Hai să ne bucurăm doar de Rapid!

Dinamo
Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului - Dinamo

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Se simţea ură în aer. Se voia răzbunare după o săptămână plină de frustrări exteriorizate de alţii la televizor. Prea multă infatuare, prea multă lipsă de respect şi prea puţin curaj din partea altora. Prea mult orgoliu are Rapid pentru a fi călcat în picioare. Ne-am strâns toţi pentru a cânta, pentru a împinge de la spate o echipă extraordinară. Nu am făcut atmosferă cu scopul de a ne suspenda terenul sau pentru a lua amendă, ci pentru că aveam nevoie de refulare. Prea mult tupeu au alţii şi prea orbi sunt să-şi vadă propriile păcate.

Respiram sacadat, căci îi vedeam pe ai noştri cum alergau mâncând   pământul. Ne transmiteau încredere, iar noi nu aveam cum să ne oprim scrâşnetul dinţilor. Iar la golul lui Herea am explodat. Şi am sperat…dar de tupeul altora tot nu am uitat. Şi nici ei nu şi-au trădat factura şi au căutat să sâcâie un stadion întreg, sătul de pretenţiile lor. Şi nervii au cedat… Egalarea a durut, căci băieţii lui Rada au jucat cu sufletul, cu toata determinarea posibilă şi cu o presiune enormă din partea tuturor suporterilor. Însă suntem mai mult decât mândri de ei. Au demonstrat ceea ce ne interesează şi ceea ce contează, în fapt. Rapid va fi mereu o echipă mare. Rapid nu cerşeşte victorii la masa verde.

Rapid nu poate fi subiect de glume pentru nişte pamfletari. Iar dacă asta îi mulţumeşte pe ei, ar trebui să ne aducă şi mai multă satisfacţie. Asta arată că aşa ştiu ei să-şi ducă bătăliile, prin vorbe goale. Nu ar trebui să ne mai intereseze vorbele lor, hai să ne îndreptăm privirea spre teren şi să ne încurajăm echipa. Şi, făcând asta, vom vedea că Rapid are personalitate, caracter şi, chiar şi în aceste vremuri grele, pot zice că are viitor. Prea mult ne complicăm vorbind despre persoane care nu merită atenţie. Să le întoarcem spatele şi să privim înainte. Rapid are în faţă un drum lung şi greu, dar între atâtea greutăţi, vom preţui  înzecit momentele frumoase. Hai să fim alături de jucătorii noştri, hai să nu le mai acordăm importanţă altora. Să-i lăsăm pe ei să vorbească şi noi să cântăm pentru Pancu, Herea, Roman şi ceilalţi, care aseară au impresionat prin atitudinea lor. Hai să ne bucurăm DOAR de Rapid.

PS: Nu suntem needucaţi, suntem nişte oameni care s-au săturat să înghită minciuni, poveşti şi nedreptăţi. Avem dreptul să ne revoltăm şi să nu empatizăm cu o Românie stelistă.

Indiferent ce se va întâmpla, ştim că nu vor fi mulţi de partea noastră, dar nu ne interesează. Ne-am obişnuit să fim singuri împotriva tuturor!