Revanşa echipei persecutate

În vara lui 1975, bucuria a invadat Giuleştiul. O bucurie cum numai noi putem simţi. Rapid revenea în Liga I, după un an de pauză, în care s-a duelat cu CSU Braşov sau Automatica Alexandria. Sună ciudat pentru o echipă de talia Rapidului, ştiu, dar face parte din istoria noastră, scrisă de multe ori cu lacrimi de sânge, şi tocmai de aia nu trebuie să ne ruşinăm că am jucat în liga a doua. Până la urmă nu a fost vina noastră… Revenind la subiectul nostru, ar trebui să mai ştiţi, deşi sunt convins că v-aţi dat seama, că bucuria din acea vară nu s-a rezumat doar la promovare. Nu, am fost fericiţi pentru că s-a demonstrat că Rapid a mers într-adevăr pe nedrept în divizia B. Cum altfel se poate explica faptul că am eliminat, în acelaşi sezon, din Cupa României, patru echipe care jucau în liga naţională?

Totul a început pe 13 noiembrie, când Rapid a eliminat d****o, pe care a condus-o cu 2-0 de la pauză, dar a încheiat meciul cu doar o diferenţă de un gol, 2-1. Oricum, dacă ne gândim că ei au ieşit campioni la finalul sezonului, ne putem da seama cu uşurinţă unde se situa Rapid din punct de vedere al valoarii, în realitate. Şi au urmat la rând Jiul Petroşani, de asemenea prim-divizionară, şi un mic “aperitiv” din al doilea eşalon, Ceahlăul Piatra-Neamţ. Cu ambele am jucat până la finalul lui 1974 şi pe ambele le-am învins cu 1-0. Poate că s-au gândit sau se gândesc unii că totul a fost mai mult rodul norocului, dar ceea ce povestim în continuare îi va “încuia” definitiv. După meciul cu pietrenii din decembrie a urmat o pauză de …. 6 luni! Despre Cupă vorbim aici.

După acea jumătate de an, pe 25 iunie (!!!) mai exact, destinul ne-a servit-o pe tavă şi pe s****a. Şi cum tocmai atunci se împlineau 52 de ani de la înfiinaţrea celei mai frumoase echipe din România, nimeni nu ne putea sta în cale. Şi nu ne-a stat, pentru că ceilalţi nu au fost în stare să se califice în finală. Este drept că i-am bătut după loviturile de departajare, dar ce mai conta? Ei râdeau de noi (mă rog, care ei, că nu prea avea cine râde… poate uniformele…) că jucăm în “B”, dar la final noi am fost cei care am ridicat Cupa. Căci am uitat să menţionez, am câştigat şi finala. În faţa Universităţii Craiova, care ne-a şi condus până în minutul 70, printr-un gol marcat de Ion Oblemenco. Însă dubla lui Nae Manea, ultima reuşită semnată în prelungiri, a semnat o nouă pagină de aur în istoria fabuloasă a Rapidului.

Finala, 12.07.1975, ora 20:00

Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova 2-1 (0-0, 1-1)

Marcatori: Nicolae Manea ’70 şi ’100 / Ion Oblemenco ’54

Rapid: Marian Ioniţă – Ion Pop, Alexandru Grigoraş, Florin Marin, Octavian Niţă – Iordan Angelescu (Mircea Savu ’46), Stelian Marian (Marinel Râşniţă ’58), Gabriel Petcu – Gheorghe Iordan, Alexandru Neagu, Nicolae Manea

Cartonaş roşu: Alexandru Neagu ’65

Antrenor: Ion Motroc

Craiova: Marius Purcaru – Victor Niculescu, Alexandru Boc, Petre Deselnicu, Cornel Berneanu – Costică Ştefănescu (Lucian Strâmbeanu ’92), Grigore Ciupitu, Ilie Balaci – Zoltan Crişan, Ion Oblemenco, Teodor Ţarălungă (Nicolae Negrilă ’66)

Cartonaşe roşii: Petre Deselnicu ’62 şi Cornel Berneanu ’65

Antrenor: Constantin Cernăianu

Arbitru: Nicolae Rainea (Bârlad); Asistenţi: Constantin Ghiţă (Braşov) şi Ion Chilibar (Piteşti); Stadion: “23 August” (Bucureşti); Spectatori: 30.000

Povestea acelei Cupe şi, mai ales, a eroului Nicolae Manea o puteţi citi şi aici: http://www.sportm.ro/Fotbal-intern/cupa-romaniei/cupa-romaniei-jucatori-celebri-cupa-mutului-1974-1975.html

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required