastră s-a exteriorizat bucuria. Ceilalţi erau cu gândul doar la vacanţă. Dar nu şi dacă eşti rapidist. Pleci cu Rapidul în suflet, oriunde te-ai duce.

Nu sunt supărată după această înfrângere. Nici dezamăgită. Încerc să văd doar partea plină a paharului. Avem o echipă care, faţă de celelalte din campionat, pare că are un mare plus : optimismul tineresc. Acea încredere că putem câştiga, în orice moment. Aşa au băieţii lui Rada forţa să alerge până în ultimul minut al meciului, pentru că ei chiar cred că ce joacă pe teren e mai mult decât fotbal. E un stil de viaţă vişinie.

Scorul nu spune multe: că Rapidul din a doua repriză a fost superior unui Vaslui apatic, că am fost dezavantajaţi în finalul meciului de arbitru. Dar nu cerşim penalty-uri. A devenit ceva normal ca Rapidul să joace în acelaşi campionat cu adversarele, dar să fie judecat altfel.

Şi aşa a trecut primul meci din acest sezon. L-am început entuziaşti, am călcat apoi cam strâmb, aşa cum facem toţi în tinereţea boemă, ne-am revenit şi am lăsat loc unei speranţe pentru viitor. De ea ne agăţăm şi mergem înainte cu zâmbetul pe buze.

Terasa se golise, iar jucătorii salutau galeria, în timp ce solistul orchestrei cânta apăsat versurile „Anii mei şi tinereţea”, trăgând cu ochiul la televizor. Am zâmbit, gândindu-mă cât de frumos este să fii tânăr. Şi rapidist. Un 2-1 îţi atinge doar puţin orgoliul. Dar de mâine eşti ca nou. Căci avem de arătat multe. Hai Rapid!