Florian Pittis

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

 

Poate că data de 5 august 2007 nu reprezintă ceva deosebit în vreun calendar, dar înseamnă un moment de tristă cotitură pentru toţi iubitorii de artă de înalt nivel. În acea zi de vară, Florian Pittiş îşi lua rămas bun de la toţi cei care l-au adulat sau măcar iubit pentru ceea ce a realizat pe scenă. Bărbatul de 63 de ani pleca fizic dintre noi, dar lăsa în urmă spiritul care dăinuie şi azi şi va continua să o facă multe generaţii de acum înainte datorită moştenirii artistice de o valoare incomensurabilă pe care Pittiş a lăsat-o într-un testament deschis către oricine vrea să primească aceste bogăţii. Poate că destinul lui s-a oprit mult prea brusc şi mult prea devreme, dar toţi cei care i-au admirat creaţiile sunt conştienţi că artistul a construit într-o viaţă cât alţii n-ar fi capabili nici dacă ar atinge vârste matuzalemice.

Actor de teatru şi film, cântăreţ, poet şi regizor, Florian Pittiş şi-a trecut în “palmares” roluri care au rămas memorabile instant după momentul interpretării. Profesor i-a fost, în anii ’60, unul dintre cei mai mari actori români, Radu Beligan, iar apoi a lucrat alături de nume grele precum Toma Caragiu, Liviu Ciulei şi Andrei Şerban fie direct pe scenă, fie din regie. Provocările nu au reprezentat niciodată vreo mare scofală pentru un talent pur, aşa cum era perceput Pittiş de mulţi colegi de generaţie, aşa că maestrul a interpretat fără probleme şi roluri din scrieri ale lui Shakespeare. Poate cel mai reuşit a fost cel al lui Laertes, din piesa “Hamlet”, la mijlocul anilor ’80, rol recunoscut drept unul dintre clasicele teatrului românesc.

Charisma sa formidabilă şi felul de-a fi inconfundabil l-au transformat pe el însuşi într-un magnet pentru public atunci când urma să-şi facă apariţia pe scenă. Nu conta că era vorba despre o piesă de teatru sau vreun şlagăr popular. Nici măcar regimul comunist nu i-a putut veni de hac în vreun fel, cu toate că, în mod evident, încălca multe dintre “dogmele” puterii. Pletele sale rebele, asemănătoare cu cele ale artiştilor muzicali din vestul Europei, au fost adesea subiect de şicane din partea comuniştilor. Numai că până şi reprezentanţii regimului au fost copleşiţi de charisma uriaşă pe care Pittiş a avut-o întotdeauna şi l-au lăsat în pace, cu toate că artistul nu a îmbrăţişat vreodată politica acelor vremuri. Exemplu elocvent în acest sens a fost momentul în care a ales să iasă din cenaclul “Flacăra”, după ce a înţeles că acesta a devenit doar un instrument de propagandă.

Şi aşa cum îi stă bine unui mare actor trebuie reamintit, din nou, că Florian Pittiş a fost şi un celebru cântăreţ. S-a făcut cunoscut pe scenă alături de o altă legendă a muzicii româneşti, Anda Călugăreanu, apoi s-a consacrat inclusiv prin traducerea, adaptarea şi interpretarea mai multor cântece de-ale lui Bob Dylan, iar cireaşa de pe tortul carierei a fost înfiinţarea, în 1992, a trupei “Pasărea Colibri”, unde i-a avut drept colegi pe Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici. Timp de nouă ani, atât cât a fiinţat, trupa de pop-rock a fost una dintre cele mai consacrate din ţară, dar Pittiş şi-a găsit timp pentru a-şi urma cu la fel de mult succes şi celelalte activităţi artistice, dar şi pentru a deveni una dintre cele mai celebre voci de la cunoscuta emisiune Teleenciclopedia, de pe TVR 1.

Desigur, aceste rânduri sunt mult prea puţine pentru a descrie măcar schematic întreaga carieră artistică a lui Florian Pittiş, numai că şi cuvintele multe pot reprezenta adesea o capcană. Iar rapidiştii ştiu cel mai bine acest lucru. Normal, pentru cei mai tineri sau mai puţin interesaţi de viaţa artiştilor, fraza pe care am introdus-o aici pare lipsită de vreun sens. Nu este însă, fiindcă, aşa cum poate mulţi îşi amintesc, echipa de suflet a lui Pittiş a fost Rapidul. Cum putea însă un mare actor şi cântăreţ să iubească un alt club decât cel al cărui stadion stă, de zeci de ani, perete în perete cu Teatrul Giuleşti, actuala Operă Comică pentru Copii? Este absurd să ne gândim că un mare om care nu a suportat niciodată îngrădirile şi ideologia regimului comunist îşi va putea alege o altă muză din fotbalul românesc.

Florian Pittiş a fost unul dintre membrii marcanţi ai Clubului Aristocratic Rapid, organizaţia, care după cum bine ştiţi, nu are decât un singur scop principal: “să popularizeze şi să apere istoria şi tradiţiile Rapidului”. Practic, mulţi ani Pittiş s-a confundat cu imaginea Rapidului, iar Rapid cu cea a lui Florian Pittiş. Din păcate, în această lume s-a putut doar ca una dintre aceste entităţi de valori uriaşe să fie pe veci nemuritoare. Şi spun asta pentru că, modificând puţin un vers din “Poetul nu cerşeşte”, a lui Rappa, “Artistul nu e palpabil, e doar o energie”. Palpabil a fost doar omul Pittiş, pentru că artistul Pittiş va rămâne pe veci în inimile tuturor celor care l-au îndrăgit. Până la urmă artistul însuşi, prin melodia sa, ne aminteşte mereu: “Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!”