Rapid, unic în fotbalul românesc. Cum ne-a obişnuit!

rapid
Rapid are o consideraţie aparte pentru suporteri

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

“Al doisprezecelea jucător” este deja o sintagmă uzată, aproape tocită… Care se încadrează chiar într-un limbaj de lemn al fotbalului. Dar merită amintită cu atât mai mult cu cât în România doar Rapid se poate încadra cu adevărat la acest capitol. Şi nu, nu numai pentru că galeria echipei din Giuleşti este cea mai frumoasă din ţară! Ci şi fiindcă Rapid este unicul club din fotbalul românesc unde numărul 12 este păstrat la loc de cinste. Niciun jucător nu are pretenţia să ceară sau măcar să se gândească la acest număr! Din simplul şi logicul motiv că el este al suporterilor. Niciun document scris nu atestă acest lucru, dar toţi cei din jurul echipei şi-au dat seama că este o obligaţie morală faţă de cea mai frumoasă galerie din România.

Rapid a preluat modelul din Occident

La noi este un lucru inedit faptul că un club poate opri tricoul cu numărul 12 pentru fani, Rapid fiind singura echipă din România în această postură, după cum am mai amintit. În unele campionate din străinătate însă, această practică este des întâlnită. În Italia, şapte echipe au retras acest tricou. În timp ce în Anglia şi Germania câte şase formaţii s-au gândit să le ofere numărul fanilor. Până şi patru cluburi din Tailanda procedează astfel! În total, peste o sută de echipe din 36 de ţări au adoptat această strategie, grosul venind din Japonia. Unde absolut toate formaţiile de club au renunţat să acorde numărul 12 vreunui jucător.

Nume grele din toată lumea au făcut acest gest

Pentru a vă convinge şi mai bine ce fel de cluburi adoptă această strategie, să continuăm prin a vă prezenta o listă cu cele mai importante echipe din lume. Care au aruncat numărul 12 în galerie: Flamengo, FC Brugge, Genk, Omonia Nicosia, Sparta Praga, Portsmouth, Lens, Bayern Munchen, Borussia Monchengladbach, PAOK Salonic, Ferencvaros Budapesta, Ujpest Budapesta, Genoa, Lazio Roma, AC Torino, AC Parma, Feyenoord Rotterdam, PSV Eindhoven, Zenit Sankt Petresburg, ŢSKA Moscova, Glasgow Rangers, Steaua Roşie Belgrad, Malmo FF, FC Basel, Fenerbahce Istanbul, Beşiktaş Istanbul şi Dinamo Kiev. O altfel de frăţie a cluburilor. Şi o dovadă că Rapid chiar se află la “masa bogaţilor”! An de an, nu ocazional, ca alţii, care culeg doar nişte firmituri… Apropos, pe aceeaşi listă se află şi Ekranas Panevezys, o echipă din Lituania care sper să ne arunce în extaz pe final de vară!

1 COMENTARIU