InterviuriNaționala de Fotbal a României

Dragoş Balauru are un vis: să apere poarta Rapidului

Fotbalul a devenit o industrie şi tot mai puţini jucători profesionişti se confesează când vine vorba despre echipa de suflet, pe care o susţin din copilărie. Unii nici măcar nu au aşa ceva. Oricum, ideea este că majoritatea se tem ca, o dată simpatia exprimată să nu le afecteze evoluţia în carieră. Dar când vine vorba despre Rapid, orice gândire pragmatică dispare, topită fiind de iubirea neasemuită care te leagă, inevitabil, de acest club. Este şi cazul lui Dragoş Balauru, portarul Unviersităţii Cluj, care este cunoscut de toată lumea drept un rapidist înfocat. Tânărul de 22 de ani a depăşit deja 30 de meciuri în Liga I, pentru echipa mai sus menţionată , dar şi pentru FCM Târgu Mureş, unde s-a consacrat. Pentru el, în acest moment, există doar un singur obiectiv, acelaşi pe care îl are din momentul în care s-a apucat de fotbal: să joace la Rapid Bucureşti.

De când ţii cu Rapid şi cine ţi-a transmis acest sentiment de iubire?

Nu pot să-ţi răspund cu o dată exactă, dar aşa, aproximativ, îţi pot afirma fără dubiu că dragostea pentru Rapid am dobândit-o de când am început să mă uit la fotbal. Adică, de când mă ştiu! Tata fiind rapidist, nu se putea să nu-mi insufle şi mie aceleaşi sentimente pentru această echipă unică.

Când erai în Bucureşti stăteai în galerie la meciurile de acasă ale Rapidului?

În galerie nu am stat niciodată, nu pot minţi şi susţine contrariul. De obicei luam loc ori la tribuna “0”, ori la a doua, dar să ştii că mergeam destul de des pe “Giuleşti”. Mi-au rămas şi acum în minte două episoade, două meciuri memorabile. Pe 29 mai 1999, chiar în ultima etapă a campionatului în care Rapid a luat titlul după 32 de ani, am fost prima dată pe stadionul “Valentin Stănescu”. Am învins Craiova cu 1-0 şi îmi amintesc că eram foarte fericit. Apoi, a fost meciul cu Hamburg din 2006. Victoria aia cu 2-0 a fost ceva fantastic, de nedescris. Eram foarte bucuros că am putut fi şi eu la faţa locului, când Rapid a scris istorie.

Au existat momente în care ai fi putut ajunge să joci pentru Rapid?

Da! Prima dată la începutul anilor 2000. Am fost la grupele de copii, la nişte jocuri şcoală, iar cei de acolo au vrut să mă păstreze. Numai că eu locuiam cu ai mei în Alexandria, iar ei nu au fost de acord să mă lase singur în Bucureşti la o vârstă atât de fragedă. Mi-au zis că vor mai exista şanse să ajung la Rapid, iar iarna trecută aş fi putut să le dau dreptate. Din păcate, Târgu Mureş, echipa la care eu eram legitimat, nu s-a înţeles cu giuleştenii şi până la urmă totul a picat.

“Rapidul e mai important decât echipa naţională”

Nu ţi-e teamă că nu va mai veni şi a treia şansă?

Nu! Pentru asta joc! De mic am avut trei obiective: să fiu portar, apoi să ajung în Liga I şi în final, să apăr buturile Rapidului. Pentru asta mă antrenez zi de zi, să-mi ating visul. Mă simt foarte bine în acest moment, la Universitatea Cluj, o echipă de tradiţie, cu suporteri minunaţi, dar toată lumea care mă cunoaşte ştie cea mai mare dorinţă a mea. Nu am cum să schimb sau să neg lucrul ăsta.

Să spunem că timpul trece şi nu ajungi la Rapid, dar apar oferte de la celelalte echipe din Bucureşti. Cum procedezi?

Uite, e o întrebare care mă pune puţin în dificultate, dar vreau să fiu din nou sincer. În cazul în care Rapid nu se mai interesează de mine, chiar dacă ajung la 26-27 de ani, şi primesc un telefon din partea celor de la Steaua sau Dinamo, din punct de vedere profesional nu cred că aş putea refuza, pentru că e logic să fie aşa. Numai că niciodată nu o să mă schimb şi dacă ajung în altă parte, îmi voi face meseria cât pot de bine, dar tot rapidist voi rămâne mereu. Oricum, dacă voi fi pus în situaţia de a alege vreodată între Rapid şi oricare dintre celelalte două echipe despre care am vorbit, nu există niciun dubiu vizavi de opţiunea mea, pentru că m-am apucat de fotbal pentru a putea evolua într-o zi în Giuleşti.

Dacă ar fi să alegi între echipa naţională şi Rapid, unde ţi-ai dori mai mult să joci?

Cu echipa naţională nici măcar nu am cochetat până în prezent… Ştiu, este reprezentativa ţării mele, mi-aş dori să joc la un moment dat acolo, dar acum sunt mult mai interesat să ajung la Rapid. Doar ţi-am mai spus că ăsta e visul meu. Nici măcar naţionala României nu e mai importantă decât Rapid. În plus, dacă ajung în Giuleşti, îmi va fi mult mai uşor să prind şi prima reprezentativă.

Ai jucat de două ori pe stadionul “Valentin Stănescu”, din postura de adversar şi nu ai pierdut niciodată…

Da şi a fost minunat! În primăvara lui 2011, când am intrat prima dată pe stadion, nu-mi venea să cred că tocmai călcam iarba din Giuleşti. În prima repriză am stat cu galeria în spate şi, dacă pentru mulţi portari era o povară în plus, eu mă simţeam excelent şi căpătam încredere când îi auzeam cântând. A fost 1-1 atunci, la fel ca şi peste un an. Atunci a fost un sentiment ciudat când am egalat în minutul 90+4, pentru că eram în lupta pentru evitarea retrogradării şi eram mulţumit că am obţinut acel punct, dar Rapidul ieşise din cursa pentru titlu… Până la urmă, de la acel meci a început şi declinul nostru, dar şi al giuleştenilor. Noi am retrogradat, iar Rapid a terminat doar pe locul 4…

 

S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.